Recitale
(1) Reducerile recente ale ratelor restituirilor la export, datorate efectelor combinate ale reformei politicii agricole comune și ale evoluției prețurilor produselor agricole pe piața mondială, au dus la o diminuare a numărului cererilor de certificate de restituire, atenuând astfel presiunea asupra bugetului comunitar în ceea ce privește restituirile la export pentru produse care nu intră sub incidența anexei I la tratat. În astfel de situații, în care Comunitatea nu riscă încălcarea angajamentelor sale internaționale, este adecvată simplificarea sistemului de acordare a restituirilor la export pentru anumite produse agricole sub forma mărfurilor care nu intră sub incidența anexei I la tratat, reducând astfel sarcina administrativă asupra operatorilor care exportă aceste mărfuri.
(2) În temeiul articolului 27 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 al Comisiei (2), drepturile care decurg din certificatele de restituire sunt transmisibile în anumite condiții. Pentru a asigura coerența în ceea ce privește tratamentul licențelor și al certificatelor, procedura pentru aceste transmiteri ar trebui, acolo unde este posibil, aliniată cu dispozițiile privind transmiterile de drepturi care rezultă din licențe sau certificate prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 376/2008 al Comisiei din 23 aprilie 2008 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de licențe de import și export și de certificate de fixare în avans pentru produsele agricole (3).
(3) Articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 stabilește termenul în care agenția de plată trebuie să înscrie sumele corespunzătoare cererilor de restituire la export pe certificatul de restituire. Cu toate acestea, având în vedere timpul necesar pentru prelucrarea documentației referitoare la restituirile la export diferențiate în funcție de destinație, această perioadă se poate dovedi insuficientă și, prin urmare, ar trebui extinsă.
(4) Articolul 38a alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 stabilește condițiile pentru comunicarea de către statele membre a cererilor către Comisie și pentru eliberarea ulterioară a certificatelor de restituire. Având în vedere că au fost introduse sisteme mai eficiente de comunicare și de raportare, termenele în cauză ar trebui ajustate în consecință.
(5) Articolul 33 din Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 prevede un sistem de tranșe pentru eliberarea certificatelor de restituire. Perioada de valabilitate aplicabilă acestor certificate de restituire este stabilită la articolul 39 din regulamentul menționat. Pentru a facilita funcționarea sistemului de certificate de restituire, perioada de valabilitate a certificatelor eliberate în cadrul primei tranșe și a certificatelor solicitate în temeiul articolului 38a ar trebui extinsă.
(6) Pentru a putea beneficia de o reducere a garanției care trebuie executată, articolul 45 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 prevede că certificatele sau extrasele de certificate neutilizate trebuie restituite organismului emitent până la data de 30 iunie a perioadei bugetare în temeiul căreia s-au eliberat certificatele sau extrasele. Introducerea unor sisteme de raportare mai eficiente permite prelungirea acestui termen.
(7) Articolul 47 din Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 stabilește condițiile specifice în care micii exportatori pot obține restituiri la export. În vederea simplificării, ar trebui să li se permită micilor exportatori să utilizeze certificate de restituire fără a pierde statutul de mic exportator și, de asemenea, pragul de plată ar trebui ridicat.
(8) Pentru ca măsurile prevăzute în prezentul regulament să poată fi aplicate în timp util, acesta ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(9) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1043/2005 ar trebui modificat în consecință.
(10) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a problemelor orizontale privind schimburile de produse agricole transformate neincluse în anexa I la tratat,