Recitale
(1) În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006 și în temeiul articolului 17 alineatul (2) din regulamentul menționat anterior, cererea Spaniei de înregistrare a denumirii „Cordero de Navarra” sau „Nafarroako Arkumea” a făcut obiectul unei publicări în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2).
(2) Franța s-a declarat împotriva acestei înregistrări, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006. Franța a menționat în mod special în declarația sa de opoziție că înregistrarea denumirii „Cordero de Navarra” sau „Nafarroako Arkumea” ar fi în detrimentul unor produse care se află în mod legal pe piață și a căror înregistrare sub denumirea de indicație geografică protejată, precum „Agneau de lait des Pyrénées”, este în curs de investigare de către autoritățile naționale încă din anul 2000. Aria geografică delimitată de această cerere de înregistrare include regiunea istorică Basse Navarre, regiune cunoscută și sub denumirea de „Navarre française” („Navarra franceză”).
(3) Prin scrisoarea din 22 mai 2007, Comisia a invitat părțile interesate să procedeze la consultările care se impun.
(4) Dat fiind că nu a fost încheiat niciun acord între Spania și Franța în termen de 6 luni, Comisia trebuie să adopte o decizie în conformitate cu procedura menționată la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006. În lumina elementelor prezentate de Franța, Comisia nu este în măsură să concluzioneze că înregistrarea denumirii „Cordero de Navarra” sau „Nafarroako Arkumea” ar putea aduce atingere drepturilor producătorilor de „Agneau de lait des Pyrénées”. Într-adevăr, declarația de opoziție nu permite a se concluziona că producția de carne de miel din regiunea istorică Basse Navarre este comercializată utilizând denumirea „Navarre”.
(5) În lumina acestor elemente, denumirea „Cordero de Navarra” sau „Nafarroako Arkumea” trebuie înregistrată în conformitate cu articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006.
(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru indicațiile geografice și denumirile de origine protejate,