Recitale
(1) Articolul 106 alineatul (1) din tratat și articolul 16 din Statutul SEBC prevăd că Banca Centrală Europeană (BCE) este singura abilitată să autorizeze emisiunea de bancnote euro în Comunitate.
(2) Articolul 106 alineatul (2) din tratat prevede că statele membre pot emite monede metalice, cu condiția aprobării de către BCE a volumului emisiunii. Prin urmare, BCE adoptă decizii anuale prin care aprobă volumul emisiunii de monedă metalică de către statele membre care au adoptat euro (denumite în continuare „state membre participante”).
(3) Articolul 5 din Statutul SEBC prevede că, pentru realizarea misiunilor Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), BCE, sprijinită de băncile centrale naționale, ar trebui să colecteze informațiile statistice necesare, care cuprind informațiile statistice din domeniul emisiunii de bancnote și monede metalice euro. De asemenea, BCE trebuie să colecteze informații în sensul articolului 237 litera (d) din tratat, care atribuie BCE misiunea de a monitoriza îndeplinirea de către băncile centrale naționale din SEBC a obligațiilor ce le revin potrivit tratatului și statutului. Aceste obligații includ respectarea interdicției stabilite la articolul 101 din tratat și implementată prin Regulamentul (CE) nr. 3603/93 al Consiliului din 13 decembrie 1993 de stabilire a definițiilor necesare aplicării interdicțiilor prevăzute la articolul 104 și articolul 104b alineatul (1) din tratat (1). În special, articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 3603/93 al Consiliului prevede că „deținerea de către […] băncile centrale naționale de monede divizionare emise de sectorul public și creditate către sectorul public nu este considerată creditare în sensul articolului 104 din tratat dacă nivelul acestor active rămâne inferior unui procent de 10 % din monedele divizionare în circulație”.
(4) Fără a aduce atingere competențelor statelor membre privind emisiunea de monede metalice euro și ținând seama de rolul esențial al băncilor centrale naționale ale statelor membre participante (denumite în continuare „BCN”) în distribuirea monedelor metalice euro, pentru a îndeplini misiunile descrise mai sus, BCE, împreună cu BCN, trebuie să colecteze date privind bancnotele și monedele metalice euro. Colectarea datelor ar trebui să faciliteze luarea deciziilor în domeniul emisiunii de bancnote și monede metalice euro, de exemplu, prin furnizarea către BCE, BCN, Comisia Comunităților Europene și autoritățile naționale emitente de monedă metalică de informații care să le permită, conform competențelor lor respective: (i) să planifice producția de bancnote și monede metalice euro; (ii) să coordoneze emisiunea de bancnote și monede metalice euro; și (iii) să coordoneze transferurile de bancnote euro între BCN și transferurile de monede metalice euro între statele membre participante. Această colectare a datelor ar trebui, de asemenea, să permită BCE să monitorizeze respectarea propriilor decizii din domeniile emisiunii de bancnote și emisiunii de monede metalice euro.
(5) La 16 decembrie 2004, Consiliul guvernatorilor a adoptat Cadrul de reciclare a bancnotelor (CRB), în care secțiunea 2.7 prevede ca instituțiile de credit și alte entități care operează, cu titlu profesional, cu numerar să îndeplinească obligații de raportare către BCN. În același context, s-a decis, de asemenea, că BCN ar trebui să pună în aplicare CRB prin mijloacele aflate la dispoziția acestora, ca de exemplu instrumente legislative și acorduri, până la sfârșitul anului 2006, termen care a fost prelungit mai târziu prin decizii ulterioare ale Consiliului guvernatorilor. Cu toate acestea, cel târziu de la data punerii în aplicare a CRB, BCN ar trebui să primească date de la instituțiile de credit și de la alte entități care operează, cu titlu profesional, cu numerar din jurisdicțiile lor, raportate în conformitate cu CRB, și să fie în măsură să le raporteze către BCE.
(6) Pentru a îndeplini obiectivele menționate mai sus, datele privind bancnotele și monedele metalice euro ar trebui să includă informații referitoare la: (i) emisiunea de bancnote și monede metalice euro; (ii) cantitatea și calitatea bancnotelor și monedelor metalice euro în circulație; (iii) stocurile de bancnote și monede metalice euro deținute de entitățile implicate în emiterea acestora; (iv) activitățile operaționale în legătură cu bancnotele și monedele metalice euro ale entităților implicate în emiterea acestora, inclusiv ale instituțiilor de credit care operează o schemă notes-held-to-order în numele unei BCN și ale instituțiilor de credit care operează un program Extended Custodial Inventory în numele BCE și al uneia sau al mai multor BCN; (v) activitățile operaționale în legătură cu bancnotele instituțiilor de credit și ale altor entități care operează, cu titlu profesional, cu numerar care recirculă bancnote euro în conformitate cu CRB; și (vi) infrastructura numerarului.
(7) Pentru a intensifica colectarea datelor și pentru a permite diseminarea informațiilor obținute pe baza lor, la 22 noiembrie 2007, Consiliul guvernatorilor a convenit să implementeze Sistemul de informații privind numerarul 2 (Currency Information System 2, denumit în continuare „CIS 2”) care înlocuiește Sistemul de informații privind numerarul care a fost instituit în același timp cu introducerea bancnotelor și monedelor metalice euro și care a furnizat atât BCE, cât și BCN datele relevante referitoare la numerar începând cu anul 2002, în conformitate cu un act juridic distinct al BCE privind colectarea datelor referitoare la Sistemul de informații privind numerarul.
(8) Pentru buna și eficienta funcționare a CIS 2 este necesar să se asigure în mod periodic și în timp util disponibilitatea unor date coerente. Din acest motiv, obligațiile de raportare ale BCN și ale BCE trebuie să fie stabilite prin prezenta orientare, cuprinzând prevederea unei scurte perioade de raportare paralelă pe baza aranjamentelor existente și a CIS 2.
(9) Orientarea BCE/2006/9 din 14 iulie 2006 privind anumite pregătiri în vederea substituirii monedei fiduciare cu moneda euro și privind alimentarea anticipată și alimentarea anticipată secundară cu bancnote și monede metalice euro în afara zonei euro (2) a stabilit cadrul juridic care permite unei viitoare BCN din Eurosistem să împrumute, să achiziționeze sau să producă bancnote și monede metalice euro în scopul alimentării anticipate și alimentării anticipate secundare înaintea substituirii monedei fiduciare în statul membru al acesteia. Orientarea BCE/2006/9 prevede că acestor viitoare BCN din Eurosistem au obligații de raportare specifice, care trebuie să fie precizate mai detaliat în contextul CIS 2.
(10) Atât utilizatorii CIS 2 ai BCE, cât și cei ai BCN ar trebui să aibă acces la aplicația web CIS 2 și la modulul de raportare pentru a permite utilizarea eficientă și efectivă a datelor CIS 2 și pentru a realiza un nivel înalt de transparență. Ar trebui ca terților eligibili să li se acorde accesul limitat la datele CIS 2 pentru a îmbunătăți fluxul de informații între BCE și Comisia Europeană, precum și între BCN și autoritățile naționale emitente de monede metalice euro.
(11) Având în vedere că CIS 2 este un sistem flexibil de operare cu date noi, este necesară stabilirea unei proceduri simplificate pentru introducerea în mod eficient de modificări tehnice la anexele prezentei orientări. În plus, din cauza caracterului său tehnic, modificarea specificațiilor mecanismului de transmitere al CIS 2 ar trebui să fie posibilă prin utilizarea aceleiași proceduri simplificate. Prin urmare, competența de a efectua anumite modificări la prezenta orientare și la anexele acesteia ar trebui delegată Comitetului executiv care ar trebui să informeze Consiliul guvernatorilor despre aceste modificări.
(12) Ca urmare a deciziei pozitive privind abrogarea derogării pentru Slovacia adoptate de Consiliul Uniunii Europene la 8 iulie 2008 și în conformitate cu articolul 3.5 din Regulamentul de procedură (regulamentul intern) al Băncii Centrale Europene, guvernatorul Národná banka Slovenska a fost invitat să observe deliberările pertinente ale Consiliului guvernatorilor privind prezenta orientare,