Recitale
(1) Directiva 76/308/CEE a Consiliului din 15 martie 1976 privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor privind anumite cotizații, drepturi, taxe și alte măsuri (3) a fost modificată de mai multe ori (4) în mod substanțial. Este necesar, din motive de claritate și de raționalizare, să se codifice directiva menționată.
(2) Dispozițiile naționale în materie de recuperare constituie, prin simpla limitare a domeniului de aplicare a acestora la teritoriul național, un obstacol în funcționarea pieței interne. Această situație nu permite aplicarea integrală și echitabilă a reglementărilor comunitare, în special în domeniul politicii agricole comune, facilitând realizarea unor operațiuni frauduloase.
(3) Este necesar să se răspundă amenințării pe care intensificarea fraudelor o constituie pentru interesele financiare ale Comunității și ale statelor membre, precum și pentru piața internă, astfel încât să se asigure o mai bună competitivitate și o mai mare neutralitate fiscală a pieței interne.
(4) În consecință, este necesară adoptarea unor norme comune de asistență reciprocă în materie de recuperare.
(5) Aceste norme ar trebui să se aplice pentru recuperarea creanțelor rezultate din diferite măsuri cuprinse în sistemul de finanțare integrală sau parțială al Fondului European Agricol de Garantare și a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, a cotizațiilor și a altor taxe și a taxelor la import și la export, a taxei pe valoarea adăugată, a accizelor armonizate (tutun prelucrat, alcool și băuturi alcoolice și uleiuri minerale), precum și a impozitului pe venit și pe capital și a impozitelor pe primele de asigurare. Ele ar trebui să se aplice și pentru recuperarea dobânzilor, a penalităților și a amenzilor administrative, cu excepția oricăror sancțiuni cu caracter penal, precum și a cheltuielilor legate de aceste creanțe.
(6) Asistența reciprocă ar trebui să însemne, pentru autoritatea solicitată, pe de o parte, furnizarea către autoritatea solicitantă a unor informații necesare acesteia, în vederea recuperării creanțelor apărute în statul membru în care își are sediul, și înștiințarea debitorului în legătură cu toate actele referitoare la astfel de creanțe, eliberate în statul membru respectiv, și, pe de altă parte, inițierea, la cererea autorității solicitante, a operațiunilor de recuperare a creanțelor apărute în statul membru în care se află sediul autorității solicitante.
(7) Diferitele forme de asistență reciprocă ar trebui practicate de autoritatea solicitată în conformitate cu actele cu putere de lege sau actele administrative în vigoare în aceste cazuri în statul membru în care se află sediul acesteia.
(8) Este necesar să se determine condițiile în care autoritatea solicitantă înaintează cererile de asistență și definește limitele circumstanțelor speciale care permit, în fiecare dintre cazuri, autorității solicitate să nu dea curs solicitării de asistență.
(9) Pentru a permite recuperarea mai eficientă și mai eficace a creanțelor care fac obiectul unei cereri de recuperare, este necesar ca titlul care permite executarea creanței să fie considerat, în principiu, un titlu al statului membru în care își are sediul autoritatea solicitată.
(10) Atunci când intervine pe seama autorității solicitante pentru a recupera o creanță, autoritatea solicitată ar trebui să aibă posibilitatea, dacă dispozițiile în vigoare în statul membru în care își are sediul permit acest lucru și în acord cu autoritatea solicitantă, de a acorda debitorului un termen de plată sau o plată eșalonată în timp. Dobânzile care ar putea fi percepute ca urmare a acordării facilităților de plată ar trebui să fie transferate statului membru în care se află sediul autorității solicitante.
(11) Pe baza cererii motivate a autorității solicitante, autoritatea solicitată ar trebui să aibă posibilitatea, în măsura în care dispozițiile în vigoare în statul membru în care se află sediul acesteia permit acest lucru, de a pune în aplicare măsuri asiguratorii în vederea garantării recuperării creanțelor apărute în statul membru solicitant. Aceste creanțe nu ar trebui să beneficieze neapărat de privilegiile acordate unor creanțe similare apărute în statul membru în care se află sediul autorității solicitate.
(12) În timpul procedurii de recuperare în statul membru în care se află sediul autorității solicitate, creanța sau titlul care permit executarea recuperării acesteia, emise în statul membru în care se află sediul autorității solicitate, pot fi contestate de beneficiar. În acest caz, este necesar să se prevadă ca acțiunea în contestare să fie înaintată de acesta din urmă instanței competente a statului membru în care se află sediul autorității solicitante, iar autoritatea solicitată trebuie să suspende, dacă nu există o cerere în sens contrar formulată de autoritatea solicitantă, procedura de executare pe care a inițiat-o până în momentul luării unei decizii de către instanța competentă.
(13) Este oportun să se prevadă ca documentele și informațiile comunicate în cadrul asistenței reciproce în materie de recuperare să nu poată fi utilizate în alte scopuri.
(14) Cu excepția unor cazuri excepționale, nu se poate recurge la asistența reciprocă în materie de recuperare pe baza unor avantaje financiare sau a unui interes în rezultatele obținute, dar statele membre trebuie să fie în măsură să definească modalitățile de rambursare în cazul în care recuperarea pune probleme deosebite.
(15) Prezenta directivă nu ar trebui să aibă ca efect limitarea asistenței reciproce pe care anumite state membre și-o acordă pe baza unor acorduri sau regimuri bilaterale sau multilaterale.
(16) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (5).
(17) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul național a directivelor menționate în anexa I, partea C,