Recitale
(1) Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului și de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului (1) stabilește o armonizare minimă a cerințelor în materie de audit legal. În temeiul articolului 31 din directiva menționată anterior, Comisia trebuie să prezinte un raport cu privire la impactul normelor interne privind răspunderea referitoare la efectuarea auditurilor legale asupra piețelor de capital europene și cu privire la condițiile de asigurare pentru auditorii legali și societățile de audit și să formuleze recomandări, dacă consideră că este cazul.
(2) Buna funcționare a piețelor de capital necesită o capacitate de audit suficientă pe termen lung și o piață concurențială pentru serviciile de audit, în cadrul căreia există un număr suficient de societăți de audit care să poată și care să fie dispuse să efectueze audituri legale ale societăților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată dintr-un stat membru. Cu toate acestea, instabilitatea crescândă a capitalizării de piață a societăților a avut drept rezultat riscuri privind răspunderea mult mai ridicate, în timp ce accesul la asigurări împotriva riscurilor asociate cu auditurile de acest tip a devenit din ce în ce mai limitat.
(3) Din moment ce răspunderea nelimitată și solidară poate descuraja societățile și rețelele de audit să intre pe piața internațională de audit pentru societățile cotate la bursă din Comunitate, există puține perspective de apariție a noi rețele de audit care să fie în măsură să efectueze audituri legale pentru astfel de societăți.
(4) În consecință, răspunderea auditorilor și a societăților de audit, inclusiv a auditorilor de grupuri, care efectuează audituri legale ale societăților cotate la bursă, ar trebui limitată. Cu toate acestea, limitarea răspunderii nu se justifică în cazurile de încălcare deliberată a îndatoririlor profesionale din partea unui auditor și nu ar trebui să se aplice în astfel de cazuri. De asemenea, o limitare de acest tip nu ar trebui să aducă atingere dreptului părții prejudiciate de a beneficia de o despăgubire echitabilă.
(5) Având în vedere diferențele semnificative dintre sistemele de răspundere civilă din statele membre, în această etapă este necesar ca fiecare stat membru să poată alege metoda de limitare pe care o consideră cea mai adecvată pentru sistemul său de răspundere civilă.
(6) Prin urmare, statele membre ar trebui să poată să stabilească un plafon de răspundere a auditorilor, în temeiul legislației naționale. Ca alternativă, statele membre ar trebui să poată să instituie, în temeiul legislației naționale, un sistem de răspundere proporțională, conform căruia auditorii legali și societățile de audit sunt răspunzătoare exclusiv în măsura contribuției lor la prejudiciul cauzat, fără să fie răspunzători solidar alături de alte părți. În statele membre în care orice cereri de despăgubire împotriva auditorilor legali ar putea fi introduse numai de societatea auditată, și nu de acționari individuali, nici de alte părți terțe, statele membre ar trebui să poată să permită societății, acționarilor acesteia și auditorului respectiv să stabilească limitarea răspunderii auditorului, sub rezerva prevederii unor garanții adecvate pentru părțile care investesc în societatea auditată,