Recitale
(1) La 12 decembrie 2003, Consiliul European a adoptat Strategia UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă (denumită în continuare „strategia UE”), capitolul III cuprinzând lista măsurilor de combatere a acestei proliferări.
(2) Uniunea Europeană pune în aplicare în mod activ strategia UE și pune în practică măsurile enumerate la capitolul III, în special pe cele referitoare la consolidarea Convenției privind interzicerea armelor biologice și toxice (denumită în continuare „BTWC”), inclusiv sprijinirea punerii în aplicare a BTWC la nivel național prin, printre altele, Acțiunea comună 2006/184/PESC a Consiliului din 27 februarie 2006 în sprijinul Convenției privind armele biologice și toxice, în cadrul Strategiei UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă (1) și al Planului de acțiune UE privind armele biologice și toxice, complementar Acțiunii comune a UE în sprijinul BTWC (2).
(3) La 20 martie 2006, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Poziția comună 2006/242/PESC referitoare la conferința de examinare a Convenției privind interzicerea armelor biologice și toxice care va avea loc în 2006 (BTWC) (3), având ca obiectiv consolidarea în continuare a universalității BTWC și favorizarea succesului conferinței de examinare (denumită în continuare „cea de-a șasea conferință de examinare”). În cadrul celei de-a șasea conferințe de examinare, care a avut loc în decembrie 2006, UE a promovat deplina respectare a dispozițiilor BTWC de către toate statele părți și consolidarea, în cazul în care este necesar, a măsurilor naționale de punere în aplicare, inclusiv a legislației penale, și controlul microorganismelor și al toxinelor patogene în cadrul BTWC. UE a prezentat, de asemenea, documente de lucru, inclusiv în ceea ce privește biosiguranța și biosecuritatea.
(4) Cea de-a șasea conferință de examinare a reafirmat angajamentul statelor părți de a adopta măsurile naționale necesare în temeiul articolelor I, III și IV ale BTWC, în scopul asigurării siguranței și a securității agenților sau a toxinelor de origine microbiană sau a altor agenți sau toxine de origine biologică, în laboratoare și în alte unități și pe parcursul transportului, precum și în scopul de a se împiedica accesul neautorizat la astfel de agenți și toxine și transferul neautorizat al acestora. Conferința a îndemnat, de asemenea, statele părți cu experiență relevantă în domeniul măsurilor legale și administrative pentru punerea în aplicare a dispozițiilor BTWC să ofere asistență altor state părți, la solicitarea acestora din urmă. În cadrul conferinței, a fost încurajată o astfel de asistență la nivel regional.
(5) În cadrul celei de-a șasea conferințe de examinare, s-a decis ca, în 2008, să se discute și să se promoveze o interpretare comună și acțiuni eficace în ceea ce privește, printre altele, măsurile naționale, regionale și internaționale în vederea ameliorării biosiguranței și a biosecurității, inclusiv a siguranței și a securității, în laboratoare, a agenților patogeni și a toxinelor.
(6) De asemenea, în cadrul celei de-a șasea conferințe de examinare s-a remarcat, în contextul articolului VII din BTWC, că nivelul național de pregătire al statelor părți contribuie la capacitățile internaționale de reacție la apariția unor focare de boli și de investigare și reducere a efectelor acestora, inclusiv în cazul bolilor cauzate de o presupusă utilizare a armelor biologice sau toxice.
(7) Cea de-a șasea conferință de examinare a încurajat statele părți, în contextul articolului X din BTWC, să continue consolidarea organizațiilor și a rețelelor internaționale existente, în special a celor ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), ale Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), ale Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animală (OIE) și ale Convenției internaționale de protecție a plantelor (IPPC), a solicitat statelor părți să continue sprijinirea și/sau ameliorarea capacităților naționale și regionale de supraveghere, depistare, diagnosticare și combatere a bolilor infecțioase precum și a altor posibile amenințări biologice și a îndemnat statele părți în măsură să o facă să continue să sprijine, în mod direct, precum și prin intermediul organizațiilor internaționale, activitățile de dezvoltare a capacităților în statele părți care au nevoie de asistență în domeniile supravegherii, depistării, diagnosticării și combaterii bolilor infecțioase și cercetării aferente.
(8) La 15 iunie 2007 a intrat în vigoare Regulamentul sanitar internațional (denumit în continuare IHR). Acesta reglementează deplasarea și controlul focarelor de boli infecțioase și reacția la acestea, indiferent de originea lor, și solicită statelor membre ale OMS să constituie capacități de bază în domeniul laboratoarelor și al supravegherii pentru a permite punerea în aplicare a IHR. Secretariatul OMS se angajează să sprijine statele membre ale OMS, în vederea punerii în aplicare a planurilor lor naționale privind IHR, prin intermediul sediului central și al birourilor regionale ale OMS, inclusiv al biroului OMS din Lyon. Programul OMS de gestionare a reducerii riscurilor biologice oferă îndrumări cu privire la condițiile în care ar trebui să funcționeze laboratoarele, prin intermediul orientărilor normative, al atelierelor și al formării profesionale în domeniul practicilor de biosiguranță, al biosecurității în laboratoare și al codurilor de conduită privind cercetarea responsabilă în domeniul bioștiințelor. Acesta are, de asemenea, un rol important în elaborarea orientărilor ONU cu privire la transportul substanțelor infecțioase. În temeiul IHR, laboratoarele de sănătate publică au un rol important în ceea ce privește capacitatea de reacție la amenințările biologice, chimice, radiologice și nucleare. Definițiile biosiguranței și biosecurității în laboratoare sunt cuprinse în Manualul de biosiguranță în laboratoare al OMS, ediția a 3-a (2004) și în Îndrumările privind biosecuritatea în laboratoare și gestionarea riscurilor biologice (2006).
(9) Punerea în aplicare a prezentei acțiuni comune se va realiza în conformitate cu Acordul-cadru financiar și administrativ (denumit în continuare „acordul-cadru”) încheiat între Comisia Europeană, pe de o parte, și ONU, pe de altă parte, care instituie un cadru pentru ONU și Comisia Europeană în vederea intensificării cooperării acestora, inclusiv a parteneriatului operațional,