Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1451/2007 stabilește o listă a substanțelor active care urmează a fi evaluate în vederea unei posibile includeri în anexa I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2).
(2) Pentru o serie de substanțe/combinații de tipuri de produse incluse în lista respectivă, fie s-au retras toți participanții, fie statul membru raportor desemnat pentru evaluare nu a primit nici un dosar până la termenele-limită prevăzute la articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007.
(3) În consecință, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007, Comisia a informat statele membre cu privire la aceasta. Aceste informații au fost la rândul lor făcute publice prin mijloace electronice la data de 22 iunie 2007.
(4) În termen de trei luni de la publicarea electronică a respectivelor informații, mai multe persoane și-au manifestat interesul pentru asumarea rolului de participant în cazul unor substanțe și tipuri de produse vizate, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007.
(5) Prin urmare, trebuie stabilit un nou termen-limită pentru depunerea dosarelor pentru aceste substanțe și tipuri de produse.
(6) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,