Recitale
(1) În urma apariției recente a unor focare de febră aftoasă în Cipru, a fost adoptată Decizia 2007/718/CE a Comisiei din 6 noiembrie 2007 privind anumite măsuri de protecție contra febrei aftoase din Cipru (3) în vederea consolidării măsurilor de combatere a febrei aftoase luate de statul membru respectiv în cadrul Directivei 2003/85/CE a Consiliului din 29 septembrie 2003 privind măsurile comunitare de combatere a febrei aftoase, de abrogare a Directivei 85/511/CEE și a Deciziilor 89/531/CEE și 91/665/CEE și de modificare a Directivei 92/46/CEE (4).
(2) În Decizia 2007/718/CE, Comisia a stabilit norme pentru expedierea anumitor categorii de carne din anumite zone enumerate în anexa III la decizia menționată, care nu au înregistrat niciun focar de febră aftoasă pe parcursul a cel puțin 90 de zile înainte de sacrificare și care îndeplinesc anumite condiții specifice. În prezent, este autorizată numai expedierea de carne de porc din anumite zone stabilite.
(3) Ținând cont de evoluția situației privind sănătatea animală din Cipru și, în special, de rezultatele favorabile ale supravegherii în curs de desfășurare, în prezent se pot stabili acele zone care ar trebui incluse în anexa III la Decizia 2007/718/CE în cazul cărnii de vită.
(4) Prin urmare, Decizia 2007/718/CE ar trebui modificată în consecință.
(5) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,