Recitale
(1) Anumite modificări trebuie aduse Regulamentului (CE) nr. 753/2002 al Comisiei (2), dată fiind aderarea Bulgariei și a României la Uniunea Europeană.
(2) Articolul 28 din Regulamentul (CE) nr. 753/2002 prevede reguli specifice pentru vinurile de masă cu o indicație geografică și enumeră mențiunile utilizate în diferite regiuni ale statelor membre pentru a descrie aceste vinuri. Această listă trebuie adaptată cu mențiunile adecvate utilizate de Bulgaria și România.
(3) Lista mențiunilor tradiționale specifice stabilită în articolul 29 din Regulamentul (CE) nr. 753/2002 și lista mențiunilor tradiționale suplimentare la care se face referire în articolul 23 din respectivul regulament trebuie adaptate cu mențiunile adecvate utilizate de Bulgaria și România.
(4) Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 753/2002 conține o listă a numelor soiurilor de viță-de-vie și sinonimele lor care includ o indicație geografică și care pot apărea pe etichetele vinurilor. Această anexă trebuie adaptată cu mențiunile adecvate utilizate de Bulgaria și România la data aplicării prezentului regulament.
(5) Numele „Tokaj” desemnează un „vin de calitate produs într-o regiune specifică” originar dintr-o regiune transfrontalieră din Ungaria și Slovacia și face de asemenea parte din numele de soiuri de viță-de-vie italiene și franceze: „Tocai italico”, „Tocai friulano” și „Tokay pinot gris”. Coexistența acestor trei nume de soiuri de viță-de-vie și a indicației lor geografice este limitată în timp, până la 31 martie 2007, și decurge din acordul bilateral din 23 noiembrie 1993 dintre Comunitatea Europeană și Republica Ungară, care a devenit parte a acquis-ului din 1 mai 2004. Din data de 1 aprilie 2007, aceste trei nume de soiuri de viță-de-vie sunt excluse din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 753/2002 al Comisiei și, în ceea ce privește soiul „Tocai friulano”, acesta este înlocuit cu noua denumire a soiului de viță-de-vie, „Friulano”.
(6) În final, anexa III la Regulamentul (CE) nr. 753/2002 conține o listă a mențiunilor tradiționale care apar sau pot apărea pe etichetele vinurilor. Această anexă trebuie adaptată pentru a se lua în considerare, pe de o parte, noile mențiuni tradiționale pentru Cipru și, pe de altă parte, mențiunile tradiționale utilizate de Bulgaria și România.
(7) Regulamentul (CE) nr. 753/2002 ar trebui, prin urmare, modificat în consecință.
(8) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a vinului,