Recitale
(1) În temeiul articolului 30.1 din statut, Banca Centrală Europeană (BCE) primește de la băncile centrale naționale (BCN) ale statelor membre care au adoptat moneda euro active din rezervele valutare și are drepturi depline de a deține și gestiona rezervele valutare care îi sunt transferate.
(2) În temeiul articolelor 9.2 și 12.1 din statut, BCE poate administra unele dintre activitățile sale prin BCN și poate apela la BCN pentru efectuarea unora dintre operațiunile sale. În consecință, BCE consideră că BCN, în calitate de mandatari ai săi, ar trebui să gestioneze rezervele valutare care i-au fost transferate.
(3) În temeiul Orientării BCE/2006/28 din 21 decembrie 2006 privind gestionarea activelor din rezervele valutare ale Băncii Centrale Europene de către băncile centrale naționale, precum și documentația juridică aferentă operațiunilor având ca obiect aceste active (1), fiecare BCN a unui stat membru participant trebuie să efectueze operațiuni care au ca obiect active din rezervele valutare ale BCE în calitate de mandatar al BCE, utilizând documentația juridică prevăzută în acea orientare.
(4) Definiția „jurisdicțiilor europene” din Orientarea BCE/2006/28 ar trebui modificată pentru a lua în considerare viitoarea intrare în UEM a statelor membre.
(5) În scopul includerii în lista instrumentelor eligibile a unui nou instrument privind swap-urile pe rata dobânzii, care se califică drept operațiuni cu instrumente derivate negociate în afara piețelor reglementate, în cadrul cărora este asigurată protecția împotriva expunerii dincolo de anumite praguri, Orientarea BCE/2006/28 ar trebui modificată astfel încât să prevadă ca swap-urile pe rata dobânzii să aibă aceeași documentație precum operațiunile cu instrumente derivate negociate în afara piețelor reglementate,