Articolul 1
Definiții
În sensul prezentei orientări:
— „jurisdicții europene“ înseamnă următoarele jurisdicții: Austria, Belgia, Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia, Țările de Jos și Regatul Unit (doar Anglia și Țara Galilor);
— „BCN participantă“ înseamnă BCN a unui stat membru care a adoptat moneda euro.
Articolul 2
Gestionarea activelor din rezervele valutare de către BCN participante în calitate de mandatari ai BCE
1. Fiecare BCN participantă are dreptul de a participa la gestionarea operativă a activelor din rezervele valutare transferate către BCE. O BCN participantă poate decide să nu participe la această gestionare sau să participe la o gestionare în comun împreună cu una sau mai multe BCN participante. În cazul în care o BCN nu participă la gestionarea operativă a activelor din rezervele valutare ale BCE, celelalte BCN gestionează activele care ar fi fost gestionate de respectiva BCN care a decis să nu participe.
2. BCN participante efectuează operațiuni având ca obiect active din rezervele valutare ale BCE în calitate de mandatari ai BCE. Prin inițierea unor astfel de operațiuni, se consideră că BCN participantă își recunoaște calitatea de mandatar al BCE. În ceea ce privește toate operațiunile executate de BCN participante în numele BCE, la aprobarea fiecărei operațiuni, BCN participantă menționează tuturor părților calitatea BCE de mandant, indicând atât numele acesteia cât și numărul de cont sau de identificare.
3. La desfășurarea, în calitate de mandatar al BCE, a operațiunilor având ca obiect active din rezervele valutare ale BCE fiecare BCN subordonează intereselor BCE propriile sale interese sau interesele oricărei entități pentru care efectuează operațiuni.
4. La solicitarea partenerilor contractuali ai BCE de a proba abilitarea sa de a desfășura operațiuni având ca obiect active din rezervele valutare ale BCE în calitate de mandatar al BCE, BCN participantă prezintă acestor parteneri contractuali dovezi referitoare la mandatul său.
Articolul 3
Documentația juridică
1. Toate operațiunile având ca obiect active din rezervele valutare ale BCE se efectuează utilizând documentația juridică standard prevăzută în prezentul articol.
2. Toate operațiunile colateralizate având ca obiect active din rezervele valutare ale BCE constând în contracte repo, contracte reverse repo, contracte de cumpărare/revânzare și contracte de vânzare/ răscumpărare, precum și toate operațiunile cu instrumente derivate negociate în afara piețelor reglementate (pe piețele OTC) având ca obiect active din rezervele valutare ale BCE se realizează pe baza contractelor încheiate în conformitate cu contractele standard indicate în anexa I, în forma aprobată sau modificată periodic de BCE.
3. Fiecărui contract standard, cu excepția FBE Master Agreement for Financial Transactions (Ediția 2004), i se anexează un document în forma prevăzută în anexa II și care constituie parte integrantă a fiecărui contract standard, document în temeiul căruia se efectuează operațiunile colateralizate (inclusiv și fără a se limita la contracte repo, contracte reverse repo, contracte de cumpărare/revânzare, contracte de vânzare/răscumpărare, contracte de împrumut de titluri de valoare și acorduri repo tripartite) sau operațiuni cu instrumente derivate negociate în afara piețelor reglementate (pe piețele OTC) având ca obiect active din rezervele valutare ale BCE.
4. Se încheie câte un acord cadru de compensare sub una dintre formele prevăzute în anexa III cu toți partenerii contractuali, cu excepția partenerilor contractuali (i) cu care BCE a încheiat un FBE Master Agreement for Financial Transactions (Ediția 2004); și (ii) care sunt constituiți sau înregistrați în temeiul legislației oricărei jurisdicții europene cu excepția Irlandei.
5. Furnizarea de servicii financiare având ca obiect active din rezervele valutare ale BCE de către intermediari financiari incluzând, cu titlu exemplificativ, servicii bancare, de custodie și de investiții prestate de bănci corespondente, custozi și depozitari, organisme de decontare și organisme centrale de compensare a instrumentelor derivate tranzacționate la bursă se realizează pe baza contractelor specifice, aprobate periodic de BCE.
Articolul 4
Dispoziții finale
1. Prezenta orientare intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.
2. Se abrogă Orientarea BCE/2000/1, astfel cum a fost modificată.
3. Trimiterile la orientarea abrogată se interpretează ca fiind la prezenta orientare.
4. Prezenta orientare se adresează BCN participante.