Recitale
(1) Elaborarea de către statele membre a unor rapoarte privind punerea în aplicare, drept bază pentru rapoartele periodice ale Comisiei privind punerea în aplicare a normelor comunitare în domeniul securității și sănătății lucrătorilor, este prevăzută de Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății lucrătorilor la locul de muncă (3), precum și de directivele speciale în înțelesul articolului 16 alineatul (1) din aceasta, și anume: Directiva 89/654/CEE a Consiliului din 30 noiembrie 1989 privind cerințele minime de securitate și sănătate la locul de muncă (4), Directiva 89/655/CEE a Consiliului din 30 noiembrie 1989 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor de lucru la locul de muncă (5), Directiva 89/656/CEE a Consiliului din 30 noiembrie 1989 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă (6), Directiva 90/269/CEE a Consiliului din 29 mai 1990 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru manipularea manuală a încărcăturilor care prezintă riscuri pentru lucrători și, în special, de producere a unor afecțiuni dorso-lombare (7), Directiva 90/270/CEE a Consiliului din 29 mai 1990 privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor (8), Directiva 92/57/CEE a Consiliului din 24 iunie 1992 privind cerințele minime de securitate și sănătate care se aplică pe șantierele temporare sau mobile (9), Directiva 92/58/CEE a Consiliului din 24 iunie 1992 privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și sănătate la locul de muncă (10), Directiva 92/85/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează (11), Directiva 92/91/CEE a Consiliului din 3 noiembrie 1992 privind cerințele minime de îmbunătățire a protecției securității și a sănătății lucrătorilor din industria extractivă de foraj (12), Directiva 92/104/CEE a Consiliului din 3 decembrie 1992 privind cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și a protecției sănătății lucrătorilor din industria extractivă de suprafață și în subteran (13), Directiva 93/103/CE a Consiliului din 23 noiembrie 1993 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă la bordul navelor de pescuit (14), Directiva 98/24/CE a Consiliului din 7 aprilie 1998 privind protecția sănătății și a securității lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezența agenților chimici la locul de muncă (15), Directiva 1999/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1999 privind cerințele minime pentru îmbunătățirea protecției sănătății și a securității lucrătorilor expuși unui potențial risc în medii explozive (16), Directiva 2002/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 iunie 2002 privind cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de agenți fizici (vibrații) (17), Directiva 2003/10/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 februarie 2003 privind cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de agenți fizici (zgomot) (18), Directiva 2004/40/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de agenții fizici (câmpuri electromagnetice) (19) și Directiva 2006/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de agenții fizici (radiații optice artificiale) (20).
(2) Un raport de punere în aplicare este prevăzut, de asemenea, de Directiva 91/383/CEE a Consiliului din 25 iunie 1991 de completare a măsurilor destinate să promoveze îmbunătățirea securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătorilor care au un raport de muncă pe durată determinată sau un raport de muncă temporară (21), Directiva 92/29/CEE a Consiliului din 31 martie 1992 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru promovarea unei mai bune asistențe medicale la bordul navelor (22) și Directiva 94/33/CE a Consiliului din 22 iunie 1994 privind protecția tinerilor la locul de muncă (23).
(3) Dispozițiile privind elaborarea rapoartelor în directivele speciale, în înțelesul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE, precum și în Directivele 91/383/CEE, 92/29/CEE și 94/33/CE sunt inconsecvente atât în ceea ce privește periodicitatea, cât și conținutul lor.
(4) Obligațiile statelor membre de a elabora un raport privind punerea în aplicare, precum și obligația Comisiei de a elabora un raport pe baza rapoartelor naționale reprezintă o parte importantă din ciclul legislativ, permițând efectuarea unui bilanț și o evaluare a diferitelor aspecte ale punerii în practică a dispozițiilor directivelor; prin urmare, este necesară extinderea acestei obligații și în cazul directivelor care nu conțin dispoziții referitoare la elaborarea de rapoarte, și anume: Directiva 2000/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți biologici la locul de muncă [a șaptea directivă specială în înțelesul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] (24), Directiva 2004/37/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți cancerigeni sau mutageni la locul de muncă [a șasea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] (25) și Directiva 83/477/CEE a Consiliului din 19 septembrie 1983 privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la azbest la locul de muncă (a doua directivă specială în sensul articolului 8 din Directiva 80/1107/CEE) (26).
(5) Prin urmare, este necesară uniformizarea dispozițiilor Directivei 89/391/CEE, ale directivelor speciale în înțelesul articolului 16 alineatul (1) și ale Directivelor 83/477/CEE, 91/383/CEE, 92/29/CEE și 94/33/CE.
(6) Comunicarea Comisiei „Adaptarea la schimbările de la locul de muncă și din societate: o nouă strategie comunitară privind securitatea și sănătatea 2002-2006” prevede elaborarea de propuneri legislative în vederea simplificării și a raționalizării rapoartelor de punere în aplicare. Această chestiune a fost identificată și ca una din prioritățile simplificării legislației comunitare în contextul inițiativei pentru o mai bună legiferare.
(7) Exercițiul ar trebui simplificat prin armonizarea periodicității pentru prezentarea rapoartelor privind punerea în aplicare care trebuie transmise Comisiei, precum și prin prevederea unui singur raport privind punerea în aplicare care să cuprindă o parte generală, aplicabilă tuturor directivelor și capitolelor specifice referitoare la aspectele particulare ale fiecărei directive. Aceste dispoziții și, în special, introducerea noului articol 17a în Directiva 89/391/CEE vor permite și includerea în acest exercițiu de raportare a punerii în aplicare a directivelor speciale în înțelesul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE, care nu impune elaborarea de rapoarte, și anume: Directivele 2000/54/CE și 2004/37/CE, și orice altă viitoare directivă specială în înțelesul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE.
(8) Frecvența adecvată de elaborare și de transmitere a acestor rapoarte la Comisie ar trebui să fie de cinci ani; în mod excepțional, primul raport ar trebui să acopere o perioadă mai lungă; rapoartele ar trebui să aibă o structură unitară care să faciliteze utilizarea lor; acestea ar trebui să fie elaborate pe baza unui chestionar alcătuit de către Comisie, după consultarea Comitetului consultativ pentru securitate și sănătate la locul de muncă, și să includă informații relevante privind eforturile preventive depuse în statele membre, care să permită Comisiei să evalueze în mod adecvat modul în care se aplică în practică legislația, ținând seama de orice observații utile ale Agenției Europene pentru Siguranță și Sănătate în Muncă și ale Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă.
(9) În conformitate cu articolul 138 alineatul (2) din tratat, Comisia a consultat partenerii sociali la nivel comunitar în ceea ce privește direcția posibilă a unei acțiuni comunitare în domeniu.
(10) În urma consultării, Comisia a considerat că o acțiune comunitară ar fi de dorit și a consultat, din nou, partenerii sociali la nivel comunitar cu privire la conținutul propunerii prevăzute, în conformitate cu articolul 138 alineatul (3) din tratat.
(11) La încheierea acestei a doua etape a consultării, partenerii sociali la nivel comunitar nu au informat Comisia cu privire la intenția lor de a lansa procesul care ar putea duce la încheierea unui acord, astfel cum este prevăzut la articolul 138 alineatul (4) din tratat.
(12) Statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru a transpune modificările prevăzute în prezenta directivă, măsuri care, ținându-se seama de natura specifică a prezentei directive și după caz, ar putea lua forma unor măsuri administrative,