Recitale
(1) Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și de modificare a Directivei 2001/34/CE (1) prevede o mai bună organizare la nivel comunitar a accesului investitorilor la informațiile referitoare la emitenți, în scopul de a promova în mod activ integrarea piețelor europene de capital.
(2) Directiva 2004/109/CE prevede obligația autorităților competente ale statelor membre de a stabili orientări în scopul facilitării accesului publicului la informațiile care trebuie publicate în conformitate cu Directiva 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind utilizările abuzive ale informațiilor confidențiale și manipulările pieței (abuzul de piață) (2), cu Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind prospectul care urmează să fie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare și de modificare a Directivei 2001/34/CE (3) și cu Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului, precum și în scopul creării unei rețele electronice unice (denumită în continuare „rețeaua electronică”) sau a unei platforme de rețele electronice între statele membre care să facă legătura între diferitele mecanisme desemnate la nivel național pentru stocarea acestor informații (denumite în continuare „mecanismele de stocare”).
(3) În cadrul Comitetului autorităților europene de reglementare a piețelor valorilor mobiliare (CERVM), instituit prin Decizia 2001/527/CE a Consiliului (4), autoritățile competente din statele membre au adoptat, la 30 iunie 2006, un aviz adresat Comisiei, în care și-au exprimat preferința pentru o rețea electronică de bază de conectare a mecanismelor de stocare. O astfel de rețea ar putea fi accesată printr-o interfață comună care să conțină o listă a tuturor companiilor listate în cadrul Comunității și care ar redirecționa utilizatorul spre site-ul mecanismului de stocare relevant. Datele relevante ar rămâne astfel stocate la nivel național, fără a fi necesară crearea unei infrastructuri comune care să copieze toate aceste informațiile relevante și care ar genera costuri suplimentare excesive.
(4) În acest stadiu, se impune prevederea unor standarde de aplicare voluntare care să ofere mecanismelor de stocare flexibilitatea necesară adaptării la funcționarea rețelei electronice.
(5) Este de dorit ca mecanismele de stocare să poată fi interconectate în mod electronic, astfel încât investitorii și părțile interesate să poată obține cu ușurință informații financiare cu privire la societățile listate pe piața comunitară. Crearea rapidă a unei astfel de rețele electronice ar necesita aplicarea unor condiții de bază, precum cele sugerate de către autoritățile competente din statele membre. O rețea de bază ar trebui, de asemenea, să permită oferirea de servicii de valoare adăugată investitorilor.
(6) În scopul facilitării accesului investitorilor la informațiile financiare privind societățile listate, mecanismele de stocare ar trebui să conțină, pe cât posibil, informații financiare conexe publicate de emitenți în conformitate cu alte dispoziții comunitare sau naționale.
(7) În vederea asigurării unei lansări eficiente a rețelei electronice, autorităților competente din statele membre ar trebui să li se solicite, în cadrul CERVM și în strânsă colaborare cu mecanismele de stocare, pregătirea unui acord de administrare a rețelei, care să prevadă condițiile esențiale privind crearea, funcționarea și finanțarea acesteia și, în special, desemnarea unui organism însărcinat cu gestionarea zilnică a rețelei.
(8) Este important ca mecanismele de stocare să își păstreze libertatea de stabilire a propriei politici de prețuri, astfel încât să le fie garantată viabilitatea financiară. În același timp, politica lor de prețuri nu ar trebui să creeze discriminări între utilizatorii rețelei electronice și cei care au acces la mecanismul de stocare la nivel național.
(9) Este necesară stabilirea unor standarde minime de calitate privind stocarea la nivel național a informațiilor reglementate pentru a asigura funcționarea adecvată a rețelei electronice și a garanta utilizatorilor respectivei rețele accesul la servicii comparabile în cadrul Comunității. Este important ca mecanismul de stocare să asigure un nivel suficient de securitate în ceea ce privește comunicarea, stocarea și accesul la informații. Este totodată importantă instituirea unor sisteme care să garanteze fiabilitatea sursei și a conținutului informațiilor înregistrate de mecanismul de stocare. Mecanismele de stocare ar trebui să prevadă utilizarea unor formate și modele prestabilite adecvate, în scopul de a facilita etichetarea electronică automată, marcarea datei și a orei și prelucrarea ulterioară a informațiilor înregistrate. În plus, pentru a facilita accesul la informațiile stocate de către utilizatorii finali, ar trebui create instrumente adecvate de căutare și de oferire de asistență tehnică. În vederea asigurării coerenței sistemului, standardele ar trebui să fie, pe cât posibil, identice, atât în ceea ce privește mecanismele de stocare incluse în rețea, cât și organismul însărcinat cu gestionarea zilnică a platformei de rețea.
(10) Este evidentă necesitatea unei abordări progresive pentru a garanta că rețeaua electronică a mecanismelor de stocare va fi în măsură să răspundă așteptărilor pe termen lung ale emitenților și investitorilor, în special posibilitatea de a dispune de un ghișeu unic virtual pentru accesarea informațiilor financiare publicate de societățile listate. Prin urmare, este necesară analizarea unor soluții posibile de consolidare viitoare a acestei rețele. În vederea asigurării coerenței cu condițiile inițiale de creare a rețelei, respectivele soluții ar trebui analizate de către autoritățile competente ale statelor membre, în cadrul CERVM. Aceasta ar trebui să includă cel puțin o analiză a posibilității de a conecta această rețea electronică cu cea creată de registrele naționale ale societăților reglementate de prima Directivă 68/151/CEE a Consiliului din 9 martie 1968 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, în sensul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților (5).
(11) Statelor membre ar trebui să li se solicite transmiterea către Comisie a informațiilor relevante, astfel încât aceasta din urmă să realizeze o monitorizare strictă a situației și să evalueze necesitatea luării unor măsuri viitoare, inclusiv posibilitatea de adoptare a unor măsuri de punere în aplicare, în conformitate cu articolul 22 alineatul (2) din Directiva 2004/109/CE,