Începe proba gratuită

Act UE 2007/111 · CELEX 32007E0111

Acțiunea comună 2007/111/PESC a Consiliului din 15 februarie 2007 de modificare și prelungire a mandatului Reprezentantului Special al Uniunii Europene pentru Caucazul de Sud

Data act
15.02.2007
Intrare in vigoare
15.02.2007
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2007_046_R_0075_01
Status
Inactiv
politică externă și de securitate comună reprezentare diplomatică rolul internațional al UE țări din Caucaz

Recitale

(1) La 20 februarie 2006, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2006/121/PESC de numire a Reprezentantului Special al Uniunii Europene pentru pentru Caucazul de Sud (1).

(2) La 7 iunie 2006, Consiliul a aprobat politica Uniunii Europene privind securitatea personalului cu atribuții operaționale desfășurat în afara Uniunii Europene, în conformitate cu titlul V al Tratatului privind Uniunea Europeană.

(3) Pe baza unei revizuiri a Acțiunii comune 2006/121/PESC, mandatul Reprezentantului Special al Uniunii Europene (RSUE) ar trebui modificat și prelungit pentru o perioadă de 12 luni.

(4) RSUE își va pune în aplicare mandatul în contextul unei situații care s-ar putea deteriora și ar putea afecta obiectivele Politicii Externe și de Securitate Comună, astfel cum sunt stabilite la articolul 11 din tratat,

Articolul 1

Reprezentantul Special al Uniunii Europene

Mandatul domnului Peter Semneby ca Reprezentant Special al Uniunii Europene pentru Caucazul de Sud se prelungește până la 29 februarie 2008.

Articolul 2

Obiective politice

(1) Mandatul RSUE se bazează pe obiectivele politice ale Uniunii Europene în Caucazul de Sud. Aceste obiective includ următoarele: (a) să asiste Armenia, Azerbaidjan și Georgia în realizarea de reforme politice și economice, în special în domeniile statului de drept, democratizării, drepturilor omului, bunei guvernări, dezvoltării și reducerii sărăciei; (b) în conformitate cu mecanismele existente, să prevină conflictele din regiune, să contribuie la soluționarea pașnică a conflictelor, inclusiv prin încurajarea întoarcerii refugiaților și persoanelor strămutate în interiorul țării; (c) să conlucreze în mod constructiv cu principalii actorii interesați în ceea ce privește regiunea; (d) să încurajeze și să sprijine continuarea cooperării între statele din regiune, în special între statele Caucazului de Sud, inclusiv în ceea ce privește chestiuni referitoare la economie, energie și transport; (e) să ajute la creșterea eficacității și vizibilității Uniunii Europene în regiune; (2) RSUE sprijină activitatea Secretarului General/Înaltului Reprezentant (SG/ÎR) în regiune.

Articolul 3

Mandatul

Pentru realizarea obiectivelor politice, mandatul RSUE constă din următoarele: (a) să realizeze contacte cu guvernele, parlamentele, sistemul judiciar și societatea civilă din regiune; (b) să încurajeze Armenia, Azerbaijan și Georgia în a cooperarea în privința subiectelor regionale de interes comun, cum sunt amenințările împotriva securității comune, lupta împotriva terorismului, traficului și crimei organizate; (c) să contribuie la prevenirea conflictelor și să sprijine crearea condițiilor necesare progresului în materie de soluționare a conflictelor, inclusiv prin recomandări de acțiune referitoare la societatea civilă și reabilitarea teritoriilor, fără a aduce atingere responsabilităților Comisiei în temeiul Tratatului CE; (d) să contribuie la soluționarea conflictelor și să faciliteze concretizarea acestor soluționări în strânsă coordonare cu Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite și cu Reprezentantul său Special pentru Georgia, Grupul de prieteni al Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite pentru Georgia, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, inclusiv Grupul de la Minsk, precum și cu mecanismul de rezolvarea a conflictelor pentru Osetia de Sud; (e) să intensifice dialogul Uniunii Europene cu principalii actori interesați în ceea ce privește regiunea; (f) să sprijine Consiliul în a dezvolta în continuare o politică comprehensivă privind Caucazul de Sud; (g) prin intermediul unei echipe de sprijin: — să furnizeze Uniunii Europene rapoarte și o evaluarea continuă a situației de la frontieră și să faciliteze instaurarea unui stări de încredere între Georgia și Federația Rusă, asigurând astfel o cooperare și o legătură eficiente cu toți actorii relevanți; — să asiste Garda georgiană de frontieră și alte instituții guvernamentale competente din Tbilisi la pregătirea unei strategii comprehensive de reformă; — să conlucreze cu autoritățile georgiene în sensul dezvoltării comunicării dintre Tbilisi și frontieră, inclusiv prin consiliere. Aceasta se realizează printr-o colaborare strânsă cu centrele Gărzii regionale de frontieră între Tbilisi și graniță (excluzând Abkhazia și Osetia de Sud); (h) să contribuie la punerea în aplicare a politicii Uniunii Europene privind drepturile omului și a liniilor directoare privind drepturile omului, mai ales în ceea ce privește copiii și femeile din zonele afectate de conflicte, în special prin monitorizarea și configurarea unei abordări privind evoluțiile în acest domeniu.

Articolul 4

Punerea în aplicare a mandatului

(1) RSUE este responsabil de punerea în aplicare a mandatului, acționând sub autoritatea și îndrumarea operațională a SG/ÎR. RSUE este răspunzător în fața Comisiei pentru toate cheltuielile. (2) Comitetul Politic și de Securitate (CPS) menține o legătură privilegiată cu RSUE și este principalul punct de contact cu Consiliul. CPS îi oferă RSUE îndrumare strategică și informări de natură politică în cadrul mandatului acestuia.

Articolul 5

Finanțarea

(1) Suma de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor legate de mandatul RSUE pentru perioada de la 1 martie 2007 la 29 februarie 2008 este de 3 120 000 euro. (2) Cheltuielile finanțate din suma menționată la alineatul (1) se gestionează în conformitate cu procedurile și normele aplicabile bugetului general al Uniunii Europene, cu excepția faptului că nicio prefinanțare nu rămâne în proprietatea Comunității. (3) Gestiunea cheltuielilor face obiectul unui contract între RSUE și Comisie. Cheltuielile sunt eligibile începând cu 1 martie 2007. (4) Președinția, Comisia și/sau statele membre, după caz, furnizează asistență logistică în regiune.

Articolul 6

Constituirea echipei

(1) În limitele mandatului său și ale mijloacelor financiare care îi sunt puse la dispoziție, RSUE răspunde de constituirea echipei sale, în urma consultărilor cu Președinția, asistat de SG/ÎR, precum și în deplină asociere cu Comisia. RSUE informează Președinția și Comisia cu privire la componența finală a echipei sale. (2) Statele membre și instituțiile Uniunii Europene pot propune detașarea de personal care să lucreze cu RSUE. Remunerația personalului care ar putea fi detașat la RSUE de către un stat membru sau o instituție a Uniunii Europene este suportată de respectivul stat membru sau respectiva instituție a UE, după caz. (3) Toate posturile de tip A care nu sunt ocupate prin detașare se anunță, în mod corespunzător de către Secretariatul General al Consiliului și, de asemenea, se comunică statelor membre și instituțiilor UE în scopul recrutării candidaților cu cele mai înalte calificări. (4) Privilegiile, imunitățile și alte garanții necesare executării și bunei desfășurări a misiunii RSUE, precum și a membrilor personalului acestuia se stabilesc împreună cu părțile. Statele membre și Comisia oferă tot sprijinul necesar în acest sens.

Articolul 7

Securitatea

(1) RSUE și membrii echipei acestuia trebuie să respecte principiile și standardele minime de securitate stabilite prin Decizia 264/2001/CE a Consiliului din 19 martie 2001 de adoptare a Regulamentului de securitate al Consiliului (2), in special in cazul in care lucrează cu informații clasificate ale UE. (2) În conformitate cu politica Uniunii Europene în ceea ce privește securitatea personalului cu capacitate operațională desfășurat în afara Uniunii Europene, în conformitate cu titlul V din Tratatul privind Uniunea Europeană, RSUE ia toate măsurile a căror aplicare este rezonabilă, conform mandatului său și condițiilor de securitate din regiunea geografică pentru care este responsabil, pentru a asigura securitatea întregului personal aflat sub directa sa autoritate și, in special: (a) să stabilească un plan de securitate specific misiunii pe baza orientărilor Secretariatului General al Consiliului, incluzând, printre altele, măsuri de securitate fizice, organizaționale și procedurale specifice misiunii, controlând gestiunea mutării în siguranță a personalului până la zona de misiune și în interiorul acesteia, gestiunea incidentelor de securitate, precum și un plan de urgență și de evacuare a misiunii; (b) să se asigure că tot personalul desfășurat în afara Uniunii Europene beneficiază de asigurări necesare unui grad înalt de risc, conform condițiilor specifice regiunii în care se află misiunea; (c) să se asigure că toți membrii echipei sale care urmează să fie desfășurați în afara Uniunii Europene, inclusiv personalul contractat la nivel local, participă, înainte de sau la sosirea pe teritoriul misiunii, la cursuri adecvate de instruire în domeniul securității, bazate pe clasificări de risc stabilite pentru regiunea misiunii de către Secretariatul General al Consiliului; (d) să se asigure că toate recomandările adoptate ca urmare a evaluărilor periodice de securitate sunt puse în aplicare și să furnizeze SG/ÎR, Consiliului și Comisiei rapoarte scrise cu privire la punerea în aplicare a acestora și la alte aspecte de securitate, în cadrul rapoartelor la mijloc de mandat și a celor de punere în aplicare a mandatului; (e) să se asigure, în funcție de necesități și conform atribuțiilor care îi revin în cadrul scării ierarhice, că se adoptă o abordare coerentă privind securitatea personalului din toate structurile UE prezente în una sau mai multe operațiuni de gestionare a crizelor din regiunea geografică pentru care este responsabil.

Articolul 8

Raportarea

De regulă, RSUE raportează personal către SG/ÎR și CPS și poate raporta de asemenea grupurilor de lucru relevante. Rapoartele scrise periodice sunt transmise SG/ÎR, Consiliului și Comisiei. La recomandarea SG/ÎR și a CPS, RSUE poate raporta în fața Consiliului pentru afaceri generale și relații externe.

Articolul 9

Coordonarea

Pentru asigurarea coerenței acțiunii externe a Uniunii Europene, activitățile RSUE se coordonează cu cele ale SG/ÎR, ale Președinției și ale Comisiei. RSUE furnizează scurte informări periodice misiunilor statelor membre și delegațiilor Comisiei. Pe teren, se menține o strânsă legătură cu Președinția, Comisia și șefii de misiune, care depun toate eforturile pentru a-l asista pe RSUE în punerea în aplicare a mandatului. RSUE stabilește, de asemenea, contacte strânse cu alți actori internaționali și regionali de pe teren.

Articolul 10

Reexaminarea

Punerea în aplicare a prezentei acțiuni comune, precum și coerența acesteia cu alte contribuții ale Uniunii Europene în regiune sunt reexaminate în mod periodic. RSUE prezintă SG/ÎR, Consiliului și Comisiei un raport de activitate, înainte de sfârșitul lunii iunie 2007, precum și un raport detaliat privind punerea în aplicare a mandatului, până la jumătatea lunii noiembrie 2007. Aceste rapoarte constituie elemente de bază ale evaluării prezentei acțiuni comune de către grupurile de lucru relevante și de către CSP. În contextul priorităților globale în materie personal desfășurat în afara Uniunii Europene, SG/ÎR face recomandări CSP referitor la decizia Consiliului de a reînnoi, modifica sau încheia mandatul.

Articolul 11

Intrarea în vigoare

Prezenta acțiune comună intră în vigoare la data adoptării.

Articolul 12

Publicarea

Prezenta acțiune comună este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.