Recitale
(1) Comunitatea poate contribui la protecția sănătății și a siguranței cetățenilor prin intermediul acțiunilor în domeniul sănătății publice. Ar trebui să se asigure un nivel înalt de protecție a sănătății la definirea și punerea în aplicare a tuturor politicilor și activităților comunitare. În temeiul articolului 152 din tratat, Comunitatea trebuie să joace un rol activ prin adoptarea unor măsuri care nu pot fi adoptate la nivelul individual al statelor membre, în conformitate cu principiul subsidiarității. Comunitatea respectă întrutotul responsabilitățile statelor membre în ceea ce privește organizarea și furnizarea de servicii de sănătate și asistență medicală.
(2) Sectorul sănătății se caracterizează, pe de o parte, printr-un potențial considerabil de creștere, inovare și dinamism, iar pe de altă parte prin provocările cu care se confruntă în ce privește viabilitatea financiară și socială și eficiența sistemelor de sănătate, datorate, printre altele, îmbătrânirii populației și progreselor medicale.
(3) Programul de acțiune comunitară în domeniul sănătății publice (2003-2008), adoptat prin Decizia nr. 1786/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) a fost primul program comunitar integrat în acest domeniu și a generat deja o serie de progrese și îmbunătățiri importante.
(4) Este necesară continuarea eforturilor în vederea îndeplinirii obiectivelor deja stabilite de către Comunitate în domeniul sănătății publice. Este oportun, prin urmare, să se instituie un al doilea program de acțiune comunitară în domeniul sănătății (2008-2013) (denumit în continuare „programul”).
(5) În prezent există o serie de amenințări transfrontaliere semnificative în materie de sănătate, cu o posibilă dimensiune mondială, și noi astfel de riscuri apar, ceea ce necesită continuarea acțiunii comunitare. Comunitatea ar trebui să trateze amenințările transfrontaliere semnificative în materie de sănătate drept o chestiune prioritară. Programul ar trebui să pună accentul pe consolidarea capacităților comunitare generale prin dezvoltarea cooperării între statele membre. Monitorizarea, avertizarea precoce și acțiunea de combatere a riscurilor semnificative în materie de sănătate reprezintă domenii importante în care ar trebui promovată o reacție eficace și coordonată la nivel comunitar. Este esențială acțiunea pentru asigurarea cooperării între laboratoare pentru stabilirea unui diagnostic de înaltă calitate, în vederea contracarării amenințărilor în materie de sănătate. Programul ar trebui să încurajeze instituirea unui sistem de laboratoare de referință comunitară. Cu toate acestea, un astfel de sistem trebuie să aibă un temei juridic solid.
(6) În conformitate cu raportul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pe 2005 privind sănătatea în Europa, în ceea ce privește anii de viață ajustați în funcție de invaliditate (AVAI), principalele cauze ale poverii bolilor în regiunea europeană acoperită de OMS sunt bolile netransmisibile (77 % din total), cauzele externe și otrăvirile (14 %) și bolile transmisibile (9 %). Șapte patologii principale — bolile cardiace ischemice, tulburările depresive unipolare, bolile cerebro-vasculare, dezechilibrele asociate consumului de alcool, bolile pulmonare cronice, cancerul pulmonar și vătămările cauzate de accidente rutiere — reprezintă 34 % din AVAI în această regiune. Șapte factori de risc principali — tutunul, alcoolul, hipertensiunea arterială, hipercolesterolemia, supraponderalitatea, consumul redus de fructe și legume și sedentarismul — reprezintă cauzele a 60 % din AVAI. În plus, bolile transmisibile precum HIV/SIDA, gripa, tuberculoza și malaria devin, de asemenea, o amenințare la adresa sănătății populației în Europa. Un obiectiv important al programului, în cooperare, atunci când este cazul, cu Programul statistic comunitar, ar trebui să fie o mai bună identificare a principalelor probleme de sănătate în Comunitate.
(7) Cele opt cauze principale ale mortalității și morbidității datorate bolilor netransmisibile în regiunea europeană acoperită de OMS sunt: bolile cardiovasculare, tulburările neuropsihiatrice, cancerul, bolile aparatului digestiv, bolile aparatului respirator, bolile organelor de simț, bolile sistemului muscular și ale celui osos și diabetes mellitus. Programul, acționând în sinergie cu alte inițiative și fonduri europene, ar trebui să contribuie la o mai bună cunoaștere și informare cu privire la prevenirea, diagnosticarea și controlul celor mai răspândite boli. În consecință, pe durata programului, Comisia poate prezenta propuneri relevante de recomandări ale Consiliului. De asemenea, programul ar trebui să încurajeze sinergia și o coordonare corespunzătoare între inițiativele comunitare legate de culegerea de date comparabile asupra celor mai răspândite boli, inclusiv asupra cancerului.
(8) Rezistența microbiană la antibiotice și infecțiile nosocomiale devin o amenințare la adresa sănătății în Europa. Lipsa unor antibiotice noi și eficiente, precum și lipsa mijloacelor de asigurare a utilizării corecte a antibioticelor existente reprezintă motive serioase de îngrijorare. Prin urmare, este important să se colecteze și să se analizeze date relevante.
(9) Consolidarea rolului Centrului european de prevenire și control al bolilor, instituit prin Regulamentul (CE) nr. 851/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (5), este importantă în combaterea bolilor transmisibile.
(10) Programul ar trebui să dezvolte realizările programului anterior de acțiune comunitară în domeniul sănătății publice (2003-2008). Acesta ar trebui să contribuie la atingerea unui înalt nivel de sănătate fizică și mintală și la o egalitate mai mare în domeniul sănătății la nivelul întregii Comunități, prin intermediul unor acțiuni orientate spre îmbunătățirea sănătății publice, prevenirea bolilor și înlăturarea surselor de pericol la adresa sănătății în vederea combaterii morbidității și mortalității premature. Programul ar trebui să contribuie de asemenea la furnizarea unui acces mai bun la informație pentru cetățeni, sporindu-le astfel capacitatea de a lua deciziile care corespund cel mai bine intereselor lor.
(11) Programul ar trebui să pună accentul pe îmbunătățirea stării de sănătate a copiilor și tinerilor și promovarea unui stil de viață sănătos și a culturii profilactice în rândul acestora.
(12) Programul ar trebui să sprijine integrarea obiectivelor legate de sănătate în toate politicile și activitățile comunitare, fără a se relua activitatea desfășurată în cadrul altor politici comunitare. Coordonarea cu alte politici și programe comunitare reprezintă o componentă cheie a obiectivului de integrare a sănătății în alte politici. În scopul promovării sinergiei și al evitării repetării eforturilor, se pot întreprinde acțiuni comune cu programele și acțiunile comunitare înrudite și ar trebui să se utilizeze în mod corespunzător alte fonduri și programe comunitare, inclusiv actualele și viitoarele programe-cadru de cercetare comunitare și rezultatele acestora, fondurile structurale, Fondul European pentru Solidaritate, Strategia europeană pentru sănătatea în muncă, programul de acțiune comunitară în domeniul politicii consumatorilor (2007-2013) (6), programul „Prevenirea și informarea cu privire la consumul de stupefiante”, programul „Combaterea violenței (Daphne)” și Programul statistic comunitar, în cadrul activităților specifice ale acestora.
(13) Ar trebui depuse eforturi deosebite pentru a asigura coerența și sinergia între acest program și acțiunile comunitare externe, în special în ceea ce privește gripa aviară, HIV/SIDA, tuberculoza și alte amenințări transfrontaliere în materie de sănătate. În plus, ar trebui să existe cooperare internațională în vederea promovării reformelor generale în sănătate și în ceea ce privește problemele instituționale generale de sănătate în țări terțe.
(14) Creșterea speranței de viață sănătoasă, prin intermediul prevenirii bolilor și al promovării politicilor care conduc la un mod de viață mai sănătos este importantă pentru bunăstarea cetățenilor UE și contribuie la realizarea obiectivelor procesului de la Lisabona cu privire la societatea cunoașterii și viabilitatea finanțelor publice, care sunt afectate de costurile în creștere ale asistenței medicale și asigurărilor sociale.
(15) Extinderea Uniunii Europene a generat noi motive de îngrijorare în ceea ce privește inegalitățile în domeniul sănătății din cadrul UE și este probabil ca acest fenomen să se accentueze o dată cu extinderile următoare. Acest aspect ar trebui, prin urmare, să reprezinte una dintre prioritățile programului.
(16) Programul ar trebui să contribuie la identificarea cauzelor inegalităților în materie de sănătate și să încurajeze, printre altele, schimbul de bune practici în privința abordării acestor inegalități.
(17) Este esențial să fie colectate, prelucrate și analizate în mod sistematic date comparabile, ținând seama de constrângerile naționale, în scopul unei monitorizări eficace a stării de sănătate în Uniunea Europeană. Acest lucru ar permite Comisiei și statelor membre să îmbunătățească nivelul de informare publică și să formuleze strategii, politici și acțiuni adecvate pentru obținerea unui înalt nivel de protecție a sănătății umane. Compatibilitatea și interoperabilitatea sistemelor și rețelelor de schimb de informații și date în vederea dezvoltării sănătății publice ar trebui urmărite prin acțiuni și măsuri de sprijinire. Sexul, situația socio-economică și vârsta sunt criterii importante în analiza stării de sănătate. Ori de câte ori este posibil, colectarea datelor ar trebui să se bazeze pe lucrări existente, iar propunerile de noi colectări de date ar trebui să fie evaluate din punct de vedere al costurilor și întemeiate pe nevoi clar identificate. Colectarea datelor ar trebui să respecte dispozițiile legale relevante privind protecția datelor cu caracter personal.
(18) Bunele practici sunt importante deoarece promovarea sănătății și prevenirea ar trebui cuantificate pe baza eficienței și eficacității și nu în termeni strict economici. Bunele practici și cele mai noi metode de tratament al bolilor și tulburărilor ar trebui promovate, astfel încât să se prevină deteriorarea în continuare a stării de sănătate, și ar trebui să se dezvolte rețele europene de referință pentru anumite afecțiuni.
(19) Ar trebui întreprinse acțiuni de prevenire a tulburărilor prin intermediul colectării de date, al analizei determinanților acestora și al diseminării informațiilor relevante.
(20) Serviciile de sănătate reprezintă în principal responsabilitatea statelor membre, însă cooperarea la nivel comunitar poate aduce beneficii atât pacienților, cât și sistemelor de sănătate. Activitățile finanțate prin program, precum și noile propuneri apărute în urma acestor activități ar trebui să țină seama în mod corespunzător de concluziile Consiliului privind valorile și principiile comune în sistemele de sănătate din Uniunea Europeană (7), adoptate în iunie 2006, care aprobă o declarație privind valorile și principiile comune ale sistemelor de sănătate din UE și invită instituțiile Uniunii Europene să respecte în activitatea lor aceste valori și principii comune. Programul ar trebui să țină seama în mod corespunzător de evoluțiile viitoare în ceea ce privește acțiunile comunitare privind serviciile de sănătate, precum și de activitatea grupului la nivel înalt pentru servicii de sănătate și asistență medicală, care reprezintă un forum important de colaborare și schimb de bune practici între sistemele de sănătate din statele membre.
(21) Programul ar trebui să contribuie la colectarea datelor, la promovarea și dezvoltarea de metode și instrumente, la crearea de rețele și de diferite tipuri de cooperare, precum și la promovarea politicilor relevante cu privire la mobilitatea pacienților, precum și cu privire la mobilitatea profesioniștilor din domeniul sănătății. Programul ar trebui să faciliteze dezvoltarea în continuare a Zonei europene de e-sănătate prin intermediul unor inițiative europene comune cu alte politici europene, inclusiv politica regională, contribuind în același timp la eforturile care vizează criteriile de calitate pentru paginile de internet pe teme de sănătate și cardul european de asigurare de sănătate. Telemedicina ar trebui avută în vedere, deoarece aplicațiile acesteia pot contribui la oferirea de îngrijiri transfrontaliere, asigurând în același timp îngrijiri medicale la domiciliu.
(22) Poluarea mediului reprezintă un risc grav pentru sănătate și o sursă majoră de îngrijorare pentru cetățenii europeni. Acțiuni speciale ar trebui să se adreseze copiilor și altor grupuri vulnerabile în mod deosebit la factorii de risc din mediu. Programul ar trebui să completeze acțiunile întreprinse în cadrul Planului de acțiune european pentru mediu și sănătate 2004-2010.
(23) Programul ar trebui să abordeze problemele de sănătate legate de sex și îmbătrânire.
(24) Programul ar trebui să recunoască importanța unei abordări holistice în domeniul sănătății publice și să țină seama în cadrul acțiunilor sale, acolo unde este cazul și unde există dovezi științifice sau clinice privind eficiența acesteia, de medicina complementară și de cea alternativă.
(25) Principiul precauției și evaluarea riscului reprezintă factori-cheie de protecție a sănătății umane și, prin urmare, ar trebui să fie integrate în continuare în alte politici și activități comunitare.
(26) Prezenta decizie instituie, pe întreaga durată a programului, un pachet financiar care reprezintă referința principală pentru autoritatea bugetară, pe durata procedurii bugetare anuale în sensul punctului 37 din Acordul Interinstituțional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (8).
(27) În vederea asigurării unui nivel înalt de coordonare a acțiunilor și inițiativelor întreprinse de Comunitate și de statele membre în punerea în aplicare a programului, este necesar să se promoveze cooperarea între statele membre și să se sporească eficiența rețelelor actuale și viitoare din domeniul sănătății publice. În ceea ce privește punerea în aplicare a programului ar trebui avută în vedere participarea autorităților naționale, regionale și locale, la nivel adecvat, în conformitate cu sistemele naționale.
(28) Este necesar să se sporească investiția UE în sănătate și în proiecte legate de sănătate. În acest sens, statele membre sunt încurajate să considere progresele în materie de sănătate drept o prioritate a programelor lor naționale. Este necesară o mai bună conștientizare cu privire la posibilitățile de finanțare UE în domeniul sănătății. Schimbul de experiență între statele membre privind finanțarea sănătății prin intermediul fondurilor structurale ar trebui încurajat.
(29) Organismele non-guvernamentale și rețelele specializate pot, de asemenea, să joace un rol important în atingerea obiectivelor programului. În urmărirea unuia sau mai multor obiective ale programului, acestea pot avea nevoie de contribuții din partea Comunității care să le permită funcționarea. În consecință, ar trebui stabilite criterii detaliate de eligibilitate, dispoziții cu privire la transparența financiară și la durata de acordare a contribuțiilor comunitare pentru organismele non-guvernamentale, precum și rețele specializate eligibile pentru sprijin comunitar, în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor de exercitare a competențelor de executare conferite Comisiei (9). Astfel de criterii ar trebui să cuprindă obligațiile acestor organisme și rețele de a stabili obiective clare, planuri de acțiune și rezultate măsurabile, care să reflecte o dimensiune europeană puternică și o valoare adăugată reală pentru obiectivele programului. Dată fiind natura aparte a organizațiilor în cauză și în cazuri de utilitate excepțională, ar trebui ca reînnoirea sprijinului comunitar acordat funcționării unor astfel de organisme și rețele specializate să poată fi exceptat de la principiul descreșterii treptate a cuantumului sprijinului comunitar.
(30) Punerea în aplicare a programului ar trebui realizată în strânsă cooperare cu organizațiile și agențiile relevante, în special cu Centrul european de prevenire și control al bolilor.
(31) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei decizii ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE, cu respectarea nevoii de transparență, precum și a unui echilibru rezonabil între diferitele obiective ale programului.
(32) Acordul privind Spațiul Economic European (denumit în continuare „Acordul SEE”) prevede cooperarea în domeniul sănătății dintre Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și țările din Asociația Europeană a Liberului Schimb care participă la Spațiul Economic European (denumite în continuare „țările AELS/SEE”), pe de altă parte. Ar trebui prevăzută, de asemenea, deschiderea programului către participarea altor țări, mai ales a țărilor care se învecinează cu Comunitatea, precum și țărilor solicitante, candidate sau aderente la Uniunea Europeană, ținând seama în special de impactul potențial în cadrul Comunității al amenințărilor în materie de sănătate apărute în alte țări.
(33) Ar trebui facilitate relații adecvate cu țările terțe care nu participă la program în vederea contribuirii la realizarea obiectivelor programului, ținând seama de toate acordurile relevante dintre acele țări și Comunitate. Aceasta poate presupune ca țări terțe să desfășoare activități complementare celor finanțate prin intermediul programului în domenii de interes reciproc, dar nu ar trebui să presupună o contribuție financiară în cadrul programului.
(34) Este oportun să se dezvolte cooperarea cu organizațiile internaționale relevante, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite și agențiile sale specializate, în special OMS, precum și cu Consiliul Europei și cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, în vederea punerii în aplicare a programului prin intermediul maximizării eficacității și eficienței acțiunilor în domeniul sănătății la nivel comunitar și internațional, ținând seama de capacitățile și rolurile specifice ale diferitelor organizații.
(35) Punerea în aplicare cu succes a obiectivelor în cadrul programului ar trebui să se întemeieze pe abordarea temeinică a aspectelor cuprinse în planurile anuale de activitate, pe selectarea acțiunilor corespunzătoare și finanțarea proiectelor, care dispun de proceduri intrinseci corespunzătoare de monitorizare și evaluare, și pe monitorizare și evaluare periodică, inclusiv evaluări externe independente, care ar trebui să măsoare impactul acțiunilor și să demonstreze contribuția acestora la obiectivele generale ale programului. Evaluarea programului ar trebui să țină seama de faptul că realizarea obiectivelor programului poate impune o perioadă de timp mai îndelungată decât durata programului.
(36) Planurile anuale de activitate trebuie să cuprindă principalele activități previzibile care urmează să fie finanțate de către program prin intermediul tuturor mecanismelor de finanțare, inclusiv prin intermediul invitațiilor la licitații.
(37) Întrucât obiectivele prezentei decizii nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre datorită naturii transnaționale a aspectelor în cauză și, prin urmare, având în vedere potențialul acțiunii comunitare de a fi mai eficientă și mai eficace decât acțiunile naționale luate separat în materie de protecția sănătății și a siguranței cetățenilor, pot fi mai bine realizate la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta decizie nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acelor obiective.
(38) În conformitate cu articolul 2 din tratat, care prevede că egalitatea dintre bărbați și femei este un principiu al Comunității, și în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din tratat, care prevede urmărirea eliminării inegalităților de către Comunitate, precum și promovarea egalității între bărbați și femei în toate activitățile comunitare, inclusiv atingerea unui înalt nivel de protecție a sănătății, toate obiectivele și acțiunile vizate de program contribuie la promovarea unei înțelegeri și a unei recunoașteri mai largi a nevoilor și abordărilor în materie de sănătate pe care le au bărbații, respectiv femeile.
(39) Este oportun să se asigure o tranziție între acest program și programul anterior pe care acesta îl înlocuiește, în special în ceea ce privește continuarea modalităților multianuale de gestionare a acestuia, cum ar fi finanțarea asistenței tehnice și administrative. Începând cu 1 ianuarie 2014, creditele pentru asistență tehnică și administrativă ar trebui să acopere, în cazul în care este necesar, cheltuielile legate de gestionarea acțiunilor care nu sunt finalizate până la sfârșitul anului 2013.
(40) Prezenta decizie înlocuiește Decizia nr. 1786/2002/CE. Prin urmare, decizia respectivă ar trebui abrogată,