Recitale
(1) În conformitate cu dispozițiile Directivei 2000/29/CE, o contribuție financiară din partea Comunității poate fi acordată statelor membre pentru a acoperi cheltuielile direct legate de măsurile necesare luate sau prevăzute a fi luate pentru combaterea organismelor dăunătoare originare din țări terțe sau din alte regiuni ale Comunității, cu scopul de a le eradica sau, dacă nu este posibil, de a limita răspândirea lor.
(2) Belgia, Germania, Franța, Țările de Jos și Finlanda au stabilit, fiecare, un program de acțiune pentru eradicarea organismelor dăunătoare plantelor introduse pe teritoriul acestora. Aceste programe precizează obiectivele care urmează a fi atinse, acțiunile care urmează a fi realizate, durata și costul acestora. Belgia, Germania, Franța, Țările de Jos și Finlanda și-au depus candidatura pentru o contribuție financiară a Comunității la aceste programe în termenul-limită stabilit în Directiva 2000/29/CE și în conformitate cu Regulamentul (CE) 1040/2002 al Comisiei din 14 iunie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a dispozițiilor privind alocarea unei contribuții financiare din partea Comunității pentru controlul fitosanitar și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2051/97 (2).
(3) Informațiile tehnice furnizate de către Belgia, Germania, Franța, Țările de Jos și Finlanda au permis Comisiei să analizeze situația de o manieră clară și aprofundată și să concluzioneze că au fost îndeplinite condițiile pentru acordarea unei contribuții financiare comunitare, astfel cum sunt prevăzute în special la articolul 23 din Directiva 2000/29/CE. În consecință, este oportun să se acorde o contribuție financiară comunitară destinată să acopere cheltuielile ocazionate de aceste programe.
(4) Contribuția financiară comunitară poate să acopere până la 50 % din cheltuielile eligibile. Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 23 alineatul (5) al treilea paragraf din directivă, rata contribuției financiare comunitare pentru programele prezentate de către Germania și o parte din programele prezentate de către Țările de Jos ar trebui să fie redusă deoarece programele notificate de către aceste state membre au făcut deja obiectul unei finanțări comunitare, în temeiul Deciziei 2006/885/CE a Comisiei (3) pentru Germania și, respectiv, al Deciziei 2005/789/CE a Comisiei (4) pentru Țările de Jos.
(5) În conformitate cu articolul 24 din Directiva 2000/29/CE Comisia va determina dacă introducerea organismului dăunător relevant a fost cauzată de controale sau inspecții inadecvate și va adopta măsurile care se impun în urma constatărilor realizate în cadrul controlului său.
(6) În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (5), măsurile fitosanitare se finanțează din Fondul European de Garantare Agricolă. În scopul controlului financiar al acestor măsuri, se aplică articolele 9, 36 și 37 din regulamentul menționat anterior.
(7) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent fitosanitar,