Recitale
(1) În cazul în care cantitatea de efluenți pe care un stat membru intenționează să o împrăștie anual pe hectar este diferită de cea stabilită prin Directiva 91/676/CEE, în anexa III punctul 2 al doilea paragraf prima teză și litera (a), această cantitate trebuie să fie stabilită astfel încât să nu împiedice îndeplinirea obiectivelor specificate la articolul 1 din directivă și trebuie să fie justificată pe baza unor criterii obiective, cum ar fi, în cazul de față, perioadele lungi de vegetație și culturile cu o puternică absorbție de azot.
(2) La 10 august 2007, Regatul Unit a înaintat Comisiei o cerere de derogare de la anexa III punctul 2 al treilea paragraf la Directiva 91/676/CEE în privința Irlandei de Nord.
(3) Derogarea solicitată privește intenția Regatului Unit de a permite împrăștierea în Irlanda de Nord a până la 250 kg de azot pe hectar pe an, provenit din efluenți de la exploatațiile agricole cu pășuni. Aproximativ 732 de exploatații din Irlanda de Nord, reprezentând echivalentul a 2,7 % din numărul total de exploatații, 4 % din suprafața agricolă utilizată și 5 % din unitatea de vită mare pot face obiectul derogării.
(4) Legislația de punere în aplicare a Directivei 91/676/CEE, Nitrates Action Programme Regulations (Northern Ireland) 2006 (Regulations 2006 No 489), a fost adoptată și se aplică în egală măsură derogării solicitate.
(5) Phosphorus (Use in Agriculture) Regulations (Northern Ireland) 2006 definește măsurile care reglementează împrăștierea de îngrășăminte fosfatice în vederea prevenirii poluării apelor. Prin aceste reglementări se interzice aplicarea de îngrășăminte chimice, cu excepția cazurilor în care se demonstrează că se folosește o cantitate care nu este mai mare decât necesarul pentru cultura respectivă și se solicită, printre altele, evaluarea gradului de fertilitate a solului prin intermediul analizelor chimice.
(6) Din datele transmise privind calitatea apei reiese că în Irlanda de Nord concentrațiile mici de nitrați sunt o caracteristică a maselor de apă. În 2005, concentrația medie de nitrați din apa subterană se situa sub nivelul de 20 mg/l la 71 % din stațiile de monitorizare, iar concentrații mai mari de 50 mg/l s-au înregistrat numai în 7 % din punctele de prelevare. Datele privind calitatea apei din râuri arată că, în 2005, concentrația medie de nitrați se situa sub nivelul de 20 mg/l la 99 % din punctele de prelevare și în nicio stație de monitorizare nu se depășise nivelul de 50 mg/l. În toate lacurile mari s-a înregistrat o concentrație de nitrați mai mică de 10 mg/l.
(7) Conform celui de-al treilea raport privind punerea în aplicare a „Directivei nitrați”, la 72 % din stațiile de monitorizare a apei subterane s-au înregistrat tendințe descendente ale concentrației de nitrați în perioada 1999-2003; concentrațiile de nitrați în apele de suprafață au fost stabile sau au scăzut la 87 % din stațiile de monitorizare în aceeași perioadă.
(8) În conformitate cu articolul 3 alineatul (5) din Directiva 91/676/CEE, Nitrates Action Programme Regulations (Northern Ireland) 2006 se aplică pe întreg teritoriul Irlandei de Nord.
(9) Șeptelul și utilizarea îngrășămintelor chimice au scăzut în ultimii 10 ani. Numărul de bovine, porcine și ovine a scăzut cu 2 %, 36 % și, respectiv, 22 % în perioada 1995-2005. Utilizarea îngrășământului chimic azotat a scăzut cu 41 % în perioada 1995-2005 și rata de aplicare a fost de 89 kg de azot pe hectar în 2005, utilizarea îngrășământului fosfatic a scăzut cu 49 % în aceeași perioadă, iar în 2005 nivelul mediu de utilizare a fosforului a fost de 7 kg/ha. Surplusul de azot la nivel național a scăzut de la 159 kg/ha în 1995 la 124 kg/ha în 2005.
(10) În Irlanda de Nord, din cauza cantităților mari de ploaie și a prevalenței solului cu capacitate redusă de scurgere, 93 % din terenul agricol este alocat pășunilor, din care o mare parte este clasificată ca având potențial de la bun la foarte bun pentru creșterea ierbii. Din cauza capacității deficitare de scurgere, potențialul de denitrificare a majorității solurilor din Irlanda de Nord este relativ ridicat, deoarece concentrația de nitrați din sol se reduce și, prin urmare, se reduce și cantitatea de nitrați care ar putea leviga.
(11) În Irlanda de Nord, 70 % din terenurile agricole sunt exploatate intensiv și 45 % din suprafața agricolă totală este exploatată în regim agroambiental.
(12) Clima din Irlanda de Nord, caracterizată de ploi distribuite egal în decursul anului și de un interval relativ îngust de temperaturi, favorizează un sezon relativ lung de creștere a ierbii, situat între 270 de zile pe an în zona de coastă din partea estică și 260 de zile pe an în câmpiile din partea centrală, unde terenurile sunt gestionate și exploatate în mod activ.
(13) Documentele justificative prezentate în notificare demonstrează că cele 250 kg de azot propuse anual pe hectar, din efluenți de la animalele erbivore din exploatațiile de la câmpie, sunt justificate pe baza unor criterii obiective, cum ar fi perioadele lungi de vegetație și culturile cu o puternică absorbție de azot.
(14) După ce a examinat cererea, Comisia consideră că cele 250 kg de azot propuse anual pe hectar nu vor împiedica îndeplinirea obiectivelor din Directiva 91/676/CEE, cu condiția respectării anumitor condiții stricte.
(15) Prezenta decizie ar trebui să se aplice în tandem cu Nitrates Action Programme Regulations (Northern Ireland) 2006, în vigoare în Irlanda de Nord în perioada 2007-2010.
(16) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru nitrați, instituit în temeiul articolului 9 din Directiva 91/676/CEE,