Recitale
(1) În urma apariției recente a unor focare de febră aftoasă în Marea Britanie, a fost adoptată Decizia 2007/554/CE a Comisiei din 9 august 2007 privind anumite măsuri de protecție contra febrei aftoase din Regatul Unit (3) în vederea sporirii măsurilor de combatere a febrei aftoase luate de statul membru respectiv în cadrul Directivei 2003/85/CE a Consiliului din 29 septembrie 2003 privind măsurile comunitare de combatere a febrei aftoase (4).
(2) Decizia 2007/554/CE stabilește norme aplicabile expedierii din zonele cu risc sporit și din cele cu risc scăzut de pe teritoriul Marii Britanii a produselor considerate sigure, care au fost fabricate înainte de introducerea restricțiilor în Regatul Unit din materii prime originare din afara zonelor cu restricții sau au fost supuse unui tratament care s-a dovedit eficient în neutralizarea unui eventual virus al febrei aftoase.
(3) Pe baza informațiilor furnizate de Regatul Unit, este necesar, în prezent, să se adopte norme pentru expedierea anumitor categorii de carne din anumite zone care nu au înregistrat niciun focar de febră aftoasă pe parcursul a cel puțin 90 de zile înainte de sacrificare și care îndeplinesc anumite condiții specifice. Prin urmare, la Decizia 2007/554/CE ar trebui adăugată o nouă anexă III care să conțină o listă a zonelor respective.
(4) De asemenea, au fost întâmpinate probleme la furnizarea anumitor dispozitive medicale fabricate, în conformitate cu Directiva 93/42/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind dispozitivele medicale (5), din țesuturi animale care au trecut prin procese de prelucrare în urma cărora au devenit neviabile și incapabile de a transmite boli. Prin urmare, aceste dispozitive medicale nu ar trebui să facă obiectul interdicției prevăzute la articolul 8 alineatul (1) primul paragraf din Decizia 2007/554/CE.
(5) Pentru a asigura coerența legislației comunitare, Decizia 2005/176/CE a Comisiei din 1 martie 2005 de stabilire a formei codificate și a codurilor privind notificarea bolilor animalelor în aplicarea Directivei 82/894/CEE a Consiliului (6) ar să servească la descrierea zonelor enumerate în anexa III la Decizia 2007/554/CE, adăugată prin prezenta decizie.
(6) Având în vedere situația bolii în Regatul Unit, este necesar să se extindă aplicarea Deciziei 2007/554/CE până la 15 noiembrie 2007.
(7) Prin urmare, Decizia 2007/554/CE ar trebui modificată în consecință.
(8) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,