Recitale
(1) Situația fitosanitară a producțiilor agricole din departamentele franceze de peste mări, din Azore și Madeira depinde de probleme specifice legate de climă și de specificitatea organismelor dăunătoare prezente în aceste regiuni. Statele membre în cauză au adoptat programe destinate controlului acestor organisme.
(2) Noi norme au fost adoptate prin Regulamentul (CE) nr. 247/2006 pentru contribuțiile comunitare la măsurile fitosanitare din regiunile ultraperiferice ale Uniunii. În consecință, în ceea ce privește departamentele franceze de peste mări, Azore și Madeira, trebuie redefinite măsurile pentru care este disponibilă finanțarea comunitară și există cheltuieli eligibile.
(3) Prin urmare, Decizia 93/522/CEE a Comisiei din 30 septembrie 1993 privind definirea măsurilor eligibile pentru finanțare comunitară în cadrul programelor pentru controlul organismelor dăunătoare plantelor și produselor din plante în departamentele franceze de peste mări, în Azore și în Madeira (2) trebuie înlocuită.
(4) Directiva 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate (3) definește măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a organismelor dăunătoare plantelor sau produselor din plante și împotriva răspândirii lor în Comunitate.
(5) În consecință, Decizia 93/522/CEE ar trebui abrogată.
(6) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent fitosanitar,