Începe proba gratuită

Decizie 2007/363 · CELEX 32007D0363

2007/363/CE: Decizia Comisiei din 21 mai 2007 privind liniile directoare pentru asistarea statelor membre în elaborarea planului unic de control național multianual integrat prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului [notificată cu numărul C(2007) 2099] (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
21.05.2007
Intrare in vigoare
21.05.2007
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2007_138_R_0024_01
Status
Inactiv
alimentația animalelor alimente armonizare legislativă control al UE îngrijirea animalelor inspecție alimentară inspecție sanitară

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a prevederilor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (2) prevede baza pentru asigurarea unui nivel înalt de protecție a sănătății și a intereselor consumatorilor în legătură cu produsele alimentare.

(2) Regulamentul (CE) nr. 882/2004 stabilește reguli generale pentru efectuarea controalelor oficiale de către Comunitate sau de către autoritatea competentă din statele membre pentru verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare, și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor.

(3) Articolul 41 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 prevede ca fiecare stat membru să elaboreze un plan unic de control național multianual integrat pentru a asigura punerea în aplicare efectivă a articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, a normelor de sănătate animală și de bunăstare a animalelor și a articolului 45 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 („planul de control național”).

(4) Scopul planurilor de control naționale este, de asemenea, să stabilească o bază solidă pentru ca serviciile de inspecție ale Comisiei să efectueze controale în statele membre.

(5) Articolul 27a din Directiva 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate (3) prevede că articolele 41-46 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 privind planurile de control naționale, rapoartele anuale și controalele Comunității în statele membre și în țări terțe trebuie aplicate, după caz, pentru a asigura punerea în aplicare efectivă a acelei directive.

(6) Articolul 42 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 stabilește principiile pentru elaborarea planurilor de control naționale și în special informațiile generale pe care acestea trebuie să le conțină.

(7) Articolul 43 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 prevede întocmirea de către Comisie a liniilor directoare pentru planurile de control naționale pentru a promova, inter alia, o abordare consecventă, cuprinzătoare și integrată a controalelor oficiale care acoperă toate sectoarele și etapele lanțului alimentar uman și animal, inclusiv importurile și introducerea în Comunitate a hranei pentru animale și a produselor alimentare și care verifică conformitatea cu legislația privind produsele alimentare și hrana pentru animale, sănătatea animală și bunăstarea animalelor („orientările”).

(8) Articolul 43 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 prevede de asemenea, ca planurile de control naționale să ia în considerare liniile directoare. Liniile directoare nu sunt obligatorii, dar oferă asistență utilă pentru statele membre pentru punerea în aplicare a regulamentului menționat anterior. În afară de aceasta, articolul 43 stabilește în special scopul și conținutul orientărilor cu privire la planurile de control naționale.

(9) Articolul 45 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 prevede efectuarea în mod regulat a auditului comunitar în statele membre pentru a verifica dacă controalele oficiale sunt efectuate în conformitate cu planurile de control naționale și cu legislația comunitară.

(10) Unele chestiuni pot fi dezvoltate doar în lumina experienței câștigate din punerea în aplicare a planurilor de control naționale, din auditul efectuat de autoritățile competente în statele membre în conformitate cu articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 și de către experți ai Comisiei în temeiul articolului 45 din regulamentul menționat anterior, precum și din informațiile incluse în rapoartele anuale prezentate de către statele membre în temeiul articolului 44 din regulamentul menționat anterior. Astfel, este adecvată adoptarea unei abordări „pe etape” în dezvoltarea orientărilor.

(11) Prin urmare, liniile directoare stabilite în această decizie ar trebui să se concentreze asupra elementelor planurilor de control naționale care trebuie să existe în statele membre pentru a îndeplini prevederile minime ale Regulamentului (CE) nr. 882/2004 și în special prevederile articolului 42 care stabilește principiile pentru elaborarea planurilor de control naționale. Orientările ar trebui, de asemenea, să prevadă o bază pentru controalele Comisiei în statele membre.

(12) Orientări suplimentare care abordează chestiuni specifice, după caz, pot fi dezvoltate ulterior, progresiv, în lumina experienței.

(13) Orientările care stabilesc criterii pentru efectuarea controalelor prevăzute la articolul 4 alineatul (6) și la articolul 43 alineatul (1) litera (i) din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 sunt prevăzute în anexa la Decizia 2006/677/CE a Comisiei din 29 septembrie 2006 de definire a liniilor directoare de stabilire a criteriilor privind efectuarea auditurilor în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor (4).

(14) Orientările care precizează structura și informațiile pe care trebuie să le conțină raportul anual al statelor membre către Comisie prevăzut la articolul 44 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 urmează să fie adoptate ulterior.

(15) Comisia trebuie să revizuiască orientările stabilite în această decizie și să le actualizeze, după caz, în urma primirii și examinării planurilor de control naționale și în lumina experienței statelor membre în punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 882/2004.

(16) Măsurile stabilite în prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Liniile directoare prevăzute la articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 care trebuie luate în considerare în planul de control național multianual prevăzut la articolul 41 din regulamentul anterior menționat („planul de control național”) sunt stabilite în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.