Articolul 1
Regulamentul (CE) nr. 2076/2002 se modifică după cum urmează:
1. La articolul 2 se adaugă următorul alineat (4): „(4) Prin derogare de la alineatul (3), în cazul autorizațiilor pentru produsele fitosanitare care conțin substanțele enumerate în coloana A din anexa II, Bulgaria poate menține în vigoare autorizațiile pentru produsele fitosanitare care conțin aceste substanțe pentru utilizările menționate în coloana C până la 30 iunie 2009, cu respectarea următoarelor condiții: (a) prelungirea utilizării să fie acceptată numai în măsura în care aceasta nu are efecte dăunătoare asupra sănătății umane sau animale și nici o influență inacceptabilă asupra mediului; (b) produsele fitosanitare de acest tip care rămân pe piață să fie etichetate din nou astfel încât să respecte restricțiile de utilizare; (c) să se impună toate măsurile adecvate care urmăresc să reducă riscurile; (d) să se caute cu seriozitate soluții alternative. Bulgaria informează Comisia cu privire la măsurile luate în aplicarea prezentului alineat și, în special, cu privire la măsurile luate în conformitate cu literele (a)-(d), până la data de 31 decembrie a fiecărui an.”
2. La articolul 3 se adaugă următoarea literă (c): „(c) în cazul utilizărilor pentru care autorizația trebuie retrasă până la 30 iunie 2009, să expire cel târziu la 31 decembrie 2009.”
3. Anexa II se modifică după cum urmează: (a) titlul se înlocuiește cu următorul text: (b) în rândul cu privire la bensultap, la coloana B se adaugă „Bulgaria”, iar la coloana C se adaugă „Floarea-soarelui, sfeclă, cartofi și lucernă”; (c) în rândul cu privire la prometrin, la coloana B se adaugă „Bulgaria”, iar la coloana C se adaugă „Floarea-soarelui, bumbac și umbelifere”; (d) în rândul cu privire la terbufos, la coloana B se adaugă „Bulgaria”, iar la coloana C se adaugă „Limitat pentru utilizatorii profesionali cu echipament de protecție adecvat. Tratament al solului pentru cartofi, tutun, bumbac și sfeclă.”
Articolul 2
Decizia 2001/245/CE se modifică după cum urmează:
1. Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 2 (1) Statele membre se asigură că: (a) autorizațiile pentru produsele fitosanitare care conțin zineb se retrag în termen de șase luni de la data adoptării prezentei decizii; (b) de la data adoptării prezentei decizii, nu se mai acordă sau reînnoiesc autorizațiile pentru produsele fitosanitare care conțin zineb, în conformitate cu derogarea prevăzută la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE. (2) Prin derogare de la alineatul (1), în cazul autorizațiilor pentru produsele fitosanitare care conțin zineb, Bulgaria poate menține în vigoare autorizațiile pentru produsele fitosanitare care conțin această substanță pentru utilizarea la culturi horticole, viță-de-vie, tutun, mere și fructe sâmburoase, cu condiția ca: (a) prelungirea utilizării să fie acceptată numai în măsura în care aceasta nu are efecte dăunătoare asupra sănătății umane sau animale și nici o influență inacceptabilă asupra mediului; (b) produsele fitosanitare de acest tip care rămân pe piață să fie etichetate din nou astfel încât să respecte restricțiile de utilizare; (c) să se impună toate măsurile adecvate care urmăresc să reducă riscurile; (d) să se caute cu seriozitate soluții alternative. Bulgaria informează Comisia cu privire la măsurile luate în aplicarea prezentului alineat și, în special, cu privire la măsurile luate în conformitate cu literele (a)-(d), până la data de 31 decembrie a fiecărui an.”
2. La articolul 3 se adaugă un al doilea paragraf: „Prin derogare de la primul paragraf, orice termen acordat de Bulgaria, în conformitate cu articolul 4 alineatul (6) din Directiva 91/414/CEE, pentru utilizările menționate la articolul 2 alineatul (2), trebuie să fie cât de scurt posibil și să expire cel târziu la 31 decembrie 2009.”
Articolul 3
Decizia 2002/928/CE se modifică după cum urmează:
1. La articolul 2, se adaugă următoarea literă (d): „(d) în cazul autorizațiilor pentru produsele fitosanitare care conțin substanțele enumerate în coloana A din anexă, Bulgaria poate menține în vigoare autorizațiile pentru produsele fitosanitare care conțin aceste substanțe pentru utilizările menționate în coloana C până la 30 iunie 2009, cu respectarea următoarelor condiții: (i) prelungirea utilizării să fie acceptată numai în măsura în care aceasta nu are efecte dăunătoare asupra sănătății umane sau animale și nici o influență inacceptabilă asupra mediului; (ii) produsele fitosanitare de acest tip care rămân pe piață să fie etichetate din nou astfel încât să respecte restricțiile de utilizare; (iii) să se impună toate măsurile adecvate care urmăresc să reducă riscurile; (iv) să se caute cu seriozitate soluții alternative. Bulgaria informează Comisia cu privire la măsurile luate în aplicarea prezentului alineat, în special cu privire la măsurile luate în conformitate cu literele (a)-(d), până la data de 31 decembrie a fiecărui an.”
2. La articolul 3, se adaugă următoarea literă (c): „(c) în cazul utilizărilor pentru care autorizația trebuie retrasă până la 30 iunie 2009, să expire cel târziu la 31 decembrie 2009.”
3. În anexă, în rândul cu privire la benomil, la coloana B se adaugă „Bulgaria”, iar la coloana C se adaugă „Limitat pentru utilizatorii profesionali cu echipament de protecție adecvat. Plantații viticole, piersici, roșii și tutun.”
Articolul 4
Decizia 2006/797/CE se modifică după cum urmează:
1. La articolul 3, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Prin derogare de la alineatul (1) și de la articolul 2, Bulgaria poate menține în vigoare autorizațiile pentru produsele fitosanitare care conțin tetratiocarbonat de sodiu în cazul utilizărilor menționate în coloana C până la 30 iunie 2009, cu respectarea următoarelor condiții: (a) prelungirea utilizării să fie acceptată numai în măsura în care aceasta nu are efecte dăunătoare asupra sănătății umane sau animale și nici o influență inacceptabilă asupra mediului; (b) produsele fitosanitare de acest tip care rămân pe piață să fie etichetate din nou astfel încât să respecte restricțiile de utilizare; (c) să se impună toate măsurile adecvate care urmăresc să reducă riscurile; (d) să se caute cu seriozitate soluții alternative. (3) Statul membru în cauză informează Comisia, până la data de 31 decembrie a fiecărui an, cu privire la măsurile adoptate în conformitate cu alineatele (1) și (2), în special cu privire la acțiunile desfășurate în conformitate cu literele (a)-(d) de la fiecare alineat.”
2. La articolul 4, al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „În cazul în care, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1), autorizațiile trebuie retrase până la 31 mai 2010, termenul expiră la 30 noiembrie 2010. În cazul în care, în conformitate cu articolul 3 alineatul (3), autorizațiile trebuie retrase până la 30 iunie 2009, termenul expiră la 31 decembrie 2009.”
3. În anexa la Decizia 2006/797/CE, titlul anexei se înlocuiește cu „Lista autorizațiilor menționate la articolul 3 alineatele (1) și (2)”. În rândul cu privire la tetratiocarbonatul de sodiu, la coloana B se adaugă „Bulgaria”, iar la coloana C se adaugă „Dezinfecția solului în horticultură și în plantațiile viticole.”
Articolul 5
Prezentul regulament intră în vigoare sub rezerva și la data intrării în vigoare a Tratatului de aderare a Bulgariei și a României.