Articolul 1
Regulamentul (CE) nr. 2074/2005 se modifică după cum urmează: 1. Articolul 6 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 6 Modele de certificat de sănătate animală pentru importul anumitor produse de origine animală în sensul Regulamentului (CE) nr. 853/2004 Modelele de certificat de sănătate animală menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004, care sunt utilizate la importul produselor de origine animală a căror listă este inclusă în anexa VI la prezentul regulament, sunt prevăzute în respectiva anexă VI.” 2. Se introduce următorul articol 6a: „Articolul 6a Metode de testare a laptelui crud și a laptelui tratat termic Autoritățile competente și, dacă este cazul, operatorii din sectorul alimentar utilizează metodele de analiză descrise în anexa VIa la prezentul regulament pentru a verifica respectarea limitelor stabilite în anexa III secțiunea IX capitolul I partea III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004 și pentru a se asigura de efectuarea în mod corespunzător a procesului de pasteurizare a produselor lactate în conformitate cu anexa III secțiunea IX capitolul II partea II la regulamentul menționat anterior.” 3. Anexa III se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament. 4. Anexa VI se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament. 5. Anexa VIa se introduce în conformitate cu anexa III la prezentul regulament