Începe proba gratuită

Directiva 2006/116 · CELEX 32006L0116

Directiva 2006/116/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind durata de protecție a dreptului de autor și a anumitor drepturi conexe (versiune codificată)

Data act
12.12.2006
Intrare in vigoare
16.01.2007
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2006_372_R_0012_01
Status
In vigoare
armonizare legislativă codificare a legislației UE drept de autor

Articolul 1

Durata drepturilor de autor (1) Dreptul de autor asupra unei opere literare sau artistice, în sensul articolului 2 din Convenția de la Berna, se aplică pe întreaga durată de viață a autorului și 70 de ani după decesul său, indiferent de data la care opera a fost pusă în mod legal la dispoziția publicului. (2) În cazul în care dreptul de autor aparține în comun colaboratorilor la o operă, durata menționată la alineatul (1) se calculează de la data decesului ultimului supraviețuitor dintre colaboratori. (3) În cazul operelor anonime sau publicate sub pseudonim, durata protecției este de 70 de ani de la data la care opera a fost pusă în mod legal la dispoziția publicului. Cu toate acestea, în cazul în care pseudonimul adoptat de autor nu lasă nici o îndoială asupra identității sale sau în cazul în care autorul își dezvăluie identitatea în perioada menționată în prima teză, atunci durata de protecție care se aplică este cea indicată la alineatul (1). (4) În cazul în care un stat membru prevede dispoziții speciale privind drepturile de autor asupra operelor colective sau privind desemnarea unei persoane juridice ca titular al drepturilor, durata de protecție se calculează în conformitate cu alineatul (3), cu excepția cazului în care persoanele fizice care au creat opera sunt identificate ca atare în versiunile operei aduse la cunoștința publicului. Prezentul alineat nu aduce atingere drepturilor care revin unor autori identificați, ale căror contribuții identificabile sunt incluse în asemenea opere și cărora li se aplică alineatul (1) sau (2). (5) În cazul în care o operă este publicată în volume, părți, fascicule, numere sau episoade și în cazul în care durata de protecție se aplică din momentul în care opera a fost pusă în mod legal la dispoziția publicului, durata de protecție se aplică separat pentru fiecare element în parte. (6) În cazul operelor a căror durată de protecție nu se calculează începând de la decesul autorului sau autorilor și care nu au fost în mod legal aduse la cunoștința publicului timp de 70 de ani de la crearea lor, protecția încetează.

Articolul 2

Opere cinematografice sau audiovizuale (1) Este considerat ca autor sau unul dintre autori realizatorul principal al unei opere cinematografice sau audiovizuale. Statele membre sunt libere să desemneze și alți coautori. (2) Durata de protecție a unei opere cinematografice sau audiovizuale încetează după 70 de ani de la decesul ultimului supraviețuitor dintre următoarele persoane, indiferent dacă acestea au fost sau nu desemnate drept coautori: realizatorul principal, autorul scenariului, autorul dialogului și compozitorul muzicii create special pentru a fi utilizată în opera cinematografică sau audiovizuală.

Articolul 3

Durata drepturilor conexe (1) Drepturile artiștilor interpreți sau executanți expiră la 50 ani de la data executării. Cu toate acestea, în cazul în care fixarea executării face, în decursul acestei perioade, obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări publice legale, drepturile expiră la 50 ani de la data primului dintre aceste acte. (2) Drepturile producătorilor de fonograme expiră la 50 ani de la fixare. Cu toate acestea, în cazul în care în această perioadă fonograma face obiectul unei publicări legale, drepturile expiră după 50 ani de la data primei publicări legale. În cazul în care nu a avut loc o publicare legală în perioada menționată la prima teză, iar fonograma face obiectul unei comunicări publice legale în această perioadă, aceste drepturi expiră la 50 de ani de la data primei comunicări publice legale. Cu toate acestea, prezentul alineat nu are ca efect reînnoirea protecției drepturilor producătorilor de fonograme în cazul în care, prin expirarea perioadei de protecție acordată acestora în temeiul articolului 3 alineatul (2) din Directiva 93/98/CEE în versiunea anterioară modificării aduse prin Directiva 2001/29/CEE, acestea nu mai beneficiau de protecție la 22 decembrie 2002. (3) Drepturile producătorilor primei fixări a unui film expiră după 50 ani de la data fixării. Cu toate acestea, în cazul în care, în această perioadă, filmul face obiectul unei publicări legale sau a unei comunicări publice legale, drepturile încetează la 50 ani de la data primului dintre aceste acte. Noțiunea „film” desemnează o operă cinematografică sau audiovizuală sau o secvență animată de imagini, însoțite sau nu de sunet. (4) Drepturile organismelor de radiodifuziune expiră la 50 ani de la prima difuzare a unei emisiuni, indiferent dacă această emisiune a fost difuzată cu sau fără fir, inclusiv prin cablu sau prin satelit.

Articolul 4

Protecția operelor nepublicate anterior Orice persoană care, după încetarea protecției drepturilor de autor, publică legal sau comunică legal către public pentru prima oară o operă nepublicată anterior beneficiază de o protecție echivalentă cu cea a drepturilor patrimoniale de autor. Durata protecției acestor drepturi este de 25 ani începând cu data la care opera a fost publicată legal sau comunicată legal către public pentru prima oară.

Articolul 5

Ediții critice și științifice Statele membre pot proteja edițiile critice și științifice ale operelor care aparțin domeniului public. Durata maximă a protecției unor astfel de drepturi este de 30 ani din momentul în care ediția a fost publicată legal pentru prima oară.

Articolul 6

Protecția fotografiilor Fotografiile care sunt originale, în sensul că reprezintă o creație intelectuală proprie autorului, sunt protejate în conformitate cu articolul 1. Nu se aplică nici un alt criteriu pentru a stabili dacă acestea pot beneficia de protecție. Statele membre pot prevedea și protecția altor fotografii.

Articolul 7

Protecția față de țări terțe (1) În cazul în care țara de origine a unei opere, în sensul Convenției de la Berna, este o țară terță, iar autorul nu este resortisant al Comunității, durata de protecție acordată de statele membre încetează odată cu expirarea duratei protecției acordate în țara de origine a operei, dar nu poate depăși durata prevăzută la articolul 1. (2) Duratele de protecție prevăzute la articolul 3 se aplică, de asemenea, în cazul titularilor care nu sunt resortisanți ai Comunității, cu condiția ca statele membre să le acorde protecție. Cu toate acestea, fără a aduce atingere obligațiilor internaționale ale statelor membre, durata de protecție acordată de statele membre expiră cel târziu la data încetării protecției acordate în țara al cărei resortisant este titularul de drepturi, dar nu poate depăși durata prevăzută la articolul 3. (3) Statele membre care, la 29 octombrie 1993, au acordat, în special în aplicarea obligațiilor lor internaționale, o durată de protecție mai lungă decât cea care ar rezulta din dispozițiile alineatelor (1) și (2), pot menține această protecție până la încheierea unor acorduri internaționale privind durata protecției drepturilor de autor sau a drepturilor conexe.

Articolul 8

Calculul termenelor Duratele prevăzute în prezenta directivă se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor faptului generator.

Articolul 9

Drepturi morale Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor din statele membre care reglementează drepturile morale.

Articolul 10

Aplicarea în timp (1) În cazul în care o durată de protecție mai lungă decât durata de protecție corespunzătoare prevăzută de prezenta directivă începuse deja să se aplice într-un stat membru la 1 iulie 1995, prezenta directivă nu are ca efect reducerea acelei durate în statul membru respectiv. (2) Duratele de protecție prevăzute de prezenta directivă se aplică tuturor operelor și obiectelor care, la data prevăzută la alineatul (1), erau protejate în cel puțin un stat membru în cadrul aplicării dispozițiilor naționale privind dreptul de autor sau drepturile conexe sau care îndeplinesc criteriile de protecție prevăzute de [Directiva 92/100/CEE a Consiliului din 19 noiembrie 1992 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale] (5). (3) Prezenta directivă nu aduce atingere actelor de exploatare derulate înainte de data menționată la alineatul (1). Statele membre adoptă dispozițiile necesare pentru a proteja în special drepturile dobândite de terți. (4) Nu este necesar ca statele membre să aplice dispozițiile articolului 2 alineatul (1) în privința operelor cinematografice sau audiovizuale create înainte de 1 iulie 1994.

Articolul 11

Notificare și comunicare (1) Statele membre notifică de îndată Comisiei orice proiect guvernamental care urmărește acordarea de noi drepturi conexe, precizând motivele principale care justifică introducerea lor, precum și durata de protecție preconizată. (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 12

Abrogare Directiva 93/98/CEE se abrogă, fără a se aduce atingere obligațiilor statelor membre privind termenele prevăzute în partea B din anexa I pentru transpunerea directivelor în legislația lor națională și pentru punerea lor în aplicare. Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa II.

Articolul 13

Intrarea în vigoare Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 14

Destinatari Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.