Articolul 1
Durata drepturilor de autor
(1) Dreptul de autor asupra unei opere literare sau artistice în înțelesul articolului 2 din Convenția de la Berna se aplică pe întreaga durată de viață a autorului și încă 70 de ani după decesul său, indiferent de data la care opera a fost pusă în mod legal la dispoziția publicului.
(2) Dacă dreptul de autor aparține în comun colaboratorilor la o operă, durata menționată la alineatul (1) se calculează de la data decesului ultimului supraviețuitor dintre colaboratori.
(3) În cazul operelor anonime sau publicate sub pseudonim, durata protecției este de 70 de ani de la data la care opera a fost pusă în mod legal la dispoziția publicului. Cu toate acestea, dacă pseudonimul adoptat de autor nu lasă nici o îndoială asupra identității sale sau dacă autorul își dezvăluie identitatea în perioada menționată în prima frază, atunci durata de protecție care se aplică este cea indicată la alineatul (1).
(4) Dacă un stat membru prevede dispoziții speciale privind drepturile de autor asupra operelor colective sau privind desemnarea unei persoane juridice ca titular al drepturilor, durata de protecție se calculează în conformitate cu alineatul (3), cu excepția cazului în care persoanele fizice care au creat opera sunt identificate ca atare în versiunile operei aduse la cunoștința publicului. Prezentul alineat nu aduce atingere drepturilor care revin unor autori identificați, ale căror contribuții identificabile sunt incluse în asemenea opere și cărora li se aplică alineatul (1) sau (2).
(5) Dacă o operă este publicată în volume, părți, fascicole, numere sau episoade și dacă durata de protecție se aplică din momentul în care opera a fost pusă în mod legal la dispoziția publicului, durata de protecție se aplică separat pentru fiecare element în parte.
(6) În cazul operelor a căror durată de protecție nu se calculează începând de la decesul autorului sau a autorilor și care nu au fost în mod legal aduse la cunoștința publicului timp de 70 de ani de la crearea lor, protecția încetează.
Articolul 2
Opere cinematografice sau audiovizuale
(1) Realizatorul principal al unei opere cinematografice sau audiovizuale este considerat ca autor sau unul dintre autori. Statele membre sunt libere să desemneze și alți coautori.
(2) Durata de protecție a unei opere cinematografice sau audiovizuale încetează după 70 de ani de la decesul ultimului supraviețuitor dintre următoarele persoane, indiferent dacă acestea au fost sau nu desemnate drept coautori: realizatorul principal, autorul scenariului, autorul dialogului și compozitorul muzicii create special pentru a fi utilizată în opera cinematografică sau audiovizuală.
Articolul 3
Durata drepturilor conexe
(1) Drepturile artiștilor interpreți sau executanți expiră după 50 de ani de la data execuției. Cu toate acestea, dacă înregistrarea execuției face, în decursul acestei perioade, obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări publice legale, drepturile expiră după 50 de ani de la data primului dintre aceste acte.
(2) Drepturile producătorilor de fonograme expiră după 50 de ani de la înregistrare. Cu toate acestea, dacă în această perioadă fonogramaface obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări publice legale, drepturile expiră după 50 de ani de la data primului dintre aceste acte.
(3) Drepturile producătorilor primei înregistrări a unui film expiră după 50 de ani de la data înregistrării. Cu toate acestea, dacă în această perioadă filmul face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări publice legale, drepturile încetează după 50 de ani de la data primului dintre aceste acte. Noțiunea „film” desemnează o operă cinematografică sau audiovizuală sau o secvență anumită de imagini însoțite sau nu de sunet.
(4) Drepturile organismelor de radiodifuziune și televiziune încetează după 50 de ani de la prima difuzare a unei emisiuni, indiferent dacă această emisiune a fost difuzată cu fir sau fără fir, inclusiv prin cablu sau prin satelit.
Articolul 4
Protecția operelor nepublicate anterior
Orice persoană care, după încetarea protecției drepturilor de autor, publică legal sau comunică legal către public pentru prima oară o operă nepublicată anterior, beneficiază de o protecție echivalentă cu cea a drepturilor patrimoniale de autor. Durata protecției acestor drepturi este de 25 de ani începând cu data la care, pentru prima oară, opera a fost publicată legal sau comunicată legal către public.
Articolul 5
Ediții critice și științifice
Statele membre pot proteja edițiile critice și științifice ale operelor care aparțin domeniului public. Durata maximă a protecției unor astfel de drepturi este de 30 de ani din momentul în care ediția a fost publicată legal pentru prima oară.
Articolul 6
Protecția fotografiilor
Fotografiile care sunt originale, în înțelesul că reprezintă o creație intelectuală proprie autorului, sunt protejate în conformitate cu articolul 1. Nu se aplică nici un alt criteriu pentru a stabili dacă acestea pot beneficia de protecție. Statele membre pot prevedea și protecția altor fotografii.
Articolul 7
Protecția față de țări terțe
(1) Dacă țara de origine a unei opere, în sensul Convenției de la Berna, este o terță țară, iar autorul nu este resortisant al Comunității, durata de protecție acordată de statele membre ia sfârșit odată cu încetarea duratei protecției acordate în țara de origine a operei, dar nu poate depăși durata prevăzută la articolul 1.
(2) Duratele de protecție prevăzute la articolul 3 se aplică, de asemenea, în cazul titularilor care nu sunt resortisanți ai Comunității, cu condiția ca statele membre să le acorde protecție. Cu toate acestea, fără a aduce atingere obligațiilor internaționale ale statelor membre, durata de protecție acordată de statele membre ia sfârșit cel târziu la data încetării protecției acordate în țara al cărei resortisant este titularul dreptului, dar nu poate depăși durata prevăzută la articolul 3.
(3) Statele membre care, la data adoptării prezentei directive, acordă, în special în aplicarea obligațiilor lor internaționale, o durată de protecție mai lungă decât cea care ar rezulta din dispozițiile alineatelor (1) și (2), pot menține această protecție până la încheierea unor acorduri internaționale privind durata protecției drepturilor de autor sau a drepturilor conexe.
Articolul 8
Calculul termenelor
Duratele prevăzute în prezenta directivă sunt calculate începând cu data de 1 ianuarie a anului următor faptului generator.
Articolul 9
Drepturi morale
Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor din statele membre care reglementează drepturile morale.
Articolul 10
Aplicarea în timp
(1) Dacă o durată de protecție mai lungă decât durata de protecție corespondentă prevăzută în prezenta directivă a început deja să se aplice într-un stat membru la data prevăzută la articolul 13 alineatul (1), prezenta directivă nu are ca efect reducerea acelei durate în statul membru respectiv.
(2) Duratele de protecție prevăzute în prezenta directivă se aplică tuturor operelor și obiectelor care, la data prevăzută la articolul 13 alineatul (1), sunt protejate în cel puțin un stat membru în cadrul aplicării dispozițiilor naționale privind dreptul de autor sau drepturile conexe sau care îndeplinesc criteriile de protecție prevăzute la Directiva 92/100/CEE.
(3) Prezenta directivă nu aduce atingere actelor de exploatare derulate înainte de data menționată la articolul 13 alineatul (1). Statele membre adoptă dispozițiile necesare pentru a proteja în special drepturile dobândite de terți.
(4) Statele membre pot să nu aplice dispozițiile articolului 2 alineatul (1) în privința operelor cinematografice sau audiovizuale create înainte de 1 iulie 1994.
(5) Statele membre pot determina data de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (1), cu condiția ca aceasta să nu fie ulterioară datei de 1 iulie 1997.
Articolul 11
Adaptare tehnică
(1) Prin prezenta se abrogă articolul 8 din Directiva 91/250/CEE.
(2) Prin prezenta se abrogă articolele 11 și 12 din Directiva 92/100/CEE.
Articolul 12
Procedura de notificare
Statele membre notifică imediat Comisiei orice proiect guvernamental care vizează acordarea de noi drepturi conexe, precizând motivele principale care justifică introducerea lor, precum și durata de protecție preconizată.
Articolul 13
Dispoziții generale
(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a dispozițiilor articolelor 1-11 din prezenta directivă până la 1 iulie 1995.
Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
Comisiei îi sunt aduse la cunoștință de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
(2) Statele membre aplică articolul 12 de la data notificării prezentei directive.
Articolul 14
Prezenta directivă se adresează statelor membre.