Articolul 1
Decizia 2003/170/JAI se modifică după cum urmează: 1. La articolul 1 alineatul (1), se adaugă următorul paragraf: „În sensul prezentei decizii, prin «ofițer de legătură Europol» se înțelege un agent al Europol-ului detașat într-una sau mai multe țări terțe sau pe lângă organizații internaționale, pentru a consolida cooperarea între autoritățile acestei sau acestor țări sau organizații și Europol, în vederea sprijinirii statelor membre, în special ofițerii de legătură detașați în străinătate de autoritățile de aplicare a legii din statele membre, în combaterea formelor grave de criminalitate internațională, în special prin intermediul schimbului de informații”. 2. La articolul 1 alineatul (2), se adaugă următorul paragraf: „Prezenta decizie nu aduce atingere funcțiilor exercitate de Europol și de ofițerii de legătură Europol în cadrul Convenției Europol, regulamentelor adoptate în vederea punerii în aplicare a acesteia și acordurilor de cooperare încheiate între Europol și țara terță sau organizația internațională respectivă.” 3. La articolul 3, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Secretariatul General întocmește anual un rezumat al detașărilor ofițerilor de legătură de către statele membre, în special a competențelor acestor ofițeri și al eventualelor acorduri de cooperare încheiate între statele membre pe tema detașării ofițerilor de legătură; această situație este adresată statelor membre, Comisiei și Europol-ului. Acest rezumat enumeră statele membre care, cu acordul celorlalte state membre, prin coordonare în cadrul structurilor Consiliului, au fost însărcinate să coordoneze cooperarea UE într-o anumită țară sau regiune, astfel cum se indică la articolul 4 alineatul (1). Acesta cuprinde, de asemenea, informații privind ofițerii de legătură Europol detașați în țări terțe sau pe lângă organizații internaționale.” 4. La articolul 4 alineatul (1), se adaugă următoarea teză: „Aceste reuniuni pot fi ținute, de asemenea, după consultarea statului membru care asigură președinția, la inițiativa oricărui alt stat membru și, în special, a statelor membre care au fost însărcinate să coordoneze cooperarea UE într-o anumită țară sau regiune.” 5. La articolul 8 alineatul (2), se adaugă următoarea teză: „Statele membre trebuie, de asemenea, să se asigure că informațiile furnizate în aplicarea articolului 2 alineatul (2) fac obiectul schimburilor de informații cu Europol în conformitate cu Convenția Europol.” 6. La articolul 8, se adaugă următoarele alineate: „(3) În conformitate cu legislația internă și Convenția Europol, statele membre pot solicita Europol-ului să folosească ofițerii de legătură Europol detașați în țări terțe sau pe lângă organizații internaționale, în vederea schimbului de informații utile, în conformitate cu acordurile de cooperare încheiate între Europol și țara terță sau organizația respectivă. Cererile se adresează Europol-ului prin intermediul unităților naționale ale statelor membre, cu respectarea Convenției Europol. (4) Europol se asigură că ofițerii săi de legătură detașați în țări terțe sau pe lângă organizații internaționale îi comunică informații privind amenințările grave cu infracțiuni îndreptate împotriva statelor membre și pentru care Europol este competent, în temeiul Convenției Europol. Aceste informații sunt transmise autorităților competente din statele membre respective prin intermediul unităților naționale, cu respectarea Convenției Europol.”