Articolul 1
Definiție
(1) În sensul prezentei decizii, prin „ofițer de legătură” se înțelege un reprezentant al unui stat membru care este trimis de o autoritate de aplicare a legii într-una sau mai multe țări terțe sau organizații internaționale pentru a stabili și menține contacte cu autoritățile acelei sau acelor țări sau organizații, în scopul de a contribui la prevenirea sau la cercetarea faptelor penale.
(2) Prezenta decizie nu aduce atingere funcțiilor exercitate de ofițerii de legătură în cadrul atribuțiilor lor, și se aplică în conformitate cu dreptul intern, cu necesitățile naționale și cu acordurile mai favorabile încheiate eventual cu țara gazdă sau cu organizația internațională.
Articolul 2
Funcțiile ofițerilor de legătură
(1) Fiecare stat membru urmărește ca ofițerii săi de legătură să stabilească și să mențină contacte directe cu autoritățile competente ale statului gazdă sau ale organizației internaționale, în vederea facilitării și accelerării colectării și schimbului de informații.
(2) De asemenea, ofițerii de legătură ai fiecărui stat membru contribuie la colectarea și schimbul de informații care pot fi folosite în combaterea formelor grave de infracționalitate transfrontalieră, inclusiv a informațiilor care permit o mai bună cunoaștere a sistemelor juridice și a metodelor operaționale aplicabile în țările sau organizațiile internaționale respective.
(3) Ofițerii de legătură își îndeplinesc sarcinile în cadrul atribuțiilor lor și cu respectarea dispozițiilor care figurează în dreptul intern al statelor lor și în acordurile încheiate eventual cu statele gazdă sau cu organizațiile internaționale, inclusiv cele privind protecția datelor cu caracter personal.
Articolul 3
Notificarea trimiterii de ofițeri de legătură
(1) Statele membre se informează reciproc în legătură cu intențiile privind detașarea de ofițeri de legătură în țări terțe și la organizații internaționale și informează în fiecare an Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene (denumit în continuare „Secretariatul General”) despre trimiterea unor ofițeri de legătură, precizând în special competențele acestor ofițeri și eventualele acorduri de cooperare încheiate între statele membre pe tema trimiterii de ofițeri de legătură.
(2) Secretariatul General întocmește anual o situație a trimiterilor de ofițeri de legătură de către statele membre și, în special, a competențelor acestor ofițeri și a eventualelor acorduri de cooperare încheiate între statele membre pe tema trimiterii de ofițeri de legătură; această situație este adresată statelor membre și Europolului.
Articolul 4
Rețele de ofițeri de legătură în țările terțe
(1) Statele membre se asigură că ofițerii lor de legătură care sunt trimiși în aceeași țară terță sau la aceeași organizație internațională se reunesc periodic sau de fiecare dată când este necesar pentru schimbul de informații utile. Statul membru care deține președinția Consiliului Uniunii Europene urmărește ca ofițerii săi de legătură să aibă inițiativa acestor reuniuni. În cazul în care statul membru care deține președinția nu este reprezentat în țara terță sau în organizația internațională respectivă, reprezentantul statului membru care deține președinția următoare sau pe cea care va urma acesteia din urmă ia inițiativa reuniunii. După caz, Comisia și Europol sunt invitate la aceste reuniuni.
(2) Statele membre se asigură că ofițerii lor de legătură care sunt trimiși în aceeași țară terță sau la aceeași organizație internațională se ajută reciproc în contactele pe care le au cu țara gazdă. Atunci când este cazul, statele membre pot conveni ca ofițerii lor de legătură să își repartizeze sarcinile pe care le au de îndeplinit.
(3) Statele membre pot conveni, la nivel bilateral sau multilateral, ca ofițerii de legătură care sunt trimiși de unul dintre ele într-o țară terță sau la o organizație internațională să vegheze și la interesele unuia sau mai multor alte state membre.
Articolul 5
Cooperarea între statele membre în ceea ce privește schimbul de informații prin intermediul ofițerilor de legătură din țările terțe
(1) Statele membre se asigură că, respectând dreptul intern și instrumentele internaționale pertinente, precum și dispozițiile aplicabile în materie de protecție a datelor personale, ofițerii lor de legătură trimiși într-o țară terță sau la o organizație internațională comunică autorităților naționale de care depind informații privind amenințările infracționale grave îndreptate împotriva altor state membre care nu sunt reprezentate de proprii lor ofițeri de legătură în țara terță sau la organizația internațională respectivă. În conformitate cu dreptul intern și în funcție de gravitatea amenințării, autoritățile naționale evaluează dacă este sau nu oportun să informeze statele membre interesate.
(2) Ofițerii de legătură ai statelor membre trimiși într-o țară terță sau la o organizație internațională pot, cu respectarea dreptului intern și a instrumentelor internaționale pertinente, precum și a dispozițiiilor aplicabile în materie de protecție a datelor personale, să comunice informații privind amenințările infracționale grave îndreptate împotriva unui alt stat membru, direct ofițerilor de legătură ai acestui stat membru, atunci când acesta din urmă este reprezentat în țara terță sau în organizația internațională respectivă.
(3) Un stat membru care nu dispune de un ofițer de legătură într-o țară terță sau la o organizație internațională se poate adresa, cu respectarea dreptului intern și a instrumentelor internaționale pertinente, unui alt stat membru care dispune de un ofițer de legătură în această țară terță sau la această organizație internațională, în scopul de a schimba informații pertinente.
(4) Statele membre examinează oricare cerere prevăzută la alineatul (3), cu respectarea dreptului intern și a instrumentelor internaționale pertinente și indică în cel mai scurt timp posibil dacă cererea poate fi satisfăcută.
(5) Statele membre pot fi de acord ca ofițerii de legătură la post într-o țară terță sau la o organizație internațională să schimbe informații direct cu autoritățile altor state membre, cu respectarea dispozițiiilor aplicabile în materie de protecție a datelor personale.
(6) Exercitarea sarcinilor descrise la alineatele (1) și (2) nu trebuie să-i împiedice pe ofițerii de legătură să își îndeplinească misiunea inițială.
Articolul 6
Seminarii comune pentru ofițerii de legătură
(1) Pentru a consolida cooperarea dintre ofițerii de legătură dintr-una sau mai multe țări terțe sau organizații internaționale, statele membre pot, atunci când există o nevoie specifică de a obține cunoștințe despre aceste țări sau organizații, sau să intervină în aceste țări sau organizații, să organizeze seminarii comune cu privire la evoluția infracționalității și la mijloacele cele mai eficiente de luptă împotriva infracționalității transfrontaliere, ținând cont în mod corespunzător de acquis-ul comunitar. Comisia și Europol sunt invitate să participe la aceste seminarii.
(2) Participarea la seminariile prevăzute la alineatul (1) nu trebuie să-i împiedice pe ofițerii de legătură să își îndeplinească de misiunea inițială.
Articolul 7
Autoritățile naționale competente
(1) Statele membre desemnează puncte de contact în cadrul autorităților lor competente, pentru a facilita exercitarea sarcinilor prevăzute în prezenta decizie, și se asigură că punctele de contact naționale sunt în măsură să își îndeplinească eficient și rapid de misiunea.
(2) Statele membre notifică în scris Secretariatului General punctele lor de contact din cadrul autorităților lor competente, precum și orice modificare ulterioară, în conformitate cu prezenta decizie. Secretariatul General publică informațiile în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(3) Prezenta decizie este aplicabilă fără a aduce atingere dispozițiilor de drept intern existente, în special în ceea ce privește repartizarea competențelor între diferitele autorități și diferitele servicii ale statelor membre interesate.
Articolul 8
Europol
(1) Statele membre facilitează, în conformitate cu dreptul intern și cu Convenția Europol, prelucrarea cererilor prezentate de Europol pentru a obține informații din partea ofițerilor de legătură ai statelor membre la post în țările terțe sau organizațiile internaționale în care Europol nu este reprezentat. Europol își adresează cererile unităților naționale ale statelor membre care determină, în conformitate cu dreptul intern și cu Convenția Europol, dacă pot să rezolve favorabil aceste cereri. Comunicarea către Europol a unor informații deținute de ofițerii de legătură la post într-o țară terță sau la o organizație internațională se face în conformitate cu dreptul intern și cu Convenția Europol.
(2) Atunci cînd definesc sarcinile ofițerilor lor de legătură, statele membre țin cont în mod corespunzător, după caz, de funcțiile care îi incumbă Europol-ului, în conformitate cu Convenția Europol.
Articolul 9
Aplicarea în Gibraltar
Prezenta decizie se aplică în Gibraltar.
Articolul 10
Evaluare
Consiliul evaluează punerea în aplicare a prezentei decizii în termen de doi ani de la data adoptării sale.
Articolul 11
Abrogare
(1) Prin prezenta se abrogă Acțiunea comună 96/602/JAI.
(2) Prin prezenta se abrogă dispozițiile articolului 47 alineatul (4) din Convenția privind aplicarea Acordului Schengen.
Articolul 12
Intrare în vigoare
Prezenta decizie intră în vigoare în a paisprezecea zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.