Articolul 1
Obiectul Prezenta decizie se aplică în cazul produselor pescărești importate din Indonezia și destinate consumului uman.
Decizie 2006/236 · CELEX 32006D0236
Articolul 1
Obiectul Prezenta decizie se aplică în cazul produselor pescărești importate din Indonezia și destinate consumului uman.
Articolul 2
Controale (1) Statele membre, aplicând planurile de prelevare de probe și metodele de detectare adecvate, se asigură că fiecare lot de produse reglementate de articolul 1 face obiectul controalelor necesare pentru a garanta că produsele în cauză nu depășesc conținuturile maxime de metale grele stabilite de Regulamentul (CE) nr. 466/2001. De asemenea, în cazul speciilor aparținând familiilor scombridae, clupeidae, engraulidae și coryphaenidae, trebuie să se efectueze un control pentru detectarea prezenței histaminei, astfel încât conținuturile să rămână inferioare celor stabilite de Directiva 91/493/CEE. (2) Statele membre prezintă Comisiei, la fiecare trei luni, un raport conținând toate rezultatele analizelor efectuate în cursul controalelor asupra loturilor de produse menționate la alineatul (1). Raportul respectiv trebuie să fie prezentat în cursul lunii care urmează ultimei luni din fiecare trimestru (aprilie, iulie, octombrie și ianuarie).
Articolul 3
Rezultate nesatisfăcătoare ale controalelor Statele membre interzic importurile pe teritoriile lor sau expediția către un alt stat membru de produse menționate la articolul 1, pentru care controalele menționate la articolul 2 alineatul (1) au evidențiat existența unor conținuturi maxime superioare celor autorizate.
Articolul 4
Imputarea cheltuielilor Toate cheltuielile care decurg din aplicarea prezentei decizii intră în sarcina expeditorului, a destinatarului sau a agentului lor.
Articolul 5
Respectarea Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la măsurile luate pentru a se conforma prezentei decizii.
Articolul 6
Revizuirea Prezenta decizie va fi revizuită în funcție de garanțiile prezentate de autoritățile indoneziene competente și de rezultatele analizelor menționate la articolul 2.
Articolul 7
Destinatari Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Alege ce accepți. Poți reveni oricând.
Sesiunea de autentificare, securitatea și protecția formularelor. Fără ele site-ul nu poate funcționa, de aceea nu pot fi dezactivate.
Google Analytics ne arată statistici agregate despre paginile publice. Nu îl folosim în cont sau workspace, iar semnalele de publicitate rămân dezactivate.