Articolul 1
Regulamentul (CE) nr. 824/2000 se modifică după cum urmează: 1. La articolul 1, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „În perioadele menționate la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1784/2003, orice posesor al unor loturi omogene de cel puțin 80 de tone de grâu comun, orz, porumb sau sorg sau de 10 tone de grâu dur, recoltate de pe teritoriul Comunității, este autorizat să prezinte aceste cereale organismului de intervenție.” 2. La articolul 2 alineatul (2), primul și al doilea paragraf se înlocuiesc cu următorul text: „Se consideră că cerealele sunt de calitate bună, originală și comercială atunci când au culoarea tipică a cerealelor, nu prezintă mirosuri neobișnuite și paraziți (inclusiv acarieni) în orice stadiu de dezvoltare, atunci când îndeplinesc criteriile de calitate minime menționate la anexa I și nu depășesc nivelurile maxime admisibile de contaminanți, inclusiv de radioactivitate, permise de reglementările comunitare. În acest sens, nivelurile maxime admisibile de contaminanți care nu trebuie să fie depășite sunt următoarele: — pentru grâul comun și grâul dur, cele stabilite în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 315/93 al Consiliului (6), inclusiv cerințele privind nivelul toxinelor Fusarium pentru grâul comun și grâul dur stabilite la punctele 2.4-2.7 din anexa I la Regulamentul 466/2001 al Comisiei (7); — pentru orz, porumb și sorg, cele stabilite de Directiva 2002/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8). Statele membre verifică nivelurile de contaminanți, inclusiv de radioactivitate, pe baza unei analize a riscului, ținând seama, în special, de informațiile furnizate de ofertant și de angajamentele acestuia în privința respectării standardelor impuse, în special din punct de vedere al rezultatelor analizelor pe care le-a obținut. După caz, frecvența și domeniul de aplicare a măsurilor de control se stabilesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 25 din Regulamentul (CE) nr. 1784/2003, în special în cazul în care situația pieței poate fi grav perturbată de contaminanți. 3. Articolul 3 se modifică după cum urmează: (a) punctul 3.7 se înlocuiește cu următorul text: „3.7. indicele de cădere Hagberg (testul pentru activitatea amilazică) se stabilește în conformitate cu metoda ISO 3093:2004;” (b) se adaugă următorul punct 3.10: „3.10. metodele de prelevare de probe și metodele de analiză de referință pentru stabilirea cotei de micotoxine sunt cele menționate în anexa I a Regulamentului (CE) nr. 466/2001.” 4. Articolul 6 se înlocuiește cu textul următor: „Articolul 6 (1) Organismul de intervenție asigură analizarea, sub responsabilitatea sa, a caracteristicilor fizice și tehnologice ale probelor prelevate în termen de douăzeci de zile lucrătoare de la constituirea eșantionului reprezentativ. (2) Ofertantul suportă toate costurile aferente: (a) determinării conținutului de tanin din sorg; (b) testului de activitate amilazică (Hagberg); (c) determinării conținutului de proteine din grâul dur și din grâul comun; (d) testului Zeleny; (e) testului de prelucrabilitate; (f) analizelor contaminanților. (3) În cazul în care analizele prevăzute la alineatul (1) ar demonstra că cerealele oferite nu corespund calității minime necesare pentru intervenție, cerealele menționate se vor retrage pe cheltuiala ofertantului. Acesta va suporta, de asemenea, toate cheltuielile făcute. (4) În caz de litigiu, organismul de intervenție va efectua din nou controalele necesare pentru produsele în cauză și cheltuielile acestora vor fi suportate de partea care pierde.” 5. Articolul 9 se modifică după cum urmează: (a) literele (c) și (d) se înlocuiesc cu următorul text: „(c) atunci când procentul de boabe sparte este mai mare de 3 % pentru grâul dur, grâul comun și orz și 4 % pentru porumb și sorg, se aplică o reducere de 0,05 EUR pentru fiecare diferență suplimentară de 0,1 %; (d) atunci când procentul de impurități ale boabelor este mai mare de 2 % pentru grâul dur, 4 % pentru porumb și sorg și 5 % pentru grâul comun și orz, se aplică o reducere de 0,05 EUR pentru fiecare diferență suplimentară de 0,1 %.”; (b) litera (f) se înlocuiește cu următorul text: „(f) Atunci când procentul de diverse impurități (Schwarzbesatz) este mai mare de 0,5 % pentru grâul dur și de 1 % pentru grâul comun, orz, porumb și sorg, se aplică o reducere de 0,1 EUR pentru fiecare diferență suplimentară de 0,1 %.” 6. La articolul 10 se adaugă următorul alineat (3): „(3) Atunci când controalele prevăzute în temeiul prezentului regulament trebuie efectuate pe baza analizei riscului, prevăzută la articolul 2 alineatul (2) al doilea paragraf, statul membru este responsabil pentru consecințele financiare care rezultă din nerespectarea nivelurilor maxime admisibile de contaminanți. Această responsabilitate se stabilește fără a aduce atingere acțiunilor proprii ale statului membru inițiate împotriva ofertantului sau a depozitarului în cazul nerespectării acestor angajamente sau obligații. Cu toate acestea, în cazul ocratoxinei A și al aflatoxinei, dacă statul membru în cauză poate aduce, la solicitarea Comisiei, dovada respectării standardelor la intrare, a respectării condițiilor obișnuite de depozitare, precum și a respectării celorlalte obligații ale depozitarului, responsabilitatea financiară se suportă de către bugetul comunitar.” 7. La anexa I, se elimină coloana „secară”. 8. Anexa II se modifică după cum urmează: (a) la punctul 1.2 litera (a), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „sunt considerate boabe șiștave boabele care, după eliminarea din eșantion a tuturor celorlalte componente menționate de prezenta anexă, trec prin site cu orificii de dimensiunile următoare: grâu comun 2,0 mm, grâu dur 1,9 mm, orz 2,2 mm.” (b) punctul 2.3 se elimină. 9. Anexa III punctul 1 se modifică după cum urmează: (a) primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „La grâul comun, grâul dur și orz, un eșantion mediu de 250 g se trece prin două site, una cu orificii de 3,5 mm și cealaltă cu orificii de 1,0 mm, timp de o jumătate de minut fiecare.”; (b) al șaptelea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Eșantionul parțial se cerne timp de o jumătate de minut printr-o sită cu orificii de 2,0 mm pentru grâul comun, 1,9 mm pentru grâul dur, 2,2 mm pentru orz. Componentele care trec prin această sită sunt considerate boabe șiștave. Semințele deteriorate de îngheț și semințele verzi care nu sunt complet coapte aparțin grupei «boabe șiștave».” 10. La nota de subsol 2 din anexa IV, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Ventilația ar trebui să fie astfel încât, în cazul în care cerealele cu semințe mărunte (grâu comun, grâu dur, orz și sorg) se usucă timp de două ore, iar porumbul timp de patru ore, rezultatele de la toate mostrele de griș de testat sau, după caz, de porumb pe care le poate cuprinde camera de ardere să înregistreze o diferență de mai puțin de 0,15 % față de rezultatele obținute după uscarea cerealelor cu semințe mărunte timp de trei ore, iar a porumbului, timp de cinci ore.”