Începe proba gratuită

Directiva 2005/87 · CELEX 32005L0087

Directiva 2005/87/CE a Comisiei din 5 decembrie 2005 de modificare a anexei I la Directiva 2002/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind substanțele nedorite din furaje în ceea ce privește plumbul, fluorul și cadmiulText cu relevanță pentru SEE.

Data act
05.12.2005
Intrare in vigoare
26.12.2005
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2005_318_R_0019_01
Status
In vigoare
aditivi alimentari alimentația animalelor cadmiu fluorină hrană contaminată plumb protecția animalelor riscuri de sănătate siguranță alimentară

Articolul 2

Fără a aduce atingere altor condiții privind autorizarea aditivului vermiculită care aparține grupei de lianți, de agenți antiaglomeranți și de coagulanți, astfel cum au fost prevăzute de Directiva 70/524/CEE, conținutul maxim de fluor este cel prevăzut în anexa la prezenta directivă.

Articolul 3

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de douăsprezece luni de la intrarea în vigoare. Comisiei îi sunt comunicate de îndată de către statele membre textele acestor dispoziții, precum și un tabel de corespondență între aceste dispoziții și prezenta directivă. Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.