Articolul 1
Modificarea Directivei 72/166/CEE
Directiva 72/166/CEE se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, punctul 4 se modifică după cum urmează: (a) prima liniuță se înlocuiește cu următorul text: „— teritoriul statului de unde vehiculul are o plăcuță de înmatriculare, fie că aceasta este permanentă sau temporară sau;”; (b) se adaugă următoarea liniuță: „— în cazul în care vehiculul nu are plăcuță de înmatriculare sau are o plăcuță care nu corespunde sau nu mai corespunde cu vehiculul și a fost implicat într-un accident, teritoriul statului în care a avut loc accidentul, cu scopul de a soluționa cererea de despăgubire în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) prima liniuță din prezenta directivă sau articolul 1 alineatul (4) din a doua Directivă 84/5/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule (11).
2. La articolul 2, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Statul membru nu efectuează un control al asigurării de răspundere civilă a vehiculelor care staționează în mod obișnuit pe teritoriul unui alt stat membru sau care staționează în mod obișnuit pe teritoriul unei țări terțe și intră pe teritoriul său de pe teritoriul unui alt stat membru. Cu toate acestea, el poate efectua controale nesistematice ale acestei asigurări, cu condiția să nu fie discriminatorii și să aibă loc în cadrul controalelor care nu urmăresc exclusiv verificarea asigurării menționate anterior.”
3. Articolul 4 se modifică după cum urmează: (a) la litera (a), al doilea paragraf: (i) prima teză se înlocuiește cu următorul text: „În acest caz, statul membru care prevede această derogare ia măsurile corespunzătoare pentru a asigura plata despăgubirii daunelor cauzate pe teritoriul său și pe teritoriul altor state membre de vehiculele care aparțin acestor persoane.”; (ii) ultima teză se înlocuiește cu următorul text: „Comisiei îi este comunicată de către statul membru lista cu persoanele exonerate de obligația de asigurare și cu autoritățile sau organismele responsabile cu despăgubirea. Comisia publică această listă.”; (b) la litera (b), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „În acest caz, fiecare stat membru se asigură că vehiculele menționate la primul paragraf de la prezenta literă sunt tratate în același mod ca vehiculele pentru care nu a fost îndeplinită obligația de asigurare prevăzută la articolul 3 alineatul (1). Organismul de despăgubire al statului membru în care a avut loc accidentul își va putea invoca dreptul față de fondul de garantare prevăzut la articolul 1 alineatul (4) din Directiva 84/5/CEE în statul membru în care staționează vehiculul în mod obișnuit. După o perioadă de cinci ani de la data intrării în vigoare a Directivei 2005/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 de modificare a Directivelor 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE și 90/232/CEE ale Consiliului și a Directivei 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind asigurarea de răspundere civilă auto (12), statele membre transmit Comisiei un raport privind aplicarea și asigurarea respectării prezentei litere. Comisia, după examinarea acestor rapoarte, prezintă, după caz, propuneri de înlocuire sau de abrogare a acestei derogări.
4. La articolul 6 și la articolul 7 alineatul (1), expresia „sau pe teritoriul neeuropean al unui stat membru” se elimină.
Articolul 2
Modificarea Directivei 84/5/CEE
Articolul 1 din Directiva 84/5/CEE se înlocuiește cu următorul text:
„Articolul 1 (1) Asigurarea prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE acoperă în mod obligatoriu daunele materiale și vătămările corporale. (2) Fără a aduce atingere garanțiilor de o valoare mai mare eventual stabilite de statele membre, fiecare stat membru solicită ca sumele pentru care această asigurare este obligatorie să fie de minimum: (a) în cazul vătămărilor corporale, suma minimă asigurată de 1 milion de EUR pentru o victimă sau 5 milioane de EUR pentru o cerere de despăgubire, indiferent de numărul victimelor; (b) în cazul daunelor materiale, 1 milion de EUR pentru o cerere de despăgubire, indiferent de numărul victimelor. După caz, statele membre pot stabili o perioadă tranzitorie de maximum cinci ani de la data punerii în aplicare a Directivei 2005/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 de modificare a Directivelor 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE și 90/232/CEE ale Consiliului și a Directivei 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind asigurarea de răspundere civilă auto (13), în decursul căreia sumele minime asigurate sunt adaptate sumelor prevăzute la prezentul alineat. Statele membre care stabilesc o astfel de perioadă de tranziție informează Comisia cu privire la aceasta și indică durata acestei perioade. În decursul celor treizeci de luni de la data punerii în aplicare a Directivei 2005/14/CE, statele membre majorează sumele de garanție pentru a atinge cel puțin jumătate din nivelurile prevăzute la prezentul alineat. (3) Din cinci în cinci ani, după data intrării în vigoare a Directivei 2005/14/CE sau de la termenul perioadei de tranziție prevăzute la alineatul (2), sumele prevăzute la alineatul respectiv sunt revizuite, în funcție de evoluția indicelui european al prețurilor la consum (IEPC) stabilit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2494/95 al Consiliului din 23 octombrie 1995 privind indicii armonizați ai prețurilor de consum (14). Sumele sunt adaptate în mod automat. Acestea sunt majorate cu procentul de variație a IEPC pe perioada luată în considerare, adică în cei cinci ani imediat anteriori revizuirii și apoi rotunjite în sus cu un multiplu de 10 000 de EUR. Comisia transmite sumele adaptate Parlamentului European și Consiliului și se asigură că sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (4) Fiecare stat membru instituie sau autorizează un organism responsabil cu despăgubirea, cel puțin în limitele obligației de asigurare, a daunelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligația de asigurare prevăzută la alineatul (1). Primul paragraf nu aduce atingere dreptului statelor membre de a considera despăgubirea din partea organismului ca fiind subsidiară sau nesubsidiară și dreptului de a soluționa cererile de despăgubire dintre acest organism și persoana sau persoanele responsabile de accident și alți asigurători sau organisme de asigurări sociale obligați să despăgubească victima pentru același accident. Cu toate acestea, statele membre nu pot autoriza organismul să condiționeze plata despăgubirii de stabilirea de către victimă, într-un fel sau altul, a incapacității sau refuzului persoanei responsabile de a plăti. (5) Victima poate, în orice caz, să se adreseze direct organismului care, pe baza informațiilor furnizate la cererea sa de către victimă, este obligat să îi dea un răspuns motivat cu privire la plata despăgubirii. Cu toate acestea, statele membre pot exclude plata despăgubirii acestui organism în ceea ce privește persoanele care au intrat de bună voie în vehiculul care a cauzat dauna, atunci când organismul poate dovedi că acestea știau că vehiculul nu este asigurat. (6) Statele membre pot limita sau exclude plata despăgubirii de către organism în cazul unor daune materiale cauzate de un vehicul neidentificat. Cu toate acestea, atunci când organismul a plătit o despăgubire pentru vătămări corporale semnificative pentru toate victimele aceluiași accident în care au fost cauzate daune materiale de un vehicul neidentificat, statele membre nu pot exclude plata despăgubirii daunelor materiale pe motivul că vehiculul nu este identificat. Cu toate acestea, statele membre pot prevedea un exces de cel mult 500 de EUR care poate fi impus victimei unor astfel de daune materiale. Condițiile în care vătămările corporale sunt considerate semnificative se stabilesc în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative ale statului membru în care a avut loc accidentul. În acest scop, statele membre pot ține seama, inter alia, de situația în care leziunile au necesitat îngrijiri spitalicești. (7) Fiecare stat membru aplică, pentru plata despăgubirii de către organism, actele sale cu putere de lege și actele administrative, fără a aduce atingere oricărei alte practici mai favorabile victimelor.
Articolul 3
Modificarea Directivei 88/357/CEE
La articolul 12a alineatul (4) al patrulea paragraf din Directiva 88/357/CEE, a doua teză se elimină.
Articolul 4
Modificarea Directivei 90/232/CEE
Directiva 90/232/CEE se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, se inserează următorul paragraf între primul și al doilea paragraf: „Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice dispoziție legală sau orice clauză contractuală dintr-o poliță de asigurare, care exclude un pasager de la suma asigurată pe motiv că știa sau ar fi trebuit să știe că șoferul vehiculului era sub influența alcoolului sau a unui drog în momentul accidentului, să fie considerată nulă în ceea ce privește cererile de despăgubire ale acestui pasager.”
2. Se inserează următorul articol: „Articolul 1a Asigurarea prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE acoperă vătămările corporale și daunele materiale suferite de pietoni, cicliști și alți utilizatori nemotorizați ai drumurilor, care, în urma unui accident care a implicat un autovehicul, au dreptul la o despăgubire în conformitate cu dreptul civil intern. Prezentul articol nu aduce atingere răspunderii civile ori valorii despăgubirii.”
3. La articolul 2, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text: „— acoperă, pe baza unei prime unice și pe toată durata contractului, întregul teritoriu al Comunității, inclusiv orice perioadă în care vehiculul rămâne în alte state membre pe durata contractului și”.
4. Se inserează următoarele articole: „Articolul 4a (1) Prin derogare de la articolul 2 litera (d) a doua liniuță din Directiva 88/357/CEE (15), atunci când un vehicul este expediat dintr-un stat membru în altul, statul în care se situează riscul este considerat statul membru de destinație, de îndată ce este acceptată livrarea de către cumpărător, pe o perioadă de treizeci de zile, chiar dacă vehiculul nu a fost înmatriculat în mod oficial în statul membru de destinație. (2) În cazul în care vehiculul este implicat într-un accident în perioada menționată la alineatul (1) din acest articol și nu este asigurat, organismul prevăzut la articolul 1 alineatul (4) din Directiva 84/5/CEE din statul membru de destinație este responsabil cu despăgubirea prevăzută la articolul 1 din aceeași directivă. Articolul 4b Statele membre se asigură că asiguratul are dreptul de a solicita în orice moment o atestare privind acțiunile de răspundere civilă a terților care implică vehiculul sau vehiculele care fac(e) obiectul contractului de asigurare în cel puțin ultimii cinci ani ai relației contractuale sau privind absența unor astfel de acțiuni. Întreprinderea de asigurare sau un organism eventual desemnat de un stat membru pentru furnizarea de servicii de asigurări obligatorii sau pentru eliberarea unor astfel de atestări furnizează această atestare asiguratului în cele cincisprezece zile următoare cererii. Articolul 4c Întreprinderile de asigurare nu prevăd excese părților vătămate în urma unui accident, în ceea ce privește asigurarea menționată la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE. Articolul 4d Statele membre se asigură că persoanele vătămate în urma unui accident cauzat de un vehicul acoperit de asigurarea menționată la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE dispun de un drept de acțiune directă împotriva întreprinderii de asigurare care acoperă răspunderea civilă a persoanei responsabile. Articolul 4e Statele membre stabilesc procedura prevăzută la articolul 4 alineatul (6) din Directiva 2000/26/CE (16) pentru soluționarea cererilor de despăgubire rezultate în urma oricărui accident cauzat de un vehicul acoperit de asigurarea menționată la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE. În cazul cererilor de despăgubire care pot fi soluționate de sistemul birourilor naționale de asigurare, prevăzut la articolul 2 alineatul (2) din Directiva 72/166/CEE, statele membre stabilesc aceeași procedură ca cea menționată la articolul 4 alineatul (6) din Directiva 2000/26/CE. În sensul aplicării acestei proceduri, orice trimitere la o întreprindere de asigurare este considerată o trimitere la birourile naționale de asigurare în conformitate cu articolul 1 punctul (3) din Directiva 72/166/CEE.
5. La articolul 5, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Statele membre se asigură că organismele de informare instituite sau autorizate în temeiul articolului 5 din Directiva 2000/26/CE furnizează, fără a aduce atingere obligațiilor lor în temeiul directivei respective, informațiile specificate în articolul menționat oricărei persoane implicate într-un accident de circulație cauzat de un vehicul acoperit de asigurarea menționată la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE.”
Articolul 4b
Statele membre se asigură că asiguratul are dreptul de a solicita în orice moment o atestare privind acțiunile de răspundere civilă a terților care implică vehiculul sau vehiculele care fac(e) obiectul contractului de asigurare în cel puțin ultimii cinci ani ai relației contractuale sau privind absența unor astfel de acțiuni. Întreprinderea de asigurare sau un organism eventual desemnat de un stat membru pentru furnizarea de servicii de asigurări obligatorii sau pentru eliberarea unor astfel de atestări furnizează această atestare asiguratului în cele cincisprezece zile următoare cererii.
Articolul 4c
Întreprinderile de asigurare nu prevăd excese părților vătămate în urma unui accident, în ceea ce privește asigurarea menționată la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE.
Articolul 4d
Statele membre se asigură că persoanele vătămate în urma unui accident cauzat de un vehicul acoperit de asigurarea menționată la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE dispun de un drept de acțiune directă împotriva întreprinderii de asigurare care acoperă răspunderea civilă a persoanei responsabile.
Articolul 4e
Statele membre stabilesc procedura prevăzută la articolul 4 alineatul (6) din Directiva 2000/26/CE (16) pentru soluționarea cererilor de despăgubire rezultate în urma oricărui accident cauzat de un vehicul acoperit de asigurarea menționată la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE.
În cazul cererilor de despăgubire care pot fi soluționate de sistemul birourilor naționale de asigurare, prevăzut la articolul 2 alineatul (2) din Directiva 72/166/CEE, statele membre stabilesc aceeași procedură ca cea menționată la articolul 4 alineatul (6) din Directiva 2000/26/CE. În sensul aplicării acestei proceduri, orice trimitere la o întreprindere de asigurare este considerată o trimitere la birourile naționale de asigurare în conformitate cu articolul 1 punctul (3) din Directiva 72/166/CEE.
Articolul 5
Modificarea Directivei 2000/26/CE
Directiva 2000/26/CE se modifică după cum urmează:
1. Se inserează următorul motiv: „(16 a) În conformitate cu articolul 11 alineatul (2) coroborat cu articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (17), persoanele vătămate pot intenta o acțiune în justiție împotriva asigurătorului răspunderii civile din statul membru pe teritoriul căruia își au reședința.
2. La articolul 4, alineatul (8) se înlocuiește cu următorul text: „(8) Desemnarea unui reprezentant responsabil cu soluționarea cererilor de despăgubire nu constituie în sine deschiderea unei sucursale în sensul articolului 1 litera (b) din Directiva 92/49/CEE, iar reprezentantul responsabil cu soluționarea cererilor de despăgubire nu este considerat o unitate în sensul articolului 2 litera (c) din Directiva 88/357/CEE, nici — o unitate în sensul Convenției de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (18) — în ceea ce privește Danemarca; — o unitate în sensul Regulamentului (CE) nr. 44/2001 — în ceea ce privește celelalte state membre.
3. La articolul 5 alineatul (1) litera (a), punctul 2 (ii) se elimină.
4. Se inserează următorul articol: „Articolul 6a Organismul central Statele membre iau toate măsurile corespunzătoare pentru a facilita punerea, în timp util, la dispoziția victimelor, asigurătorilor acestora sau reprezentanților lor legali a datelor esențiale necesare pentru soluționarea cererilor de despăgubire. Aceste date esențiale sunt, după caz, puse la dispoziție sub formă electronică într-un depozit central în fiecare stat membru și sunt accesibile părților implicate în acest caz, la cererea lor expresă.”
Articolul 6
Punerea în aplicare
(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 11 iunie 2007. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale.
Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Statele membre pot, în conformitate cu tratatul, să mențină sau să pună în aplicare dispoziții care sunt mai favorabile părții vătămate decât dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive.
(3) Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 7
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 8
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre.