Articolul 1
Regulamentul (CEE) nr. 3149/92 se modifică după cum urmează: 1. La articolul 1, se adaugă următorul alineat: „(3) În înțelesul prezentului regulament, prin «persoanele cele mai defavorizate» se înțelege persoanele fizice, persoanele particulare, familiile sau grupurile formate din aceste persoane, a căror situație de dependență socială și financiară este constatată sau recunoscută pe baza criteriilor de eligibilitate adoptate de autoritățile competente sau este evaluată în funcție de criteriile practicate de organizațiile caritabile și aprobate de autoritățile competente.” 2. Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 3 (1) Perioada de punere în aplicare a planului este cuprinsă între 1 octombrie și 31 decembrie anul următor. (2) Operațiunile de retragere a produselor din stocurile de intervenție au loc între 1 octombrie și 31 august anul următor, într-un ritm constant și adaptat cerințelor de punere în aplicare a planului. Este necesar ca 70 % din cantitățile prevăzute la articolul 2 alineatul (3) punctul 1 litera (b) să fie retrase din stocuri înainte de data de 1 iulie a anului de punere în aplicare a planului; cu toate acestea, această obligație nu se aplică în cazul alocărilor unor cantități mai mici sau egale cu 500 de tone. Cantitățile care nu au fost retrase din stocurile de intervenție la 30 septembrie în cursul anului de punere în aplicare a planului nu mai sunt alocate statului membru căruia i-au fost atribuite în cadrul planului respectiv. Cu toate acestea, în cazul untului și al laptelui praf degresat, 70 % din produse trebuie retrase din stocurile de intervenție înainte de data de 1 martie a anului de punere în aplicare a planului în cadrul planului 2005 și înainte de data de 1 februarie începând cu punerea în aplicare a planului 2006. Această obligație nu se aplică în cazul retragerii unor cantități mai mici sau egale cu 500 de tone. Produsele care trebuie retrase sunt ridicate din stocurile de intervenție într-un interval de șaizeci de zile de la atribuirea contractului către ofertantul declarat câștigător. (3) În timpul perioadei de punere în aplicare a planului, Comisiei îi sunt comunicate fără întârziere de către statele membre eventualele modificări pe care le presupune această punere în aplicare pe teritoriul acestora, însă fără a depăși mijloacele financiare puse la dispoziție. Această comunicare este completată cu toate informațiile utile. În cazul în care modificările justificate afectează 5 % sau mai mult din cantitățile sau valorile stabilite pentru fiecare produs în planul comunitar, se efectuează o revizuire a planului. (4) Statele membre informează Comisia fără întârziere cu privire la reducerile previzibile ale cheltuielilor care pot surveni la punerea în aplicare a planului. Comisia poate aloca resursele disponibile altor state membre, în funcție de cererile acestora și de utilizarea eficientă a produselor puse la dispoziție, precum și a alocărilor din cursul exercițiilor financiare anterioare.” 3. Se introduce următorul articol 5a: „Articolul 5a În scopul distribuirii produselor alimentare persoanelor celor mai defavorizate și exercitării controalelor, organizațiile caritabile care se îngrijesc de beneficiari și intervin direct pe lângă aceștia sunt considerate destinatarii finali ai distribuirii în cazul în care acestea realizează efectiv distribuirea produselor alimentare. Sunt considerate ca fiind distribuite, produsele alimentare care, la nivel local și fără nici o altă intervenție, sunt livrate direct sub forma de pachete sau de mese corespunzătoare, după caz, necesităților zilnice sau săptămânale ale beneficiarilor,” 4. Articolul 9 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 9 (1) Statele membre iau toate măsurile necesare astfel încât: (a) produsele de intervenție și, după caz, alocările pentru mobilizarea pe piață a produselor alimentare să servească utilizării și scopurilor prevăzute la articolul 1 al Regulamentului (CEE) nr. 3730/87; (b) mărfurile care nu se livrează în vrac beneficiarilor să prezinte pe ambalaj următoarea mențiune: «ajutor CE»; (c) organizațiile caritabile desemnate pentru punerea în aplicare a acțiunilor să păstreze toate documentele contabile și justificative corespunzătoare și să asigure accesul autorităților competente la acestea în vederea efectuării controalelor necesare; (d) invitațiile de participare la licitație să fie în conformitate cu dispozițiile articolelor 3 și 4, iar furnizările să se efectueze în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament; în special, statele stabilesc sancțiunile care se aplică în cazul în care produsele nu sunt ridicate în perioada stabilită la articolul 3 alineatul (2). (2) Controalele autorităților competente se efectuează la preluarea produselor care sunt retrase din stocurile de intervenție, în toate etapele procesului de punere în aplicare a planului și în special la toate nivelurile procesului de distribuție. Controalele se efectuează de-a lungul întregii perioade de punere în aplicare a planului, în toate etapele, inclusiv la nivel local. Controalele se efectuează pe cel puțin 5 % din cantitatea fiecărui tip de produs prevăzut la articolul 2 alineatul (3) punctul 1 litera (b). Acest procent al controlului se aplică în fiecare etapă a procesului de punere în aplicare a planului, cu excepția etapei de distribuire către persoanele cele mai defavorizate, luând în considerare anumite criterii de risc. Scopul controalelor este de a verifica operațiunile de intrare și de ieșire a produselor, precum și transferul produselor între părțile implicate succesive. Ele cuprind și o comparare a stocurilor înregistrate în contabilitate și a stocurilor fizice ale produselor selectate pentru controale. (3) Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea corectă a planului, pentru a preveni și sancționa neregulile. În acest scop, ele pot suspenda participarea operatorilor la procedurile de licitație, în funcție de natura și gravitatea neîndeplinirii obligațiilor sau a neregulilor constatate la realizarea unei furnizări.” 5. La articolul 10, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „În raport se precizează măsurile de control aplicate pentru a garanta că mărfurile au îndeplinit obiectivul pentru care au fost destinate. Acest raport precizează îndeosebi tipurile și numărul controalelor efectuate, rezultatele obținute, precum și cazurile de aplicare a sancțiunilor menționate la articolul 9 alineatul (3). Raportul este un element esențial care va fi luat în considerare la elaborarea planurilor anuale ulterioare.” 6. Se introduce următorul articol 10a: „Articolul 10a Dispozițiile prezentului regulament se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor Regulamentului (CEE) nr. 3002/92 al Comisiei.”