Începe proba gratuită

Regulament 2004/873 · CELEX 32004R0873

Regulamentul (CE) nr. 873/2004 al Consiliului din 29 aprilie 2004 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2100/94 de instituire a unui regim de protecție comunitară a soiurilor de plante

Data act
29.04.2004
Intrare in vigoare
20.05.2004
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2004_162_R_0038_01
Status
In vigoare
cultura plantelor licență pentru brevet organizație europeană protecția florei răspândirea plantelor

Articolul 1

Articolul 29 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 29 Licență obligatorie (1) O licență obligatorie este acordată de Oficiu uneia sau mai multor persoane, în cazul în care această persoană sau aceste persoane solicită acest lucru, dar numai în interes public și după consultarea Consiliului de administrație prevăzut la articolul 36. (2) La solicitarea unui stat membru, a Comisiei sau a unei organizații create la nivel comunitar și înregistrate de Comisie, se poate acorda o licență obligatorie fie unei categorii de persoane care corespund unor condiții specifice, fie oricărei persoane dintr-unul sau mai multe state membre sau din întreaga Comunitate. Aceasta se poate acorda numai în interes public și cu acordul Consiliului de administrație. (3) În cazul acordării licenței obligatorii în temeiul alineatelor (1), (2), (5) sau (5a), Oficiul precizează tipul de acte reglementate și condițiile rezonabile care trebuie respectate, precum și condițiile specifice prevăzute la alineatul (2). Condițiile rezonabile țin seama de interesele oricărui titular al unei protecții a soiurilor de plante care ar fi afectate prin acordarea unei licențe obligatorii. Acestea pot conține o limită de durată posibilă, plata unei redevențe corespunzătoare cu titlu de remunerație echitabilă a titularului și îi pot impune acestuia unele obligații pe care el trebuie să le îndeplinească în vederea utilizării licenței obligatorii. (4) La sfârșitul fiecărui an începând cu acordarea licenței obligatorii în temeiul alineatelor (1), (2), (5) și (5a) și în limita duratei posibile menționate la alineatul (3), fiecare parte la procedură poate solicita ca decizia privind acordarea licenței de exploatare obligatorie să se anuleze sau să se modifice. Singurul motiv care se poate invoca în sprijinul acestei solicitări este că faptele decisive din momentul deciziei anterioare s-au modificat între timp. (5) La cerere, se acordă licența obligatorie titularului protecției unui soi derivat în mod esențial, dacă se îndeplinesc criteriile enunțate la alineatul (1). Condițiile rezonabile prevăzute la alineatul (3) cuprind plata unei redevențe corespunzătoare cu titlu de remunerație echitabilă a titularului soiului inițial. (5a) La cerere, se acordă titularului unui brevet privind o invenție biotehnologică o licență obligatorie în vederea exploatării neexclusive a unui soi de plante protejat în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Directiva 98/44/CE, cu condiția plății unei redevențe corespunzătoare cu titlu de remunerație echitabilă, în măsura în care titularul brevetului face dovada: (i) că acesta s-a adresat în zadar titularului dreptului soiului de plante pentru obținerea unei licențe contractuale și (ii) că invenția reprezintă un progres tehnic important, de un interes economic considerabil, în raport cu soiul de plante protejat. În cazul în care, pentru a-i permite achiziționarea sau exploatarea dreptului său asupra unui soi de plante, unui titular i s-a acordat, în temeiul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 98/44/CE, o licență obligatorie în vederea exploatării neexclusive a unei invenții brevetate, se acordă, la solicitarea titularului brevetului, o licență reciprocă neexclusivă în condiții rezonabile pentru exploatarea soiului de plante. Importanța teritorială a licenței sau a licenței reciproce prevăzută în prezentul alineat se limitează la părțile Comunității prevăzute în brevet. (6) Regulamentul de aplicare prevăzut la articolul 114 poate cita alte cazuri ca exemple de interes public menționat la alineatele (1), (2) și (5a) și să precizeze, pe de altă parte, normele de aplicare a alineatelor (1)-(5a). (7) Statele membre pot acorda licențe obligatorii numai în cazul unei protecții comunitare a soiurilor de plante.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.