Articolul 1
Articolul 3 din Directiva 2003/79/CE se modifică după cum urmează: Alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Pentru fiecare produs fitosanitar autorizat care conține Coniothyrium minitans fie ca substanță activă unică, fie asociată cu una dintre substanțele active menționate în anexa I la Directiva 91/414/CEE, statele membre reevaluează produsul în conformitate cu principiile uniforme prevăzute la anexa VI la Directiva 91/414/CEE, pe baza unui dosar care îndeplinește cerințele din anexa III la directiva menționată anterior, până la 31 decembrie 2003. Pe baza acestei evaluări, statele membre hotărăsc dacă produsul îndeplinește condițiile stabilite la articolul 4 alineatul (1) literele (b), (c), (d) și (e) din Directiva 91/414/CEE. Ca urmare a acestei hotărâri: (a) în cazul în care un produs conține Coniothyrium minitans ca substanță activă unică, după caz, statele membre modifică sau retrag autorizația până la 30 iunie 2005 sau (b) în cazul în care un produs conține Coniothyrium minitans ca una dintre substanțele active din produs, după caz, statele membre modifică sau retrag autorizația până la 30 iunie 2005 sau până la data stabilită pentru o astfel de modificare sau retragere în directiva sau directivele respective prin care substanța sau substanțele în cauză au fost adăugate în anexa I la Directiva 91/414/CEE, data aplicabilă este data cea mai recentă.”