Articolul 1
Primul paragraf din articolul 6 alineatul (4) din Decizia 96/411/CE se înlocuiește cu următorul text:
„(4) Cadrul financiar pentru punerea în aplicare a prezentului program pentru perioada 2003–2007 se stabilește la 11,65 milioane euro, din care 8,65 milioane euro pentru perioada 2003–2006. Pentru perioada care începe la 1 ianuarie 2007, suma propusă se consideră confirmată dacă, pentru faza respectivă, este conformă cu perspectivele financiare în vigoare pentru aceeași perioadă.”
Articolul 2
Primul paragraf din articolul 1 alineatul (3) din Decizia 276/1999/CE se modifică după cum urmează:
„(3) Cadrul financiar pentru punerea în aplicare a planului de acțiune pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1999 și 31 decembrie 2004 se stabilește prin prezenta la 39,1 milioane euro.”
Articolul 3
Articolul 12 din Decizia 1719/1999/CE se modifică după cum urmează:
(1) Poziția „Sumă de referință” se înlocuiește cu poziția „Finanțare”:
(2) Alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Cadrul financiar pentru punerea în aplicare a acțiunii comunitare definită în prezenta decizie pentru perioada 2002 - 2004 este de 40,6 milioane euro.”
Articolul 4
Articolul 2 litera (c) din Decizia 2850/2000/CE se înlocuiește cu următorul text:
„(c) Cadrul financiar pentru punerea în aplicare a prezentei decizii pentru perioada 2000–2006 se stabilește prin prezenta la 12,6 milioane euro. Finanțarea alocată pentru acțiunile prevăzute în prezenta decizie se introduce în creditele anuale ale bugetului general al Uniunii Europene. Creditele disponibile pentru fiecare exercițiu financiar se autorizează de către autoritatea bugetară în limitele perspectivei financiare.”
Articolul 5
Decizia nr. 507/2001/Ce se modifică după cum urmează:
(1) Primul paragraf din articolul 6 se înlocuiește cu următorul text: „Cadrul financiar pentru punerea în aplicare a acțiunii comunitare definite în prezenta decizie pentru perioada 2001–2005 se stabilește la 53,6 milioane euro. O distribuire orientativă după categoria acțiunilor menționate în articolul 2, este reluată în anexa II.”
(2) Anexa II se înlocuiește cu textul din anexa I la prezenta decizie.
Articolul 6
Articolul 10 din Decizia 2235/2002/CE se înlocuiește cu următorul text:
„Articolul 10 Finanțarea Cadrul financiar pentru punerea în aplicare a programului pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2003 și 31 decembrie 2007 se stabilește la 67,25 milioane euro, dintre care 51,9 milioane euro pentru perioada până la 31 decembrie 2006. Pentru perioada care începe la 1 ianuarie 2007, suma propusă se consideră confirmată dacă, pentru faza în cauză, este conformă cu perspectivele financiare în vigoare pentru aceeași perioadă. Creditele anuale se autorizează de către autoritatea bugetară în limitele perspectivelor financiare.”
Articolul 7
Primul și al doilea paragraf din articolul 3 din Decizia nr. 2367/2002/CE se înlocuiesc cu următorul text:
„Cadrul financiar pentru punerea în aplicare a prezentului program pentru perioada 2003 –2007 se stabilește la 220,6 milioane euro, dintre care 170,83 milioane euro sunt pentru perioada până la 31 decembrie 2006. Pentru perioada care începe la 1 ianuarie 2007, suma propusă se consideră confirmată dacă, pentru faza în cauză, este conformă cu perspectivele financiare în vigoare pentru aceeași perioadă.”
Articolul 8
Articolul 14 din Decizia 253/2002/CE se înlocuiește cu următorul text:
„Articolul 14 Finanțarea (1) Cadrul financiar pentru punerea în aplicare a prezentului program pentru perioada 1 ianuarie 2003 – 31 decembrie 2007 se stabilește la 165,55 milioane euro, dintre care 128,79 milioane euro pentru perioada până la 31 decembrie 2006. (2) Pentru perioada care începe la 1 ianuarie 2007, suma propusă se consideră confirmată dacă, pentru faza în cauză, este conformă cu perspectivele financiare în vigoare pentru aceeași perioadă. (3) Creditele anuale se autorizează de către autoritatea bugetară în limitele perspectivei financiare.”
Articolul 9
Decizia nr. 1230/2003/CE se modifică după cum urmează:
1. Primul paragraf din articolul 6 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Cadrul financiar pentru punerea în aplicare a prezentului program pentru perioada 2003 – 2006 se stabilește la 250 milioane euro.”
2. Anexa se înlocuiește cu textul din anexa II la prezenta decizie.
Articolul 10
Primul și al doilea paragraf din articolul 4 din Decizia nr. 2256/2003/CE se înlocuiesc cu următorul text:
„Programul acoperă perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2003 și 31 decembrie 2005. Cadrul financiar pentru punerea în aplicare a prezentului program se stabilește la 22,44 milioane euro.”
Articolul 11
Prezenta decizie se adresează statelor membre.