Articolul 1
Anexele I și II la Directiva 2000/30/CE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.
Directiva 2003/26 · CELEX 32003L0026
Articolul 1
Anexele I și II la Directiva 2000/30/CE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.
Articolul 2
(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până cel târziu la 1 ianuarie 2004. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta. La adoptarea de către statele membre a acestor dispoziții, acestea includ o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Statele membre comunică Comisiei textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 3
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 4
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Alege ce accepți. Poți reveni oricând.
Sesiunea de autentificare, securitatea și protecția formularelor. Fără ele site-ul nu poate funcționa, de aceea nu pot fi dezactivate.
Google Analytics ne arată statistici agregate despre pagina publică principală. Nu îl folosim în cont sau workspace, iar semnalele de publicitate rămân dezactivate.