Articolul 1
Domeniul de aplicare
(1) Prezentul regulament se aplică sistemelor care constituie ajutoare de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) din tratat și care furnizează ajutoare pentru crearea de locuri de muncă, pentru recrutarea de lucrători defavorizați și cu handicap sau ajutoare pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare rezultate din angajarea lucrătorilor cu handicap.
(2) Prezentul regulament se aplică ajutoarelor din toate sectoarele, inclusiv în activitățile legate de producția, prelucrarea și comercializarea produselor menționate în anexa I la tratat.
Prezentul regulament nu se aplică ajutoarelor acordate în sectorul industriei cărbunelui sau al construcțiilor navale și nici ajutoarelor pentru crearea de locuri de muncă în sensul articolului 4, acordate în sectorul transporturilor. Aceste ajutoare rămân supuse obligației de notificare prealabilă către Comisie, în conformitate cu articolul 88 alineatul (3) din tratat.
(3) Prezentul regulament nu se aplică:
(a) ajutoarelor pentru activitățile legate de exporturi, adică ajutoarelor legate direct de cantitățile exportate, de înființarea și exploatarea unei rețele de distribuție sau de alte cheltuieli curente legate de activitățile de export;
(b) ajutoarelor condiționate de preferința pentru produse locale față de cele importate.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului regulament:
(a) „ajutoare” reprezintă toate măsurile care îndeplinesc ansamblul criteriilor prevăzute la articolul 87 alineatul (1) din tratat;
(b) „întreprinderi mici și mijlocii” reprezintă întreprinderile prevăzute în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 70/2001;
(c) „intensitate brută a ajutorului” reprezintă cuantumul ajutorului exprimat ca procentaj din cheltuielile în cauză; toate cifrele folosite sunt valori înaintea deducerii impozitelor directe; dacă ajutorul se acordă sub altă formă decât cea de subvenție, cuantumul ajutorului este egal cu echivalentul-subvenție al acestuia; ajutoarele plătibile în mai multe tranșe se actualizează la valoarea lor în momentul acordării; rata dobânzii care urmează să fie aplicată în scopul actualizării și al calculării cuantumului ajutorului în cazul unui credit preferențial este rata de referință aplicabilă la data acordării;
(d) „intensitate netă a ajutorului” reprezintă cuantumul ajutorului actualizat după impozitare exprimat ca procentaj din cheltuielile în cauză;
(e) „număr de angajați” reprezintă numărul de unități de muncă pe an (UMA), adică numărul de persoane angajate cu normă întreagă într-un an, norma redusă și munca sezonieră fiind fracțiuni de UMA;
(f) „lucrător defavorizat” reprezintă o persoană care aparține unei categorii care întâmpină dificultăți în încercarea de intrare pe piața forței de muncă fără ajutor, adică o persoană care îndeplinește cel puțin unul din următoarele criterii: (i) este o persoană care are vârsta sub 25 de ani sau se află în primii doi ani de la absolvirea ciclului de învățământ cu regim normal și care nu și-a găsit un prim serviciu regulat remunerat; (ii) este un lucrător migrant care se deplasează sau s-a deplasat în cadrul Comunității sau devine rezident în Comunitate în vederea găsirii unui loc de muncă; (iii) este o persoană care face parte dintr-o minoritate etnică a unui stat membru și are nevoie de îmbunătățirea pregătirii sale lingvistice și profesionale, precum și a experienței profesionale pentru a-și spori șansele de acces la un loc de muncă stabil; (iv) este o persoană care dorește să intre sau să reintre pe piața muncii și care nu a lucrat și nici nu a urmat studii pe o perioadă de cel puțin doi ani, în special o persoană care a renunțat la serviciu din cauza dificultății de a pune de acord viața sa profesională cu cea de familie; (v) este o persoană adultă care trăiește singură și are în întreținere unul sau mai mulți copii; (vi) este o persoană care nu a absolvit ciclul de învățământ secundar sau un nivel echivalent, care nu are un loc de muncă sau este pe cale să și-l piardă; (vii) este o persoană în vârstă de peste 50 de ani care nu are un loc de muncă sau este pe cale să și-l piardă; (viii) este o persoană aflată în șomaj de lungă durată, adică o persoană aflată în șomaj timp de doisprezece din ultimele șaisprezece luni sau șase din ultimele opt luni în cazul persoanelor în vârstă de sub 25 de ani; (ix) este o persoană recunoscută a fi sau a fi fost toxicomană conform legislației naționale; (x) este o persoană care nu și-a găsit un prim serviciu regulat remunerat de la începerea unei perioade privative de libertate sau a altei măsuri penale; (xi) este o femeie dintr-o zonă geografică NUTS II unde rata medie a șomajului a depășit cu 100 % media comunitară timp de cel puțin doi ani calendaristici și unde șomajul în rândul femeilor a depășit cu 150 % rata șomajului masculin în zona respectivă timp de cel puțin doi din ultimii trei ani calendaristici.
(g) „lucrător cu handicap” reprezintă o persoană care: (i) este recunoscută ca fiind în situație de invaliditate conform legislației naționale sau (ii) are un handicap fizic, mintal sau psihologic grav și recunoscut.
(h) „loc de muncă protejat” reprezintă un loc de muncă într-o unitate unde cel puțin 50 % din angajați sunt lucrători cu handicap care sunt incapabili să muncească pe piața forței de muncă libere;
(i) „cheltuielile salariale” cuprind următoarele componente care cad în sarcina beneficiarului ajutorului de stat în privința locului de muncă respectiv: (i) salariul brut, adică înainte de impozitare; (ii) contribuțiile obligatorii la asigurările sociale.
(j) un loc de muncă este „legat de realizarea unui proiect de investiții” dacă privește o activitate cu care are legătură investiția respectivă și dacă este creat în termen de trei ani de la finalizarea investiției; în această perioadă, sunt de asemenea legate de investiție locurile de muncă create ca urmare a creșterii ratei de utilizare a capacității create de această investiție;
(k) „investiție în active corporale” reprezintă o investiție în active fixe corporale legate de crearea unei noi întreprinderi, extinderea unei întreprinderi existente sau angajarea într-o activitate care implică o modificare fundamentală a produsului sau a procesului de producție dintr-o unitate existentă (în special prin raționalizare, diversificare sau modernizare); investiția în active fixe întreprinsă sub forma preluării unei întreprinderi care s-a închis sau s-ar fi închis dacă nu ar fi fost cumpărată se consideră de asemenea a fi investiție în active corporale;
(l) „investiție în active necorporale” reprezintă o investiție în transferul de tehnologie prin achiziționarea drepturilor de brevet, de licențe, know-how sau cunoștințe tehnice nebrevetate.
Articolul 3
Condiții de exceptare
(1) Sub rezerva articolului 9, sistemele de ajutoare care îndeplinesc toate condițiile prevăzute în prezentul regulament sunt compatibile cu piața comună în sensul articolului 87 alineatul (3) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) din tratat, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) toate ajutoarele care ar putea fi acordate în cadrul acestui sistem îndeplinesc toate condițiile prevăzute în prezentul regulament;
(b) sistemul de ajutoare conține o trimitere expresă la prezentul regulament, prin citarea titlului său și a datelor privind publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
(2) Ajutoarele acordate în cadrul sistemelor prevăzute în alineatul (1) sunt compatibile cu piața comună în sensul articolului 87 alineatul (3) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3), cu condiția ca ajutorul acordat să îndeplinească toate condițiile prevăzute în prezentul regulament.
Articolul 4
Crearea de locuri de muncă
(1) Sistemele de ajutoare pentru crearea de locuri de muncă și orice ajutoare care ar putea fi acordate în cadrul unui astfel de sistem îndeplinesc condițiile de la alineatele (2), (3) și (4).
(2) Dacă locurile de muncă sunt create în zone sau în sectoare care nu îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de ajutoare regionale în temeiul articolului 87 alineatul (3) literele (a) și (c) la data acordării ajutorului, intensitatea brută a ajutorului nu depășește:
(a) 15 % în cazul întreprinderilor mici;
(b) 7,5 % în cazul întreprinderilor mijlocii.
(3) Dacă locurile de muncă sunt create în zone sau în sectoare care îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de ajutoare regionale în temeiul articolului 87 alineatul (3) literele (a) și (c) la data acordării ajutorului, intensitatea netă a ajutorului nu depășește plafonul corespunzător aplicabil ajutoarelor regionale de investiții stabilit în harta în vigoare la data acordării ajutorului, conform aprobării Comisiei pentru fiecare stat membru; în acest sens, se ține seama, de încadrarea multisectorială a ajutoarelor regionale pentru proiecte de investiții mari (14).
În cazul întreprinderilor mici și mijlocii, și dacă harta nu conține dispoziții contrare privind aceste întreprinderi, acest plafon se majorează cu:
(a) 10 puncte procentuale brut în zonele prevăzute la articolul 87 alineatul (3) litera (c), cu condiția ca intensitatea netă totală a ajutorului să nu depășească 30 % sau
(b) 15 puncte procentuale brut în zonele prevăzute la articolul 87 alineatul (3) litera (a), cu condiția ca intensitatea netă totală a ajutorului să nu depășească 75 %.
Plafoanele mai ridicate de ajutoare regionale se aplică numai în cazul în care contribuția beneficiarului la finanțare este de cel puțin 25 % și dacă locurile de muncă sunt menținute în cadrul regiunii care îndeplinește condițiile pentru acordarea ajutorului.
Dacă locurile de muncă sunt create în domeniul producției, prelucrării și comercializării produselor menționate în anexa I la tratat, în zonele considerate defavorizate conform Regulamentului (CE) nr. 1257/1999 al Consiliului (15), se aplică aceste plafoane superioare de ajutor sau, dacă este cazul, plafoanele mai ridicate de ajutor prevăzute în regulamentul respectiv.
(4) Plafoanele prevăzute la alineatele (2) și (3) se aplică intensității ajutorului calculată ca procentaj din cheltuielile salariale pe o perioadă de doi ani aferente locurilor de muncă create cu respectarea următoarelor condiții cumulative:
(a) locurile de muncă create trebuie să reprezinte o creștere netă a numărului de angajați, atât în unitatea, cât și în întreprinderea respectivă, comparativ cu media din ultimele 12 luni;
(b) locurile de muncă create sunt menținute pe o perioadă minimă de trei ani, sau doi ani în cazul IMM-urilor și
(c) noii lucrători angajați ca urmare a creării de locuri de muncă trebuie să nu fi avut niciodată un serviciu sau să îl fi pierdut sau să fie pe punctul de a-și pierde serviciul anterior.
(5) Dacă ajutorul se acordă pentru crearea de locuri de muncă în cadrul unui program exceptat în temeiul prezentului articol, se poate acorda un ajutor suplimentar în cazul recrutării de lucrători defavorizați sau cu handicap în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 5 sau 6.
Articolul 5
Recrutarea de lucrători defavorizați și cu handicap
(1) Sistemele de ajutoare pentru recrutarea de către o întreprindere de lucrători defavorizați și cu handicap și toate ajutoarele care ar putea fi acordate în cadrul unui astfel de sistem îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatele (2) și (3).
(2) Intensitatea brută a totalității ajutoarelor aferente angajării lucrătorului sau lucrătorilor defavorizați sau cu handicap, calculată ca procentaj din cheltuielile salariale pe o perioadă de un an de la data recrutării, nu depășește 50 % pentru lucrătorii defavorizați sau 60 % pentru lucrătorii cu handicap.
(3) Se aplică următoarele condiții cumulative:
(a) dacă recrutarea nu reprezintă o creștere netă a numărului de angajați în unitatea respectivă, postul sau posturile trebuie să fi devenit vacante în urma plecării voluntare, a pensionării pe motiv de limită de vârstă, a reducerii voluntare a timpului de lucru sau a concedierii conform legii pentru atitudine necorespunzătoare și nu ca urmare a reducerilor de personal și
(b) cu excepția cazului unei concedieri conform legii pentru atitudine necorespunzătoare, lucrătorul sau lucrătorii trebuie să beneficieze de dreptul de angajare în muncă continuă pe o perioadă de cel puțin 12 luni.
Articolul 6
Cheltuieli suplimentare legate de angajarea de lucrători cu handicap
(1) Sistemele de ajutoare pentru angajarea de lucrători cu handicap și toate ajutoarele care ar putea fi acordate în cadrul unui astfel de sistem îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatele (2) și (3).
(2) Ajutorul, împreună cu orice alt ajutor acordat în temeiul articolului 5, nu depășește nivelul necesar pentru a compensa o posibilă reducere a productivității ca urmare a invalidității de care suferă lucrătorul sau lucrătorii, precum și următoarele cheltuieli:
(a) cheltuielile de adaptare a localului;
(b) cheltuielile pentru angajarea personalului având ca unică îndatorire acordarea de ajutor lucrătorului sau lucrătorilor cu handicap;
(c) cheltuielile legate de adaptarea sau achiziționarea de echipamente care să fie utilizate de aceștia,
care sunt efectuate în plus față de cele pe care beneficiarul le-ar efectua dacă ar angaja lucrători care nu prezintă invalidități, pentru orice durată de timp în cursul căreia lucrătorul sau lucrătorii cu handicap sunt angajați efectiv.
Dacă beneficiarul oferă locuri de muncă protejate, ajutorul poate acoperi în plus, fără însă să depășească, cheltuielile de construcție, instalare sau extindere a unității respective, precum și orice cheltuieli administrative și de transport care decurg din angajarea lucrătorilor cu handicap.
(3) Programele exceptate de prezentul articol prevăd că ajutorul este supus condiției ca beneficiarul să țină evidențe care să permită să se verifice dacă ajutorul acordat îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile din prezentul articol și din articolul 8 alineatul (4).
Articolul 7
Necesitatea ajutorului
(1) Prezentul regulament nu exceptează ajutoarele prevăzute la articolul 4 decât dacă, alternativ, înaintea creării locurilor de muncă respective:
(a) beneficiarul a adresat statului membru respectiv o cerere de acordare de ajutor sau
(b) statul membru a adoptat dispoziții legale instituind dreptul la ajutoare conform unor criterii obiective și fără exercitarea altei puteri discreționare de către statul membru.
(2) Ajutoarele beneficiază de exceptarea prevăzută la articolul 4 în cazurile în care, cumulativ:
(a) locurile de muncă create sunt legate de realizarea unui proiect de investiții în active corporale sau necorporale și
(b) locurile de muncă sunt create în termen de trei ani de la finalizarea investiției,
numai dacă cererea prevăzută la alineatul (1) litera (a) sau adoptarea de dispoziții menționată la alineatul (1) litera (b) se face înainte de începerea lucrărilor la proiect.
Articolul 8
Cumul
(1) Plafoanele de ajutoare prevăzute la articolele 4, 5 și 6 se aplică indiferent dacă sprijinul pentru ocuparea forței de muncă sau recrutarea care beneficiază de sprijin este finanțată în întregime din sursele statului sau este finanțată parțial de Comunitate.
(2) Ajutoarele acordate în cadrul unor sisteme exceptate conform articolului 4 din prezentul regulament nu se cumulează cu nici un alt ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) din tratat sau cu alte fonduri comunitare legate de aceleași cheltuieli salariale, dacă un astfel de cumul ar conduce la o intensitate a ajutorului care o depășește pe cea prevăzută de prezentul regulament.
(3) Ajutoarele acordate în cadrul sistemelor exceptate conform articolului 4 din prezentul regulament nu se cumulează:
(a) cu nici un alt ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) din tratat sau cu alte fonduri comunitare aferente cheltuielilor unei investiții de care sunt legate locurile de muncă create și care nu a fost încă finalizată la data creării locurilor de muncă sau care a fost finalizată în cei trei ani care preced crearea locurilor de muncă sau
(b) cu nici un alt ajutor de acest tip sau finanțare în legătură cu aceleași cheltuieli salariale sau cu alte locuri de muncă legate de aceeași investiție,
dacă un astfel de cumul ar duce la o intensitate a ajutorului care depășește plafonul aplicabil ajutoarelor regionale pentru investiții prevăzut în orientările privind ajutoarele de stat cu destinație regională și pe harta aprobată de Comisie pentru fiecare stat membru sau plafonul prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 70/2001. Dacă plafonul aplicabil a fost adaptat într-un caz anume, în special pe baza normelor privind ajutoarele de stat într-un sector anume sau a unui instrument care se aplică proiectelor mari de investiții, cum ar fi cadrul multisectorial aplicabil ajutoarelor regionale în favoarea proiectelor de investiții mari, în sensul dispozițiilor din prezentul alineat se aplică plafonul adaptat.
(4) Prin derogare de la alineatele (2) și (3), ajutoarele acordate în cadrul sistemelor exceptate de articolele 5 și 6 din prezentul regulament pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) din tratat sau cu alte fonduri comunitare, în legătură cu aceleași cheltuieli, inclusiv cu ajutoarele acordate în cadrul sistemelor exceptate conform articolului 4 din prezentul regulament care respectă dispozițiile din alineatele (2) și (3), cu condiția ca un astfel de cumul să nu ducă la o intensitate brută a ajutorului care să depășească cu 100 % cheltuielile salariale pentru orice perioadă de angajare a lucrătorului sau lucrătorilor.
Primul paragraf nu aduce atingere posibilelor limite inferioare ale intensității ajutoarelor fixate în temeiul încadrării comunitare a ajutoarelor de stat pentru cercetare și dezvoltare (16).
Articolul 9
Ajutoare supuse obligației de notificare prealabilă a Comisiei
(1) Sistemele de ajutoare care vizează sectoare specifice nu sunt exceptate de la obligația de notificare prevăzută în prezentul regulament și rămân supuse cerinței de notificare prevăzute la articolul 88 alineatul (3) din tratat.
(2) Prezentul regulament nu exceptează de la obligația de notificare acordarea de ajutoare unei singure întreprinderi sau unități care depășesc o valoare brută de 15 milioane euro pentru orice perioadă de trei ani. Dacă aceste ajutoare sunt acordate în cadrul unui sistem care este exceptat de prezentul regulament, Comisia evaluează ajutoarele respective exclusiv pe baza criteriilor din prezentul regulament.
(3) Prezentul regulament nu aduce atingere nici unei obligații a unui stat membru de a notifica acordările individuale de ajutoare în cadrul obligațiilor asumate în contextul altor instrumente referitoare la ajutoarele de stat, în special obligația de a notifica sau informa Comisia cu privire la ajutoarele pentru o întreprindere care beneficiază de ajutoare de restructurare în sensul orientărilor comunitare privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate și obligația de a notifica ajutoarele regionale pentru proiecte mari de investiții conform cadrului multisectorial aplicabil.
(4) Sistemele de ajutoare pentru promovarea recrutării de categorii de lucrători care nu sunt defavorizați în sensul articolului 2 litera (f) rămân supuse obligației de notificare de la articolul 88 alineatul (3) din tratat în cazul în care nu sunt exceptate în temeiul articolului 4. O dată cu notificarea, statele membre prezintă, în vederea evaluării de către Comisie, argumentele prin care se demonstrează că lucrătorii respectivi sunt defavorizați. În aceste cazuri se aplică articolul 5.
(5) Ajutoarele pentru menținerea locurilor de muncă, adică sprijinul financiar acordat unei întreprinderi pentru păstrarea lucrătorilor care altminteri ar fi concediați, rămân supuse obligației de notificare de la articolul 88 alineatul (3) din tratat. Sub rezerva reglementărilor sectoriale, aceste ajutoare pot fi autorizate de Comisie numai în cazurile în care, în conformitate cu articolul 87 alineatul (2) litera (b) din tratat, sunt menite să compenseze daunele cauzate de catastrofe naturale sau evenimente excepționale sau, în condițiile aplicabile ajutoarelor de exploatare din orientările privind ajutoarele de stat cu destinație regională, în regiunile care pot beneficia de derogarea prevăzută la articolul 87 alineatul (3) litera (a) privind dezvoltarea economică a zonelor cu un standard de viață anormal de scăzut sau în care se înregistrează o stare gravă de neocupare a forței de muncă.
(6) Ajutoarele pentru transformarea contractelor de muncă temporare sau pe durată determinată în contracte pe durată nedeterminată rămân supuse obligației de notificare prevăzute la articolul 88 alineatul (3) din tratat.
(7) Sistemele de ajutoare pentru partajarea postului, pentru acordarea de sprijin părinților care muncesc și măsurile similare care promovează ocuparea forței de muncă, dar care nu duc la o creștere netă a numărului de locuri de muncă, la recrutarea de lucrători defavorizați sau la recrutarea sau angajarea de lucrători cu handicap rămân supuse obligației de notificare prevăzute la articolul 88 alineatul (3) din tratat și sunt evaluate de Comisie în conformitate cu articolul 87.
(8) Alte măsuri în domeniul acordării de ajutoare, având obiective legate de piața locurilor de muncă și de cea a forței de muncă, cum ar fi măsurile de încurajare a pensionării anticipate, rămân și ele supuse obligației de notificare prevăzute la articolul 88 alineatul (3) din tratat și sunt evaluate de Comisie în conformitate cu articolul 87.
(9) Cazurile individuale de ajutoare pentru ocuparea forței de muncă acordate independent de orice sistem rămân supuse obligației de notificare prevăzute la articolul 88 alineatul (3) din tratat. Aceste ajutoare vor fi evaluate din perspectiva prezentului regulament și pot fi autorizate de Comisie numai dacă sunt compatibile cu reglementările specifice aplicabile pentru sectorul în care operează beneficiarul și numai dacă se poate demonstra că impactul ajutoarelor asupra ocupării forței de muncă îl depășește pe cel asupra concurenței pe piața aferentă.
Articolul 10
Transparență și monitorizare
(1) La aplicarea unui sistem de ajutoare exceptat de prezentul regulament, în termen de douăzeci de zile lucrătoare, statele membre înaintează Comisiei, în vederea publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, o fișă de informații privind acel sistem de ajutoare conform modelului prezentat în anexa I. Această fișă se comunică în format electronic.
(2) Statele membre țin evidențe detaliate privind sistemele de ajutoare exceptate conform prezentului regulament și ajutoarele individuale acordate în temeiul acestor sisteme. Aceste evidențe cuprind informațiile necesare pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condițiile pentru exceptare conform prezentului regulament, inclusiv informații despre statutul oricărei societăți al cărei drept de a beneficia de ajutoare depinde de statutul său de IMM. Statele membre țin evidențe privind sistemele de ajutoare timp de zece ani de la data la care s-a acordat ultimul ajutor individual în cadrul unui astfel de sistem. La cerere prezentată în scris, statul membru respectiv înaintează Comisiei, în termen de douăzeci de zile lucrătoare sau în alt termen mai lung specificat în cerere, toate informațiile pe care Comisia le consideră necesare pentru a evalua dacă s-au respectat condițiile prevăzute în prezentul regulament.
(3) Statele membre întocmesc un raport privind aplicarea prezentului regulament pentru fiecare an calendaristic complet sau parțial în care se aplică prezentul regulament, după modelul prezentat în anexa II, în format electronic. Statele membre prezintă acest raport Comisiei în termen de cel mult trei luni de la expirarea perioadei la care se referă raportul.
Articolul 11
Intrarea în vigoare, perioada de valabilitate și dispoziții tranzitorii
(1) Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Prezentul regulament rămâne în vigoare până la 31 decembrie 2006.
(2) Notificările în curs la data intrării în vigoare a prezentului regulament se evaluează în conformitate cu dispozițiile acestuia.
Sistemele de ajutoare aplicate înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament și ajutoarele acordate în cadrul acestor sisteme, în absența unei autorizări din partea Comisiei și cu încălcarea obligației prevăzute la articolul 88 alineatul (3) din tratat, sunt compatibile cu piața comună în sensul articolului 87 alineatul (3) din tratat și se exceptează în conformitate cu prezentul regulament dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (a) și articolul 3 alineatul (2). Toate ajutoarele care nu îndeplinesc aceste condiții sunt evaluate de Comisie conform cadrelor, orientărilor, comunicărilor și avizelor aplicabile.
(3) La încheierea perioadei de valabilitate a prezentului regulament, sistemele de ajutoare exceptate în temeiul prezentului regulament continuă să beneficieze de această exceptare pe o perioadă de adaptare de șase luni.