Articolul 1
Regulamentul (CEE) nr. 1274/91 se modifică după cum urmează: 1. Articolul 1 alineatul (5) se înlocuiește cu următorul alineat: „(5) Înainte de a părăsi unitatea de producție, fiecare ambalaj se identifică prin numele și adresa sau numărul de înmatriculare al firmei producătoare, data sau perioada ouatului și data expedierii. În cazul centrelor de ambalare aprovizionate cu ouă neambalate de către propriile unități de producție situate în același loc, identificarea se face la centrul de ambalare. Dacă ouăle neclasificate sunt trimise de la un prim centru de ambalare la alte centre de ambalare în containere diferite, fiecare container trebuie să prezinte elementele de identificare necesare înainte de a părăsi centrul de ambalare. În cazul în care se precizează perioada ouatului, stabilirea datei durabilității minimale și a datei recomandate pentru vânzare în conformitate cu articolul 14 alineatul (1a) și, respectiv, cu articolul 16 alineatul (2) se face începând cu prima zi a perioadei în cauză.” 2. La articolul 3 alineatul (3), litera (a) se înlocuiește cu următoarea literă: „(a) dispozitiv adecvat de control al calității ouălor, în permanență supravegheat și care permite controlul calității fiecărui ou în parte. Dacă se utilizează un sistem automat de examinare, sortare și clasificare a ouălor, atunci respectivul sistem trebuie să includă o lampă de ovoscopare autonomă. În cazul sistemelor automate, autoritatea competentă poate permite renunțarea la impunerea supravegherii permanentă a utilajului;” 3. Articolul 8 alineatul (2) se înlocuiește cu următorul alineat: „(2) Pe ambalaje, categoria de greutate este indicată prin literele sau mențiunile corespunzătoare definite la alineatul (1) sau printr-o combinație a acestora, ce poate fi însoțită și de gamele de greutate corespunzătoare. Subdiviziunile categoriilor de greutate prevăzute la alineatul (1) nu se vor realiza prin diferite culori de ambalaj, simboluri, mărci comerciale sau alte informații.” 4. Articolul 12 alineatul (4) se înlocuiește cu următorul alineat: „(4) Derogarea prevăzută la articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1907/90 se aplică în cazul cantităților zilnice de mai puțin de 3 600 de ouă pe livrare și de mai puțin de 360 de ouă pe cumpărător. Numele, adresa și numărul centrului de ambalare, precum și cantitatea, categoriile de calitate și de greutate și data durabilității minimale a ouălor se precizează în documentele însoțitoare.” 5. La articolul 14 se inserează următorul alineat (1a): „(1a) Data durabilității minimale este data până la care ouăle de categoria «A» își păstrează caracteristicile prevăzute la articolul 5 alineatul (1), dacă sunt depozitate în mod corespunzător. Aceasta nu poate depăși 28 de zile de la data ouatului.” 6. Articolul 16 alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Data recomandată pentru vânzare nu poate depăși termenul maxim de 21 de zile de la data de livrare a ouălor către consumatori prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din Decizia 94/371/CE (8) a Consiliului. 7. Articolul 18 se modifică după cum urmează: (a) Alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Pentru a preciza metoda de creștere a găinilor prevăzută la articolul 7 și la articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 1907/90, cu excepția metodelor ecologice menționate în Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 al Consiliului (9), pe ouă și pe ambalajele conținând ouă, nu se pot folosi alte denumiri decât cele de mai jos și denumirile echivalente în alte limbi oficiale ale Comunității menționate în anexa II și, în orice caz, numai dacă sunt îndeplinite condițiile stabilite în anexa III: Pe ambalaj Pe ouă Ouă de la găini crescute în aer liber Aer liber Ouă de la găini crescute în hale la sol Sol Ouă de la găini crescute în baterii Baterii Acești termeni pot și însoțiți de informații referitoare la caracteristicile respectivei metode de creștere a găinilor. Termenii care pot fi aplicați pe ouă pot fi înlocuiți cu un cod desemnând numărul de identificare al producătorului, care să permită identificarea metodei de creștere, atât timp cât semnificația respectivului cod este explicat pe ambalaj. În cazul vânzărilor în vrac, metoda de creștere se precizează doar dacă numele sau codul producătorului sunt marcate de către producător sau de către centrul de ambalare pe fiecare ou și dacă acest cod permite identificarea metodei de creștere, cu condiția ca semnificația sa să fie explicată într-o notiță separată. După ce statele membre acordă firmelor producătoare care fac obiectul Directivei 1999/74/CE a Consiliului (10) numărul distinctiv prevăzut la articolul 7, nu se mai pot utiliza alte coduri. În cazul în care un stat membru decide să acorde numere distinctive și firmelor care nu fac obiectul Directivei 1999/74/CE, nu se mai pot utiliza alte coduri. (b) La alineatul (2) primul paragraf, teza introductivă se înlocuiește cu următorul text: „(2) Centrele de ambalare autorizate să folosească denumirile menționate la alineatul (1) păstrează o evidență separată pentru fiecare metodă de creștere folosită timp de cel puțin șase luni de la data la care producătorul încetează să mai livreze ouă sau de la data la care găinile sunt sacrificate:” (c) Alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text: „(4) Tipurile de ouă menționate la alineatul (1) se livrează centrelor de ambalare și societăților din industria alimentară autorizate în conformitate cu Directiva 89/437/CEE în containere pe care este înscrisă una dintre denumirile menționate la alineatul (1), în una sau mai multe dintre limbile Comunității. Înainte de a părăsi unitatea de producție, pe containere sunt înscrise numele și adresa sau numărul de înmatriculare al producătorului, tipul, numărul sau greutatea ouălor și data expedierii. Centrul de ambalare și societatea de industrie alimentară țin evidența datelor de livrare și a tuturor informațiilor înscrise pe containere, precum și evidența săptămânală a stocurilor existente, pentru o perioadă de cel puțin șase luni.” (d) Alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text: „(6) Centrele de ambalare menționate la alineatul (2) păstrează registre separate zilnice pentru calitate, categorii de greutate și vânzări de ouă și de ouă în ambalaje mici marcate în conformitate cu alineatul (1), inclusiv numele și adresa cumpărătorului, numărul de ambalaje, numărul și/sau greutatea ouălor vândute pe categorie de greutate și data livrării, precum și evidența săptămânală a stocurilor existente. Totuși, în loc să țină evidența vânzărilor, aceste unități pot păstra un dosar cu facturile sau notele de livrare în conformitate cu alineatul (1). Aceste dosare și evidențe se păstrează pentru o perioadă de șase luni.” (e) La alineatul (6a) primul paragraf, teza introductivă se înlocuiește cu următoarea teză: „(6a) Colectorii și vânzătorii cu ridicata trebuie să păstreze pentru o perioadă de cel puțin șase luni evidența tranzacțiilor de vânzare-cumpărare și a stocurilor existente pentru tipurile de ouă menționate la alineatul (1) literele (a) și (b).” (f) Alineatul (7a) se înlocuiește cu următorul text: „(7a) Dispozițiile alineatelor (2)-(6a) nu se aplică atunci când se utilizează denumirea menționată la alineatul (1) litera (c).” (g) Următorul alineat se intoduce ca alineatul (7b): „(7b) Ambalajele care conțin ouă destinate societăților din industria alimentară autorizate în conformitate cu Directiva 89/437/CEE pot prezenta informațiile menționate la alineatul (1), cu condiția ca ouăle să fie produse în ferme avicole care respectă cerințele stabilite în anexa III și ca măsurile de monitorizare menționate la alineatele (2)-(6) să fie aplicate.” 8. Articolul 18a alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a asigura confidențialitatea informațiilor furnizate în temeiul articolului 17, articolului 18 alineatul (2), articolului 18c alineatul (1) și articolului 19 alineatul (2), în ceea ce privește persoanele fizice.” 9. Articolul 18b se înlocuiește cu următorul articol: „Articolul 18b Verificarea corectitudinii mețiunilor privind metoda de creștere a găinilor menționată la articolul 18 alineatul (1), inclusiv a informațiilor privind caracteristicile respectivei metode de creștere și informațiile privind modul de furajare a găinilor menționate la articolul 18c, poate fi delegată unor organisme desemnate de statele membre care sunt în mod necesar independente de producătorii în cauză și care respectă criteriile prevăzute în Standardul European nr. EN/45011 în vigoare. Aceste organisme sunt autorizate și supravegheate de autoritățile competente ale statului membru în cauză. Costul controalelor efectuate de către aceste organisme este suportat de către agentul economic care folosesc informațiile menționate anterior.” 10. Se inserează următorul articol 18c: „Articolul 18c Dacă pe ouăle din categoria A și pe ambalajele acestora este precizat modul de furajare a găinilor ouătoare, pe lângă condițiile prevăzute în anexa IV, se aplică și următoarele: 1. centrele de ambalare care folosesc astfel de informații păstrează o evidență detaliată a livrărilor, inclusiv numele și adresa sau numărul de înmatriculare al producătorului, numărul sau greutatea ouălor și data livrării. Producătorul păstrează evidența curentă a cantității și tipului de nutreț furnizat și amestecat la fața locului, data primirii și numele producătorului sau furnizorului de nutreț, numărul și vârsta găinilor ouătoare, precum și numărul de ouă produse și livrate, data expedierii și numele cumpărătorului. Aceste evidențe sunt păstrate timp de cel puțin șase luni de la data la care producătorul încetează să mai livreze ouă sau de la data la care găinile sunt sacrificate; 2. producătorii și furnizorii de nutrețuri păstrează evidența compoziției nutrețului furnizat producătorilor menționați la punctul 1 timp de cel puțin șase luni de la data livrării; 3. centrele de ambalare menționate la punctul 1 păstrează pentru o perioadă de cel puțin șase luni registre separate privind cantitatea zilnică, categoriile de greutate și vânzările de ouă și de ouă în ambalaje mici în conformitate cu denumirile menționate la alineatul (1), inclusiv numele și adresa cumpărătorului, numărul sau greutatea ouălor vândute și data livrării, precum și evidența săptămânală a stocurilor existente. Totuși, în loc să țină evidența vânzărilor, aceste unități pot păstra un dosar cu facturile sau notele de livrare indicând modul de furajare a găinilor; 4. ambalajele mari conținând ouă sau alte ambalaje mici pe care este marcat modul de furajare a găinilor prezintă aceleași informații. În cazul vânzărilor de ouă în vrac, informațiile pot fi folosite doar dacă ouăle prezintă marca respectivă; 5. inspecțiile de verificare a corectitudinii informațiilor furnizate se efectuează cel puțin o dată pe an la ferma avicolă și la producătorul de nutrețuri; 6. dispozițiile prevăzute la punctele 1-4 se aplică fără a aduce atingere normelor tehnice naționale care implică mai mult decât cerințele minime prevăzute în anexa IV, aplicabile doar producătorilor din statul membru în cauză, cu condiția ca acestea să fie compatibile cu dreptul comunitar și în conformitate cu standardele comune de comercializare a ouălor; 7. normele naționale prevăzute la punctul 6 sunt comunicate Comisiei; 8. în orice moment și la cererea Comisiei, statele membre oferă toate informațiile necesare evaluării compatibilității normelor prevăzute la prezentul articol cu dreptul comunitar și a conformității acestora cu standardele comune de comercializare a ouălor.” 11. Articolul 19 alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Centrele de ambalare care folosesc denumirile și/sau simbolurile prevăzute la alineatul (1) țin o evidență detaliată a livrărilor în funcție de proveniența acestora, precizând numele și adresa sau numărul de înmatriculare al producătorului, numărul sau greutatea ouălor și data livrării. Producătorul păstrează evidența curentă a numărului și vârstei găinilor ouătoare, precum și a numărului de ouă produse și livrate, data expedierii și numele cumpărătorului. Aceste evidențe sunt păstrate timp de cel puțin șase luni de la data la care producătorul încetează să mai furnizeze ouă sau de la data la care găinile sunt sacrificate.” 12. Articolul 19 alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3) Centrele de ambalare menționate la alineatul (2) păstrează pentru o perioadă de cel puțin șase luni registre separate pentru cantitatea zilnică, categoriile de greutate și vânzările de ouă și de ouă în ambalaje mici care prezintă denumirile și/sau simbolurile prevăzute la alineatul (1), inclusiv numele și adresa cumpărătorului, numărul sau greutatea ouălor vândute și data livrării, precum și evidența săptămânală a stocurilor existente. Totuși, în loc să țină această evidență, unitățile în cauză pot păstra un dosar cu facturile sau notele de livrare marcate în conformitate cu alineatul (1).” 13. La articolul 20 alineatul (1), a doua liniuță se înlocuiește cu următorul text: „– anual, înainte de 1 aprilie, numărul mediu de găini ouătoare prezente1, numărul sau greutatea ouălor livrate înregistrate în conformitate cu articolul 18 alineatul (2) și alineatul (7) litera (b), precum și numărul sau greutatea ouălor vândute înregistrate în conformitate cu articolul 18 alineatul (6), în anul calendaristic anterior.” 14. Articolul 28 se elimină. 15. În anexa I punctul 1 (Data durabilității minimale), termenul „Cons. de pref. antes de” se înlocuiește cu „Cons. pref.” 16. Anexa II se înlocuiește cu anexa I la prezentul regulament. 17. Anexele II și III la prezentul regulament se inserează ca anexele III și IV.