Începe proba gratuită

Regulament 2000/2040 · CELEX 32000R2040

Regulamentul (CE) nr. 2040/2000 al Consiliului din 26 septembrie 2000 privind disciplina bugetară

Data act
26.09.2000
Intrare in vigoare
29.09.2000
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2000_244_R_0027_01
Status
Inactiv
disciplină bugetară (UE) FEOGA - secțiunea Garantare

Articolul 1

Disciplina bugetară se aplică tuturor cheltuielilor. Această disciplină se aplică, după cum este cazul, de către Regulamentul Financiar, prezentul regulament și Acordul interinstituțional din 6 mai 1999. I. Cheltuielile FEOGA secțiunea Garantare

Articolul 2

Linia directoare agricolă, care constituie pentru fiecare an bugetar plafonul cheltuielilor agricole definite la articolul 4 alineatul (1), trebuie respectată în fiecare an. Pentru fiecare an bugetar, Comisia înaintează linia directoare agricolă simultan cu proiectul preliminar de buget.

Articolul 3

(1) Baza de referință de la care trebuie să se calculeze linia directoare agricolă este egală cu 36 394 milioane EUR pentru 1995, adică totalul corespunzător pentru calculul făcut pe baza anterioară pentru 1988. (2) Linia directoare agricolă pentru un anumit an este egală cu baza de referință stabilită în alineatul (1) plus: (a) baza înmulțită cu produsul dintre: — 74 % din rata de creștere a PNB între 1995 (anul de bază) și anul în cauză și — deflatorul PNB estimat de către Comisie pentru aceeași perioadă; (b) previziunile de cheltuieli în anul în cauză la dispunerea rambursărilor pentru zahăr ACP și a ajutoarelor în alimente, plăților de către producători pentru prelevările prevăzute de organizarea comună a pieței zahărului și orice alt venit obținut din sectorul agricol în viitor. (3) Baza statistică pentru PNB este cea definită în Directiva 89/130/CEE, Euratom a Consiliului din 13 februarie 1989 privind armonizarea calculării produsului național brut la prețurile pieței (7). (4) În sensul prezentului regulament, PNB se definește ca venitul național brut (VNB) pentru anul respectiv la prețurile pieței, după cum a fost determinat de către Comisie pe baza SEC 95, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2223/96 al Consiliului din 25 iunie 1996 privind sistemul european de conturi naționale și regionale în Comunitate (8).

Articolul 4

(1) Linia directoare agricolă acoperă totalul: — sumelor de introdus la titlurile 1-4 ale subsecțiunii B1 a secțiunii III a bugetului, în conformitate cu nomenclatorul adoptat pentru bugetul pe 2000; — sumelor prevăzute pentru instrumentul agricol de preaderare de la poziția 7 a perspectivei financiare; — sumelor legate de agricultură care sunt disponibile pentru aderare în baza perspectivei financiare. (2) În fiecare an titlurile 1 și 2 ale subsecțiunii B1 a bugetului conțin alocațiile necesare pentru finanțarea tuturor costurilor legate de amortizarea stocurilor formate în timpul anului bugetar.

Articolul 5

(1) Toate măsurile legislative propuse de către Comisie sau adoptate de către Consiliu sau Comisie în baza politicii agricole comune vor respecta sumele specificate în perspectiva financiară la subpoziția pentru cheltuieli privind politica agricolă comună (subpoziția 1a) și la subpoziția pentru măsurile de dezvoltare rurală și măsurile adiacente (subpoziția 1b). (2) Pe parcursul procedurii bugetare și atunci când se pune în execuție bugetul, alocațiile pentru cheltuielile politicii agricole comune trebuie să se încadreze în suma fixată pentru subpoziția 1a, iar alocațiile legate de măsurile de dezvoltare rurală și măsurile adiacente trebuie să se încadreze în suma fixată pentru subpoziția 1b. (3) Parlamentul European, Consiliul și Comisia vor face uz de propriile prerogative astfel încât să se respecte aceste plafoane anuale de cheltuieli în timpul fiecărei proceduri bugetare și atunci când pun în execuție bugetul pentru anul în cauză. (4) În vederea asigurării respectării sumelor stabilite pentru subpoziția 1a, Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura stabilită la articolul 37 din tratat, poate decide în timp util să adapteze nivelul măsurilor de sprijin aplicabile de la începutul următorului an comercial în sectoarele respective.

Articolul 6

(1) Comisia examinează situația bugetară pe termen mediu atunci când se stabilește proiectul preliminar al bugetului pentru fiecare an. Comisia îl înaintează Parlamentului European și Consiliului, împreună cu proiectul preliminar al bugetului pentru anul financiar N, previziunile sale pe produse pentru anii financiari N-1, N și N + 1. În același timp, înaintează o analiză a diferențelor dintre previziunile inițiale și cheltuielile efective pentru anii financiari N-2 și N-3 și măsurile luate pentru îmbunătățirea calității previziunilor. (2) Dacă, în momentul stabilirii planului preliminar al bugetului pentru un an financiar N, se observă că sumele pentru subpoziția 1a sau 1b a perspectivei financiare pentru anul financiar N pot fi depășite, Comisia ia măsurile adecvate pentru a remedia situația în temeiul atribuțiilor de administrare de care dispune. (3) Dacă nu este capabilă să ia măsuri suficiente, Comisia propune alte măsuri Consiliului, dacă este cazul atunci când se stabilesc nivelurile măsurilor de sprijin, pentru a asigura încadrarea în sumele menționate la articolul 5 alineatul (2). Consiliul ia o decizie asupra măsurilor necesare, în conformitate cu procedura și în baza condițiilor stabilite la articolul 5 alineatul (4) până la data de 1 iulie a anului financiar N-1. Parlamentul European emite avizul său în timp pentru a permite Consiliului să ia cunoștință de acesta și să hotărască în limita de timp stabilită. (4) Dacă ulterior Comisia consideră că există riscul ca sumele pentru subpoziția 1a sau 1b a perspectivei financiare pentru anii financiari N sau N + 1 să fie depășite și dacă nu este capabilă să ia măsuri suficiente pentru a remedia situația în temeiul atribuțiilor de administrare de care dispune, propune alte măsuri Consiliului pentru a asigura încadrarea în sumele menționate la articolul 5 alineatul (2). Consiliul ia o decizie privind măsurile necesare pentru anul financiar N, în conformitate cu procedura și în baza condițiilor stabilite la articolul 5 alineatul (4), în termen de două luni de la primirea propunerii din partea Comisiei. Parlamentul European emite avizul său în timp pentru ca Consiliul să ia act de acesta și să hotărască în limita de timp stabilită.

Articolul 7

(1) Pentru a se asigura că plafoanele pentru subpozițiile 1a și 1 b ale perspectivei financiare nu sunt depășite, Comisia pune în aplicare un sistem lunar de avertizare timpurie și de monitorizare pentru fiecare capitol care implică cheltuieli de tipul celor menționate în titlurile 1-4 ale subsecțiunii B1 a bugetului. (2) Înaintea începutului fiecărui an financiar, Comisia definește în acest scop profile ale cheltuielilor lunare pentru fiecare capitol bugetar, bazate, atunci când este cazul, pe cheltuielile lunare medii ale celor trei ani precedenți. (3) Pentru a monitoriza cheltuielile de la titlul 4 al subsecțiunii B1, Comisia desfășoară și un control pentru a asigura respectarea sumei menționate la articolul 5 alineatul (2), după cum se definește în Regulamentul (CE) nr. 1750/1999 al Comisiei din 23 iulie 1999 stabilind procedura pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1257/1999 al Consiliului privind acordarea de sprijin dezvoltării rurale de către Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA) (9). (4) Declarațiile de cheltuieli înaintate Comisiei de către statele membre în fiecare lună în conformitate cu articolul 3 alineatul (3) al Regulamentului (CE) nr. 296/96 (10) al Comisiei sunt transmise de către Comisie Parlamentului European și Consiliului pentru informare. Comisia înaintează Parlamentului European și Consiliului, ca regulă generală în termen de 30 de zile de la primirea informațiilor, rapoarte lunare privind evoluția cheltuielilor efective în raport cu profilele, inclusiv o evaluare a execuției previzibile pentru anul financiar. (5) Dacă în urma examinării ajunge la concluzia că există riscul depășirii plafonului pentru subpoziția 1a stabilită pentru anul N, Comisia ia măsurile adecvate pentru a redresa situația în temeiul atribuțiilor de administrare de care dispune. Dacă aceste măsuri se dovedesc a fi insuficiente, Comisia propune alte măsuri Consiliului pentru a asigura încadrarea în sumele menționate la articolul 5 alineatul (2). Consiliul ia o decizie asupra măsurilor necesare, în conformitate cu procedura și în condițiile stabilite la articolul 5 alineatul (4), în termen de două luni de la primirea propunerii Comisiei. Parlamentul European emite avizul său la timp pentru a permite Consiliului să ia act de acesta și să hotărască în limita de timp stabilită.

Articolul 8

(1) Atunci când Comisia adoptă proiectul preliminar de buget sau o scrisoare de modificare a proiectului preliminar de buget privind cheltuielile agricole, ea folosește pentru a elabora estimările bugetare pentru titlurile 1-3 ale subsecțiunii B 1 rata de piață euro/dolar medie pentru cea mai recentă perioadă de trei luni care se termină cu cel puțin 20 de zile înainte de adoptarea de către Comisie a documentului bugetar. (2) Atunci când Comisia adoptă un proiect preliminar suplimentar și care modifică bugetul sau o scrisoare de modificare a acestuia, în măsura în care aceste documente se referă la alocațiile în baza titlurilor 1-3 ale subsecțiunii B1 a bugetului, ea folosește: — rata de schimb de piață euro/dolar înregistrată efectiv de la data de 1 august a anului financiar precedent până la sfârșitul celei mai recente perioade de trei luni care se termină cu cel puțin 20 de zile înainte de adoptarea de către Comisie a documentului bugetar și cel târziu la data de 31 iulie a anului financiar curent; — ca o previziune pentru restul anului, rata medie înregistrată în cea mai recentă perioadă de trei luni care se termină cu cel puțin 20 de zile înaintea adoptării de către Comisie a documentului bugetar.

Articolul 9

(1) Suma de 500 milioane EUR este introdusă ca rezervă în bugetul general al Uniunii Europene, cunoscută sub numele de „rezervă monetară”, ca provizion pentru a acoperi evoluțiile provocate de variațiile în rata de piață euro/dolar în legătură cu rata folosită în buget și menționată la articolul 10. (2) Pentru anul financiar 2002, rezerva monetară se va reduce la 250 milioane EUR. Rezerva monetară se va desființa începând cu anul financiar 2003. (3) Aceste alocații nu sunt acoperite de linia directoare agricolă și nu intră sub incidența subpoziției 1a a perspectivei financiare.

Articolul 10

Nu mai târziu de sfârșitul lunii octombrie a fiecărui an, Comisia raportează autorității bugetare impactul produs de variațiile ratei medii euro/dolar asupra cheltuielilor de la titlurile 1-3 ale subsecțiunii B1 a bugetului.

Articolul 11

(1) Economiile sau costurile suplimentare care rezultă din variațiile ratei euro/dolar se tratează în mod simetric. Când dolarul se întărește față de euro în comparație cu rata folosită în buget, economiile din Secțiunea Garantare de până la 500 milioane EUR în 2000 și 2001 și 250 milioane EUR în 2002 se transferă la rezerva monetară. Când sunt generate costuri bugetare suplimentare de către o cădere a dolarului în comparație cu rata din buget, se recurge la rezerva monetară și se efectuează transferuri la pozițiile Secțiunii Garantare a FEOGA afectate de căderea dolarului. Atunci când este necesar, aceste transferuri sunt propuse simultan cu raportul menționat la articolul 10. (2) Va exista o marjă neutră de 200 milioane EUR. Economiile și costurile suplimentare sub această valoare, generate de variațiile menționate la alineatul (1), nu vor necesita transferuri spre sau de la rezerva monetară. Economiile sau costurile suplimentare peste această valoare se varsă la rezerva monetară sau se acoperă de la rezerva monetară. Marja neutră se reduce la 100 milioane EUR începând cu 2002.

Articolul 12

(1) Se iau fonduri din rezervă numai dacă costurile suplimentare nu pot fi acoperite din alocațiile bugetare destinate acoperirii cheltuielilor menționate la subpoziția 1a a perspectivei financiare pentru anul în cauză. (2) Se apelează la resursele proprii necesare, în conformitate cu Decizia Consiliului 94/728/CE, Euratom din 31 octombrie 1994 privind sistemul resurselor proprii ale Comunităților Europene (11) și cu dispozițiile adoptate în conformitate cu aceasta, pentru a se finanța cheltuielile corespunzătoare. (3) Orice economii făcute în Secțiunea Garantare a FEOGA care au fost transferate la rezerva monetară în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) și care rămân în rezerva monetară la sfârșitul anului financiar sunt anulate și introduse ca element de venit în bugetul pentru anul următor prin intermediul unei scrisori de modificare a proiectului preliminar de buget pentru anul următor.

Articolul 13

Articolele 9-12 se aplică numai până în anul financiar 2002 inclusiv.

Articolul 14

(1) Plata avansurilor lunare în cadrul Secțiunii Garantare a FEOGA de către Comisie este efectuată pe baza informațiilor furnizate de către statele membre cu privire la cheltuielile din fiecare capitol. (2) Dacă declarațiile de cheltuieli sau informațiile înaintate de un stat membru nu permit Comisiei să stabilească dacă angajarea de fonduri este în conformitate cu regulile comunitare relevante, Comisia va cere statului membru să ofere informații suplimentare într-un termen pe care îl stabilește în funcție de gravitatea problemei și care nu poate fi în mod normal mai mic de treizeci de zile. (3) În eventualitatea unui răspuns considerat nesatisfăcător sau care indică o neconformare evidentă la reguli și o folosire abuzivă clară a fondurilor comunitare, Comisia poate reduce sau suspenda provizoriu avansurile lunare către statele membre. (4) Astfel de reduceri și suspendări nu aduc atingere deciziilor care vor fi luate în legătură cu compensarea conturilor. (5) Comisia informează statul membru în cauză înainte de a lua o decizie. Statul membru își face poziția cunoscută în termen de două săptămâni. Decizia Comisiei, declarând motivele pe care se bazează, este adoptată după consultarea Comitetului FEOGA și trebuie să respecte principiul proporționalității. II. Rezerve pentru operațiuni externe 1. Rezerva legată de credite și garanții la credite

Articolul 15

(1) În fiecare an se introduce o rezervă în bugetul general al Uniunii Europene, cu titlu de provizion destinat să acopere: (a) cerințele Fondului de Garantare pentru acțiuni externe; (b) atunci când este necesar, garanțiile activate care depășesc suma disponibilă în Fond, astfel încât aceste sume pot fi imputate bugetului. (2) Valoarea acestei rezerve este egală cu cea din perspectiva financiară care constituie parte integrantă a Acordului interinstituțional din 6 mai 1999. Aranjamentele de utilizare a acestei rezerve sunt cele definite în respectivul acord interinstituțional. 2. Rezerva pentru ajutorul de urgență

Articolul 16

(1) În fiecare an se introduce o rezervă pentru ajutorul de urgență pentru țări terțe în bugetul general al Uniunii Europene cu titlu de provizion. Scopul acestei rezerve este de a permite un răspuns rapid la cerințe specifice de ajutor de urgență din țări terțe provocate de evenimente imprevizibile, dându-se prioritate operațiunilor umanitare. (2) Valoarea acestei rezerve este egală cu cea adoptată în perspectiva financiară conținută în Acordul interinstituțional din 6 mai 1999. Procedura de folosire a rezervei este specificată în respectivul acord interinstituțional. 3. Dispoziții comune

Articolul 17

Rezervele se folosesc prin intermediul transferurilor către pozițiile bugetare în cauză în conformitate cu dispozițiile Regulamentului Financiar.

Articolul 18

Resursele proprii necesare pentru finanțarea rezervelor nu vor fi retrase din statele membre până când nu sunt folosite rezervele în conformitate cu articolul 17. Resursele proprii necesare sunt puse la dispoziția Comisiei după cum se prevede în Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului din 22 mai 2000 de aplicare a Deciziei 94/728/CE, Euratom privind sistemul resurselor proprii ale Comunității (12). III. Dispoziții finale

Articolul 20

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. Se aplică de la 1 octombrie 2000.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.