Începe proba gratuită

Regulament 2000/1825 · CELEX 32000R1825

Regulamentul (CE) nr. 1825/2000 al Comisiei din 25 august 2000 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1760/2000 al Parlamentului European și al Consiliului privind etichetarea cărnii de vită și mânzat și a produselor din carne de vită și mânzat

Data act
25.08.2000
Intrare in vigoare
29.08.2000
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2000_216_R_0008_01
Status
In vigoare
bază de date carne de vită etichetare identificare inspecție sanitară produs din carne

Articolul 1

Urmărirea Toți operatorii și organizațiile, în sensul articolului 12 a treia liniuță din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000, în fiecare etapă de producție și vânzare, au un sistem de identificare și un sistem complet de înregistrare. Acest sistem se aplică în așa manieră încât să se asigure legătura dintre identificarea cărnii și animalul sau animalele respective în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) și articolul 16 alineatul (2) din regulamentul menționat anterior. Sistemul de înregistrare ține în evidență, în special, sosirea și plecarea animalelor, a carcaselor și/sau a bucăților tranșate, pentru a asigura garantarea corelării dintre sosiri și plecări.

Articolul 2

Etichetarea atunci când nu sunt disponibile informații (1) Numărul aprobării, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 este: (a) fie numărul aprobării, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Directiva 64/433/CEE a Consiliului (8); (b) fie, atunci când nu există numărul aprobării, numărul național de înregistrare. În cazul în care nici unul dintre aceste două numere nu este disponibil până la 1 ianuarie 2001, numărul poate fi înlocuit cu numele și adresa abatorului. (2) În conformitate cu articolul 13 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000: (a) pentru carnea provenită de la animalele născute în Comunitate înainte de 1 ianuarie 1998, atunci când informațiile privind locul nașterii și/sau locul creșterii, altul decât ultimul loc al creșterii, nu sunt disponibile, indicația privind locul nașterii și/sau locul creșterii se înlocuiește cu indicația „*(Născut înainte de 1 ianuarie 1998)”; (b) pentru carnea provenită de la animalele vii importate în Comunitate, în cazul în care informațiile privind locul nașterii și/sau locul creșterii, altul decât ultimul loc al creșterii, nu sunt disponibile, indicația privind locul nașterii și/sau locul creșterii se înlocuiește cu indicația „*(Import viu în CE)” sau „*[Import viu din (numele țării terțe)]”.

Articolul 3

Simplificarea indicării originii În conformitate cu articolul 13 alineatul (5) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000, pentru carnea de vită și mânzat provenită de la animale care au fost crescute 30 de zile sau mai puțin: — în statul membru sau țara terță de naștere; — în statul membru sau țara terță în care a avut loc sacrificarea, indicarea acestor state membre sau țări terțe, ca stat membru sau țară terță unde a avut loc creșterea, nu este necesară, cu condiția ca aceste animale să fi fost crescute în alt stat membru sau țară terță pe o perioadă mai mare de 30 de zile.

Articolul 4

Dimensiunea unui grup (1) În timpul tranșării carcaselor sau a sferturilor, dimensiunea grupului prevăzut în articolul 13 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 este definită de numărul de carcase sau sferturi tranșate împreună și care constituie un lot pentru unitatea de tranșare respectivă. Această dimensiune nu poate depăși, în nici un caz, producția unei zile. (2) În timpul tranșării sau tocării ulterioare, un grup poate fi refăcut din toate grupurile prevăzute în alineatul (1) care au fost tranșate sau tocate în aceeași zi.

Articolul 5

Carnea tocată de vită (1) În sensul prezentului regulament, carnea tocată de vită se definește drept carne care a fost tocată în bucăți sau trecută printr-o mașină de tocat. (2) Informațiile suplimentare care pot fi incluse pe etichete, în conformitate cu articolul 14 al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 sunt: (a) începând de la 1 septembrie 2000, indicațiile prevăzute în articolul 13 alineatul (2) literele (b) și (c) din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000, precum și data tocării; (b) începând de la 1 septembrie 2000 până la 1 ianuarie 2002, indicațiile prevăzute în articolul 13 alineatul (5) litera (a) punctele (i) și (ii) și litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000, dacă statul membru respectiv adoptă decizia de aplicare a unui sistem național obligatoriu de etichetare care include aceste informații sau dacă operatorul respectiv indică informațiile în mod voluntar, în conformitate cu titlul II secțiunea II din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000; (c) începând de la 1 ianuarie 2002, indicațiile prevăzute în articolul 13 alineatul (5) litera (a) punctele (i) și (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000.

Articolul 6

Proceduri de aprobare (1) Perioada prevăzută în articolul 16 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000, în care nu a fost refuzată sau acordată o aprobare sau nu au fost solicitate informații suplimentare de către autoritatea competentă a statului membru căruia îi este trimisă carnea de vită, este de două luni de la data transmiterii solicitării. (2) În conformitate cu articolul 16 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 pentru bucățile de carne de vită superioare, în pachete individuale, etichetate într-un stat membru conform unui caiet de sarcini aprobat și introdus pe teritoriul altui stat membru, atunci când nu se adaugă nici o informație la eticheta inițială, perioada prevăzută în articolul 16 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 este de 14 zile. (3) În sensul articolului 16 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000, carnea de vită și mânzat în pachete mici pentru vânzare cu amănuntul care au fost etichetate într-un stat membru conform unei specificații aprobate poate fi introdusă pe teritoriul altui stat membru și comercializată în acesta fără aprobarea prealabilă a specificației de etichetare de către acest stat membru, cu condiția ca: (a) pachetele respective să rămână neschimbate; (b) caietul de sarcini aprobat de statul membru de ambalare să acopere, de asemenea, comercializarea cărnii ambalate în alte state membre; (c) statul membru care aprobă acest caiet de sarcini furnizează, în avans, tuturor statelor membre toate informațiile necesare atunci când, conform caietului de sarcini aprobat, carnea de vită și mânzat ambalată urmează să fie comercializată.

Articolul 7

Controale (1) Operatorii și organizațiile acordă acces permanent experților Comisiei, autorității competente și organului de control independent relevant, în sensul articolului 16 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000, în incintele sale și la toate înregistrările care dovedesc că informațiile de pe etichetele respective sunt corecte. (2) Autoritatea competentă și, în cazul prevăzut în articolul 16 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000, organul independent de control efectuează controale periodice la fața locului, pe baza analizei de risc care ia în considerare, în special, complexitatea caietului de sarcini respectiv. Pentru fiecare control se întocmește un raport de inspecție care include toate neregulile, precum și măsurile propuse pentru remedierea situației și orice termene limită și sancțiuni impuse. (3) Atunci când alternativa prevăzută în articolul 16 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 nu este respectată, statele membre vor efectua controale în așa manieră încât să se ofere suficiente garanții privind acuratețea etichetelor folosite. Frecvența acestora este stabilită, în special, prin menționarea complexității caietului de sarcini respectiv. (4) Operatorii, organizațiile și organele independente de control comunică autorității competente toate informațiile relevante.

Articolul 8

Aprobări acordate de țările terțe (1) Comisia verifică dacă notificările sunt complete în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000. La primirea unei notificări incomplete, Comisia informează țara terță respectivă, indicând informațiile solicitate. Notificările complete se transmit statelor membre, cu excepția cazului în care Comisia ajunge la concluzia că procedurile și/sau criteriile aplicate în țara terță respectivă nu sunt echivalente cu standardele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1760/2000, în conformitate cu competența sa de a acționa conform articolului 17 alineatul (2) al treilea paragraf din regulamentul menționat anterior. (2) Dacă, în orice moment, Comisia consideră, pe baza notificării prevăzute în articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000, că este adecvat să verifice dacă procedurile și/sau criteriile notificate de o țară terță sunt în prezent echivalente cu standardele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1760/2000, Comisia poate solicita țării terțe să furnizeze orice informații necesare. Comisia poate solicita țării terțe, în special copii ale caietelor de sarcini aprobate de autoritatea competentă desemnată. Comisia mai poate solicita țării terțe să autorizeze reprezentanți ai Comisiei pentru a efectua controale în țara terță. (3) Dacă orice informație sau autorizație solicitată în conformitate cu alineatul precedent nu este în termenul specificat de Comisie, Comisia poate concluziona că procedurile și/sau criteriile aplicate într-o țară terță nu sunt echivalente cu standardele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1760/2000. (4) Comisia poate modifica, în orice moment, decizia sa inițială cu privire la echivalența procedurilor și/sau criteriilor aplicate în țara terță respectivă, în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000.

Articolul 9

Sancțiuni (1) Statele membre stabilesc sistemul de sancțiuni care se aplică în cazul nerespectării Regulamentului (CE) nr. 1760/2000 și iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea sa. Sancțiunile prevăzute sunt eficace, proporționale și descurajatoare. (2) Fără să aducă atingere sancțiunilor prevăzute în articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000, atunci când carnea de vită și mânzat a fost etichetată: — fără respectarea sistemului obligatoriu de etichetare sau — în cazul aplicării sistemului facultativ, fără respectarea specificației, sau când nu există un caiet de sarcini aprobat, statele membre solicită scoaterea cărnii de vită de pe piață până când aceasta este reetichetată în conformitate cu prezentul regulament. Cu toate acestea, dacă această carne respectă toate normele veterinare și de igienă existente, statele membre pot, în plus față de sancțiunile prevăzute în alineatul (1), să autorizeze ca această carne să fie trimisă direct pentru transformarea în produse, altele decât cele prevăzute în articolul 12 prima liniuță din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000. (3) Până la 1 ianuarie 2001, scoaterea cărnii de vită și mânzat de pe piață are loc numai dacă eticheta conține informații care ar putea induce în eroare consumatorul într-o măsură considerabilă sau dacă nu respectă caietul de sarcini aprobat.

Articolul 10

Înregistrări Autoritatea competentă înregistrează caietele de sarcini aprobate și, în special, fiecare operator și organizație responsabilă pentru etichetarea cărnii de vită și mânzat și corpul independent responsabil pentru controale.

Articolul 11

Comunicări Statele membre comunică Comisiei: (a) numele autorităților competente pentru aplicarea sistemului de etichetare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1760/2000, precum și normele de aplicare ulterioară, în special cele cu privire la controalele relevante care trebuie efectuate și sancțiunile care trebuie aplicate; (b) o listă a tuturor indicațiilor facultative aprobate pe teritoriul lor, până la 30 septembrie 2000; (c) o actualizare a listei prevăzute la litera (b), la fiecare trei luni.

Articolul 12

Dispoziții tranzitorii Cu condiția ca acestea să fie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 și cu prezentul regulament, (a) caietele de sarcini facultative aprobate în conformitate cu articolele 14 și 15 din Regulamentul (CE) nr. 820/97 rămân valabile; (b) sistemul național obligatoriu de etichetare a cărnii de vită și mânzat, aprobat în conformitate cu articolul 19 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 820/97, precum și oricare decizii ulterioare rămân valabile până la 1 ianuarie 2002.

Articolul 13

Abrogare Regulamentul (CE) nr. 1141/97 se abrogă. Totuși, acesta rămâne aplicabil pentru carnea provenită de la animalele sacrificate înainte de 1 septembrie 2000. Trimiterea la regulamentul abrogat se interpretează ca o trimitere la prezentul regulament și se citește în conformitate cu tabelul de corespondență din anexă.

Articolul 14

Intrarea în vigoare Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. Prezentul regulament se aplică pentru carnea de vită și mânzat provenită de la animale sacrificate începând cu 1 septembrie 2000.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.