Articolul 1
Obiectul prezentului articol
Fără a aduce atingere dispozițiilor generale din domeniul produselor alimentare, reglementarea comunitară privind tratarea și practicile oenologice este cuprinsă în titlul V capitolul I din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 și în anexele acestuia, precum și în codul stabilit în prezentul regulament.
Prezentul cod conține normele referitoare la punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999, în special cele referitoare la produsele destinate producției de vin (titlul I) și la tratamentele și practicile oenologice autorizate în Comunitate (titlurile II și III).
TITLUL I
CERINȚE PENTRU ANUMITE SOIURI DE STRUGURI ȘI MUSTURI DE STRUGURI
Articolul 2
Utilizarea strugurilor din anumite soiuri
(1) Strugurii din soiurile clasificate doar ca soiuri de struguri de masă nu sunt utilizați la producerea vinului.
(2) Prin derogare de la articolul 42 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, strugurii din soiurile enumerate în anexa I la acest regulament pot fi utilizați în cadrul Comunității la elaborarea produselor menționate în dispoziția respectivă.
Articolul 3
Utilizarea anumitor produse care nu au tăria alcoolică naturală în volume necesară pentru producerea vinurilor spumante, vinurilor spumoase și a vinurilor perlante
Anii în care, datorită unor condiții climaterice nefavorabile, pot fi utilizate produse din zonele vitivinicole A și B care nu au tăria alcoolică naturală minimă în volume stabilită pentru zona vitivinicolă în cauză, conform condițiilor stabilite la articolul 44 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 pentru producerea vinurilor spumante, vinurilor spumoase și vinurilor perlante, sunt stabiliți în conformitate cu condițiile prevăzute în anexa II la prezentul regulament.
Articolul 4
Utilizarea mustului de struguri din anumite soiuri de viță la elaborarea vinurilor spumante de calitate de tip aromat și a vinurilor spumante de calitate produse în regiuni determinate (v.s.c.p.r.d.) de tip aromat și excepțiile de la această utilizare
(1) Lista soiurilor de viță producătoare de must de struguri sau de must de struguri în fermentare care trebuie utilizate pentru a constitui recolta pentru elaborarea vinurilor spumante de calitate de tip aromat și a v.s.c.p.r.d. de tip aromat în conformitate cu anexa V litera I punctul 3 și anexa VI litera K punctul 10 litera (a) la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 este stabilită în anexa III litera A la prezentul regulament.
(2) Derogările menționate în anexa V litera I punctul 3 litera (a) și în anexa VI litera K punctul 10 litera (a) la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 cu privire la soiurile de viță și la produsele utilizate pentru a constitui recolta sunt stabilite în anexa III litera B la prezentul regulament.
TITLUL II
PRACTICI ȘI TRATAMENTE OENOLOGICE
CAPITOLUL I
LIMITE ȘI CONDIȚII REFERITOARE LA UTILIZAREA ANUMITOR SUBSTANȚE AUTORIZATE ÎN SCOPURI OENOLOGICE
Articolul 5
Limite privind utilizarea anumitor substanțe
Substanțele autorizate în scopuri oenologice enumerate în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 pot fi utilizate doar în limitele stabilite în anexa IV la prezentul regulament.
Articolul 6
Polivinilpolipirolidon
Polivinilpolipirolidonul, a cărui utilizare este stabilită în anexa IV punctul 1 litera (p) și punctul 3 litera (y) la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, poate fi utilizat doar pe baza cerințelor și a criteriilor de puritate stabilite în anexa V la prezentul regulament.
Articolul 7
Tartrul de calciu
Tartrul de calciu, a cărui utilizare la precipitatea tartrului este stabilită în anexa IV punctul 3 litera (v) la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, poate fi utilizat doar în conformitate cu cerințele stabilite în anexa VI la prezentul regulament.
Articolul 8
Acidul tartric
Acidul tartric, a cărui utilizare la dezacidulare este stabilită în anexa IV punctul 1 litera (m) și în anexa IV punctul 3 litera (l) la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, poate fi utilizat doar pentru produsele care:
— sunt din viță de soiul Elbling și Riesling; și
— sunt obținute din struguri culeși în următoarele regiuni vitivinicole din partea de nord a zonei vitivinicole A: — Ahr; — Rheingau; — Mittelrhein; — Mosel-Saar-Ruwer; — Nahe; — Rheinhessen; — Rheinpfalz; — Moselle luxembourgeoise.
Articolul 9
Rășină de pin de Alep
Rășina de pin de Alep, a cărei utilizare este stabilită în anexa IV punctul 1 litera (n) la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, poate fi utilizată doar pentru a produce vin de masă de tip „retsina”. Această practică oenologică poate fi utilizată doar:
— pe teritoriul geografic al Greciei;
— utilizând must de struguri din soiuri de struguri, regiuni de producție și regiuni vitivinicole specificate în dispozițiile în vigoare în Grecia la data de 31 decembrie 1980;
— prin adăugarea de maximum 1 000 grame de rășină per hectolitru de produs utilizat, înainte de fermentare sau, dacă tăria alcoolică în volume efectivă nu depășește o treime din tăria alcoolică în volume totală, pe durata fermentării.
În cazul în care Grecia intenționează să modifice deciziile menționate la liniuța a doua, trebuie să informeze în prealabil Comisia cu privire la aceasta. În cazul în care Comisia nu dă un răspuns acestei notificări în termen de două luni, Grecia poate pune în aplicare modificărilor avute în vedere.
Articolul 10
Beta-glucanaza
Beta-glucanaza, a cărei utilizare este stabilită în anexa IV punctul 1 litera j la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, poate fi utilizată doar dacă îndeplinește condițiile prevăzute în anexa VII la prezentul regulament.
Articolul 11
Bacteriile lactice
Bacteriile lactice, a căror utilizare este stabilită în anexa IV punctul 1 litera (q) și punctul 3 litera (z) la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, pot fi utilizate doar dacă îndeplinesc condițiile stabilite în anexa VIII la prezentul regulament.
Articolul 12
Rășini schimbătoare de ioni
Rășinile schimbătoare de ioni, care pot fi utilizate în conformitate cu anexa IV punctul 2 litera (h) la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, sunt copolimeri de stiren și divinilbenzen care conțin grupuri de acid sulfonic sau amoniu. Acestea trebuie să corespundă cerințelor stabilite în Directiva 89/109/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la materiale și obiectele care intră în contact cu produsele alimentare (22) și la dispozițiile comunitare și naționale adoptate în vederea punerii în aplicare a respectivului document. În plus, la testarea cu metoda de analiză stabilită în anexa IX din prezentul regulament, acestea trebuie să piardă, în oricare dintre solvenții enumerați, maximum un mg/l din materia organică. Trebuie regenerate cu substanțe a căror utilizare este permisă în elaborarea produselor alimentare.
Rășinile pot fi utilizate numai sub supravegherea unui oenolog sau a unui tehnician și doar în instalații aprobate de autoritățile statului membru pe teritoriul căruia sunt utilizate. Autoritățile respective stabilesc obligațiile și responsabilitățile care revin oenologilor și tehnicienilor autorizați.
Articolul 13
Ferocianura de potasiu
Ferocianura de potasiu, a cărei utilizare este stabilită în anexa IV punctul 3 litera (p) la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, poate fi utilizată doar sub supravegherea unui oenolog sau a unui tehnician autorizat de autoritățile statului membru pe teritoriul căruia se derulează procesul, iar responsabilitățile care le revin acestora sunt stabilite, dacă este cazul, de către statul membru în cauză.
După tratamentul cu ferocianură de potasiu, vinul trebuie să conțină urme de fier.
Dispozițiile privind controlul utilizării produsului menționat în prezentul articol sunt adoptate de statele membre.
Articolul 14
Fitatul de calciu
Fitatul de calciu, a cărui utilizare este stabilită în anexa IV punctul 3 litera (p) la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, poate fi utilizat doar sub supravegherea unui oenolog sau a unui tehnician autorizat de autoritățile statului membru pe teritoriul căruia se derulează procesul iar responsabilitățile care le revin acestora sunt stabilite, dacă este cazul, de către statul membru în cauză.
După tratament, vinul trebuie să conțină urme de fier.
Dispozițiile privind controlul utilizării produselor menționate în primul alineat sunt adoptate de statele membre.
Articolul 15
Acidul tartric D-L
Acidul tartric D-L, a cărui utilizare este stabilită în anexa IV punctul 3 litera (s) la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, poate fi utilizat doar sub supravegherea unui oenolog sau a unui tehnician autorizat de autoritățile statelor membre pe teritoriul cărora se derulează procesul iar responsabilitățile care le revin acestora sunt stabilite, dacă este cazul, de către statul membru în cauză.
Dispozițiile privind controlul utilizării produsului menționat în prezentul articol sunt adoptate de statele membre.
Articolul 16
Tratament prin electrodializă
Tratamentul prin electrodializă, a cărui utilizare la asigurarea stabilizării tartrice a vinului este prevăzută în anexa IV punctul 4 litera (b) la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, poate fi utilizat doar dacă îndeplinește cerințele stabilite în anexa X la prezentul regulament. Este utilizat numai pentru vinul de masă până la data de 31 iulie 2001.
Articolul 17
Ureaza
Ureaza, a cărei utilizare pentru reducerea nivelului de uree în vin este stabilită în anexa IV punctul 4 litera (c) la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, poate fi utilizată doar dacă îndeplinește cerințele și criteriile de puritate stabilite în anexa XI la prezentul regulament.
Articolul 18
Aportul de oxigen
Aportul de oxigen, menționat în anexa IV punctul 4 litera (a) la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, poate fi realizat utilizându-se oxigen gazos pur.
CAPITOLUL II
LIMITE ȘI CONDIȚII SPECIFICE
Articolul 19
Conținutul în anhidridă sulfuroasă
(1) Modificările efectuate la lista de vinuri din anexa V litera A punctul 2 la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 sunt stabilite în anexa XII la prezentul regulament.
(2) Până la epuizarea stocurilor, pentru consumul uman direct pot fi oferite:
— vinurile originare din Comunitate, cu excepția celor originare din Portugalia, produse înainte de 1 septembrie 1986, altele decât vinurile spumante și licoroase; și
— vinurile originare din țări terțe și din Portugalia importate în Comunitate, înainte de 1 septembrie 1987, vinurile, altele decât vinurile spumante și licoroase
al căror conținut total de anhidridă sulfuroasă nu depășește, la scoaterea pe piață pentru consumul uman direct:
(a) 175 mg per litru pentru vinurile roșii;
(b) 225 mg per litru pentru vinurile albe și rosé;
(c) prin derogare de la litera (a) și (b) de mai sus, pentru vinurile cu un conținut de zahăr rezidual exprimat ca zahăr invertit de minimum 5 g per litru, 225 mg per litru pentru vinurile roșii și 275 mg per litru pentru vinurile albe și rosé.
În plus, pot fi oferite, pentru consumul uman direct în țara de producție și pentru export în țări terțe, până la epuizarea stocurilor:
— vinurile originare din Spania produse înainte de 1 septembrie 1986, al căror conținut total de anhidridă sulfuroasă nu depășește valoarea maximă stabilită în deciziile în vigoare înainte de acea dată în Spania; și
— vinurile originare din Portugalia înainte de 1 ianuarie 1991, al căror conținut total de anhidridă sulfuroasă nu depășește valoarea maximă stabilită în deciziile în vigoare înainte de acea dată în Portugalia.
(3) Vinurile spumante provenind din țări terțe și din Portugalia și importate în Comunitate înainte de 1 septembrie 1987 pot fi oferite pentru consumul uman direct până la epuizarea stocurilor, cu condiția să aibă un conținut total de anhidridă sulfuroasă de maximum:
— 250 mg per litru pentru vinurile spumante; și
— 200 mg per litru pentru vinurile spumante de calitate.
În plus, pentru consumul uman direct în țara de producție și pentru export în țări terțe, pot fi oferite, până la epuizarea stocurilor:
— vinurile originare din Spania produse înainte de 1 septembrie 1986, al căror conținut total de anhidridă sulfuroasă nu depășește valoarea maximă stabilită în deciziile în vigoare înainte de acea dată în Spania; și
— vinurile originare din Portugalia produse înainte de 1 ianuarie 1991, al căror conținut total de anhidridă sulfuroasă nu depășește valoarea maximă stabilită în deciziile în vigoare înainte de acea dată în Portugalia.
Articolul 20
Conținutul în acid volatil
Vinurile pentru care au fost stabilite derogări cu privire la conținutul maxim în acid volatil în conformitate cu anexa V litera B punctul 3 la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 sunt menționate în anexa XIII la prezentul regulament.
Articolul 21
Utilizarea sulfatului de calciu în anumite vinuri licoroase
Derogările referitoare la utilizarea sulfatului de calciu conform anexei V litera J punctul 4 litera (b) la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 se referă doar la următoarele vinuri provenind din Spania:
(a) „Vino generoso”, definit în anexa VI litera L punctul 8 la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999;
(b) „Vino generoso de licor” definit în anexa VI litera L punctul 11 la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999.
TITLUL II
PRACTICI OENOLOGICE
CAPITOLUL I
ÎMBOGĂȚIREA
Articolul 22
Autorizarea de a utiliza zaharoză
Regiunile vitivinicole în care este autorizată utilizarea de zaharoză în sensul dispozițiilor anexei V litera D punctul 3 la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 sunt:
(a) zona vitivinicolă A,
(b) zona vitivinicolă B,
(c) zonele vitivinicole C, cu excepția podgoriilor din Italia, Grecia, Spania și Portugalia și a podgoriilor din departamentele franceze care se găsesc sub jurisdicția curților de apel din: — Aix-en-Provence, — Nîmes, — Montpellier, — Toulouse, — Agen, — Pau, — Bordeaux, — Bastia.
Cu toate acestea, îmbogățirea prin îndulcire în uscat poate fi autorizată de autoritățile naționale ca o excepție în departamentele franceze enumerate anterior. Franța trebuie să informeze imediat Comisia și restul statelor membre cu privire la o astfel de autorizare.
Articolul 23
Îmbogățirea în cazul unor condiții climaterice extrem de nefavorabile
În anii în care, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 75 din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, se autorizează o creștere a tăriei alcoolice în volume menționate în anexa V litera C punctul 3 din același regulament, datorită unor condiții climaterice extrem de nefavorabile în conformitate cu anexa V litera C punctul 4 din același regulament, zonele vitivinicole, regiunile geografice și soiurile în cauză, dacă este cazul, sunt stabilite în anexa XIV la prezentul regulament.
Articolul 24
Îmbogățirea producției de vin pentru vinurile spumante
În conformitate cu anexa V litera H punctul 4 și litera I punctul 5 și anexa VI litera K punctul 11 la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, fiecare stat membru poate autoriza îmbogățirea producției de vin în faza de preparare a vinurilor spumante, cu condiția ca:
(a) nici una dintre componentele producției de vin să nu fi fost supusă în prealabil procesului de îmbogățire;
(b) componentele respective să fie obținute numai din struguri recoltați pe teritoriul său;
(c) îmbogățirea să fie efectuată printr-o singură operațiune;
(d) să nu fie depășite următoarele limite: — 3,5 % vol. pentru o producție de vin cu componente provenind din zona vitivinicolă A, cu condiția ca tăria alcoolică în volume naturală a fiecărei componente să fie de minimum 5 % vol.; — 2,5 % vol. pentru o producție de vin cu componente provenind din zona vitivinicolă B, cu condiția ca tăria alcoolică în volume naturală a fiecărei componente să fie de minimum 6 % vol.; — 2 % vol. pentru o producție de vin cu componente provenind din zonele vitivinicole C I a, C I b, C II și C III, cu condiția ca tăria alcoolică în volume naturală a fiecărei componente să fie de minimum 7,5 % vol., 8 % vol., 8,5 % vol. și respectiv 9 % vol. Limitele menționate anterior nu aduc atingere punerii în aplicare a dispozițiilor articolului 44 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 în cazul producțiilor de vin destinate elaborării vinurilor spumante conform anexei I punctul 15 din același regulament;
(e) metoda utilizată este adaosul de zaharoză, de must de struguri concentrat sau de must de struguri concentrat rectificat.
Articolul 25
Norme administrative referitoare la îmbogățire
(1) Declarația prevăzută în anexa V litera G punctul 5 la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 referitoare la operațiunile de creștere a tăriei alcoolice sunt efectuate de persoanele fizice sau juridice care desfășoară operațiunile respective în conformitate cu termenele și condițiile de control stabilite de autoritățile competente ale statului membru pe teritoriul căruia se desfășoară operațiunea respectivă.
(2) Declarația prevăzută la alineatul (1) trebuie făcută în scris și cuprinde următoarele informații:
— numele și adresa declarantului;
— locul de desfășurare al operațiunii;
— data și ora la care urmează să înceapă operațiunea;
— descrierea produsului supus operațiunii respective;
— procedeul utilizat în operațiunea respectivă, cu detalii referitor la tipul de produs utilizat.
(3) Cu toate acestea, statele membre pot accepta trimiterea către autoritățile competente a unei declarații prealabile valabile pentru mai multe operațiuni sau pentru o perioadă determinată. O astfel de declarație este acceptată numai în cazul în care persoana care a întocmit documentul respectiv păstrează un registru în care înscrie fiecare operațiune de îmbogățire conform cerințelor stabilite la alineatul (6) și fiecare dintre informațiile menționate la alineatul (2).
(4) În cazul în care declarantul nu poate, din motive de forță majoră, să transmită declarația respectivă în timp util, statele membre stabilesc condițiile în care acesta trebuie să prezinte o nouă declarație către autoritățile competente astfel încât să poată permite efectuarea controalelor necesare.
Autoritățile trebuie să informeze în scris Comisia cu privire la aceste dispoziții.
(5) Declarația menționată la alineatul (1) nu este cerută în Marele Ducat al Luxemburgului.
(6) Detaliile legate de operațiunile desfășurate privind creșterea tăriei alcoolice trebuie înregistrate imediat după încheierea operațiunii, în conformitate cu dispozițiile adoptate în aplicarea articolului 70 din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999.
În cazurile în care declarațiile prealabile valabile pentru mai multe operațiuni nu indică data și ora la care începe operațiunea, aceste detalii trebuie înregistrate în registre înainte de începerea fiecărei operațiuni.
CAPITOLUL II
ACIDULAREA ȘI DEZACIDULAREA
Articolul 26
Norme administrative privind acidularea și dezacidularea
(1) În cazul acidulării și dezacidulării, declarația prevăzută în anexa V litera G punctul 5 la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 este prezentată cel mai târziu a doua zi după derularea primei operațiuni efectuate în cursul unui an viticol. Aceasta este valabilă pentru respectivul an viticol.
(2) Declarația menționată la alineatul (1) trebuie făcută în scris și cuprinde următoarele informații:
— numele și adresa declarantului;
— tipul operațiunii desfășurate;
— locul de desfășurare a operațiunii.
(3) Detaliile legate de fiecare operațiune de acidulare și dezacidulare trebuie înregistrate imediat după încheierea operațiunii, în conformitate cu dispozițiile adoptate în sensul articolului 70 din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999.
CAPITOLUL III
NORME COMUNE PENTRU OPERAȚIUNILE DE ÎMBOGĂȚIRE, ACIDULARE ȘI DEZACIDULARE
Articolul 27
Acidularea și îmbogățirea aceluiași produs
Cazurile în care, conform anexei V litera E punctul 7 la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, se permite acidularea și îmbogățirea aceluiași produs în sensul stabilit în anexa I din același regulament sunt decise în conformitate cu procedura stabilită la articolul 75 din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 și sunt în conformitate cu anexa XV la prezentul regulament.
Articolul 28
Condiții generale privind îmbogățirea, acidularea și dezacidularea altor produse decât vinul
Operațiunile menționate în anexa V litera G punctul 1 la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 trebuie efectuate o singură dată. Cu toate acestea, statele membre pot permite desfășurarea unora dintre aceste procese pe durata mai multor operațiuni, în cazul în care acest lucru contribuie la îmbunătățirea vinificării produselor în cauză. În astfel de cazuri, limitele stabilite în anexa V la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 se aplică întregii operațiuni.
Articolul 29
Derogări de la datele stabilite pentru operațiunile de îmbogățire, acidulare și dezacidulare
Prin derogare de la datele stabilite în anexa V litera G punctul 7 la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, operațiunile de îmbogățire, acidulare și dezacidulare pot fi efectuate înainte de datele stabilite în anexa XVI la prezentul regulament.
CAPITOLUL IV
ÎNDULCIREA
Articolul 30
Norme tehnice aplicabile operațiunii de îndulcire
Operațiunea de îndulcire a vinurilor de masă și a v.c.p.r.d. este autorizată doar în stadiul de producție și de comerț en-gross.
Articolul 31
Norme administrative aplicabile operațiunii de îndulcire
(1) Persoanele fizice sau juridice care efectuează operațiunea de îndulcire adresează o declarație autorității competente din statul membru pe teritoriul căruia se desfășoară îndulcirea.
(2) Declarațiile se fac în scris și trebuie să parvină autorității competente cu cel puțin 48 de ore înainte de desfășurarea operațiunii de îndulcire.
Cu toate acestea, în cazul în care aceste operațiuni sunt efectuate frecvent sau continuu, statele membre pot accepta trimiterea către autoritățile competente a unei declarații prealabile valabile pentru mai multe operațiuni sau pentru o perioadă determinată. O astfel de declarație este acceptată numai în cazul în care persoana care a întocmit documentul respectiv păstrează un registru în care înscrie fiecare operațiune de îndulcire și informațiile menționate la alineatul (3).
(3) Declarațiile trebuie să cuprindă următoarele informații:
(a) pentru operațiunile de îndulcire efectuate în conformitate cu anexa V litera F punctul 1 litera (a) și anexa VI litera G punctul 2 la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999: (i) cantitatea și tăria alcoolică totală și cea dobândită ale vinului de masă sau ale v.c.p.r.d. care urmează a fi îndulcit; (ii) cantitatea și tăria alcoolică totală și cea dobândită ale mustului de struguri care urmează să fie adăugat; (iii) tăria alcoolică totală și cea dobândită ale vinului de masă sau ale v.c.p.r.d. după îndulcire.
(b) pentru operațiunile de îndulcire efectuate în conformitate cu anexa V litera F punctul 1 litera (b) și anexa VI litera G punctul 2 la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999: (i) cantitatea și tăria alcoolică totală și cea dobândită ale vinului de masă sau ale v.c.p.r.d. care urmează a fi îndulcit; (ii) cantitatea și tăria alcoolică totală și cea dobândită ale mustului de struguri sau cantitatea și densitatea mustului de struguri concentrat care trebuie adăugat, după cum este cazul; (iii) tăria alcoolică totală și cea dobândită ale vinului de masă sau ale v.c.p.r.d. după îndulcire.
(4) Persoanele menționate la alineatul (1) trebuie să mențină registre de intrare și de ieșire exacte care să reflecte cantitățile de must de struguri sau de must de struguri concentrat pe care le dețin pentru operațiunea de îndulcire.
Articolul 32
Îndulcirea anumitor vinuri de import
Îndulcirea vinurilor de import, menționată în anexa V litera F punctul 3 la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, se efectuează în conformitate cu condițiile stabilite la articolele 30 și 31 din prezentul regulament.
Articolul 33
Norme specifice aplicate la îndulcirea vinurilor licoroase
(1) Îndulcirea conform condițiilor stabilite în anexa V litera J punctul 6 litera (a) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 este autorizată pentru „vino generoso de licor” conform definiției din anexa VI litera L punctul 11 la respectivul regulament.
(2) Îndulcirea conform condițiilor stabilite în anexa V litera J punctul 6 litera (a) a treia liniuță la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 este autorizată pentru v.l.c.p.r.d. „Madeira”.
CAPITOLUL V
CUPAJUL
Articolul 34
Definiție
(1) În sensul stabilit de articolul 46 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, „cupaj” reprezintă amestecarea de vinuri sau musturi care provin din:
(a) state diferite,
(b) zone vitivinicole diferite din Comunitate în sensul stabilit la anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 sau din zone de producție diferite dintr-o țară terță,
(c) aceeași zonă vitivinicolă comunitară sau aceeași zonă de producție dintr-o țară terță, dar fiind diferită ca: — origine geografică; sau — soi de viță; sau — an de recoltă, cu condiția ca originea geografică, soiul de viță sau anul de recoltă să fie specificate ori să se ceară specificarea acestor informații în descrierea produsului în cauză; sau
(d) categorii diferite de vinuri sau musturi.
(2) Următoarele categorii sunt considerate categorii de vinuri sau de musturi diferite:
— vinul roșu, vinul alb și musturile sau vinurile adecvate obținerii uneia dintre aceste categorii de vin;
— vinul de masă, v.c.p.r.d. sau vinurile adecvate obținerii uneia dintre aceste categorii de vin.
În cadrul prezentului alineat, vinul rosé este considerat a fi vin roșu.
(3) Nu sunt considerate cupaj următoarele procese:
(a) adaosul de must de struguri concentrat sau de must de struguri concentrat rectificat pentru a crește tăria alcoolică naturală a produsului în cauză;
(b) îndulcirea: — vinului de masă; — unui v.c.p.r.d., în cazul în care produsul utilizat la îndulcire provine dintr-o regiune determinată al cărei nume îl poartă sau este must de struguri concentrat rectificat;
(c) producerea unui v.c.p.r.d. în conformitate cu practicile tradiționale menționate în anexa VI litera (D) punctul (2) la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999.
Articolul 35
Norme generale aplicabile cupajului
(1) Sunt interzise amestecul și cupajul:
— vinurilor de masă între ele; sau
— vinurilor adecvate obținerii de vinuri de masă între ele sau cu vinuri de masă; sau
— v.c.p.r.d. între ele,
dacă unul dintre ingrediente nu corespunde dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 sau ale prezentului regulament.
(2) Rezultatul amestecului dintre strugurii proaspeți, mustul de struguri, mustul de struguri în fermentare sau vinul nou încă în fermentare, în cazul în care oricare dintre aceste produse nu are caracteristicile necesare pentru obținerea vinului de masă sau a vinului adecvat pentru producerea vinului de masă, cu produse adecvate obținerii unui astfel de vin de masă, nu este considerat vin de masă sau vin adecvat obținerii unui de vin de masă.
(3) În cazul în care cupajul este efectuat și în conformitate cu următoarele alineate, singurele produse care pot fi considerate vinuri de masă sunt cele care rezultă din cupajul vinurilor de masă între ele sau din cupajul vinurilor de masă cu vinuri adecvate obținerii vinurilor de masă, cu condiția ca aceste vinuri adecvate obținerii vinurilor de masă să aibă o tărie alcoolică în volume naturală de maximum 17 % vol.
(4) Fără a aduce atingere articolului 44 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 și articolului 36 din prezentul regulament, cupajul unui vin adecvat obținerii unui de vin de masă cu:
(a) un vin de masă poate rezulta într-un vin de masă doar dacă operațiunea este efectuată în regiunea vitivinicolă în care a fost produs vinul adecvat obținerii unui de vin de masă;
(b) un alt vin adecvat obținerii unui vin de masă poate rezulta într-un vin de masă doar dacă: — cel de-al doilea vin adecvat obținerii unui vin de masă a fost produs în aceeași regiune vitivinicolă; și — operațiunea este efectuată în aceeași regiune vitivinicolă.
(5) Este interzis cupajul unui must de struguri sau a unui vin de masă care a fost supus tratamentului oenologic menționat în anexa IV punctul 1 litera (n) la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 cu un must de struguri sau cu un vin care nu a fost supus aceluiași tratament oenologic.
Articolul 36
Norme specifice aplicabile cupajului vinurilor albe și vinurilor roșii în Spania
(1) În sensul articolului 42 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, cupajul unui vin adecvat obținerii unui de vin de masă alb sau a unui vin de masă alb cu un vin adecvat obținerii unui de vin de masă roșu sau a unui vin de masă roșu este permis în Spania până la data de 31 iulie 2005, cu condiția ca produsul obținut să aibă caracteristicile unui vin de masă roșu.
(2) Vinurile de masă roșii și rosé din Spania care rezultă din cupajul menționat la alineatul (1) nu pot face obiectul schimburilor comerciale cu alte state membre sau exporturilor în țările terțe.
(3) În scopul aplicării dispozițiilor alineatului (2), organismul competent desemnat de Spania garantează originea vinurilor de masă roșii și rosé din Spania prin aplicarea unui timbru la rubrica rezervată comentariilor oficiale pe documentul prevăzut la articolul 70 din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, precedat de mențiunea: „acest vin nu este produs prin cupaj între vin alb/roșu”.
CAPITOLUL VI
ADAOSUL DE ALTE PRODUSE
Articolul 37
Adaosul de distilat la vinurile licoroase și la anumite v.l.c.p.r.d.
Caracteristicile distilaturilor de vin și ale distilaturilor seci de stafide care pot fi adăugate la vinurile licoroase și la anumite v.l.c.p.r.d. în conformitate cu anexa V litera J punctul 2 litera (a) punctul (i) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 trebuie să fie în conformitate cu anexa XVII la prezentul regulament.
Articolul 38
Adaosul de alte produse și utilizarea musturilor de struguri la elaborarea anumitor v.l.c.p.r.d.
(1) Lista v.l.c.p.r.d. la prepararea cărora se utilizează mustul de struguri sau un amestec de must de struguri cu vin în conformitate cu anexa V litera J punctul 1 la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 trebuie să fie în conformitate cu anexa XVIII litera A la prezentul regulament.
(2) Lista v.l.c.p.r.d. la care se pot adăuga produsele menționate în anexa V litera J punctul 2 litera (b) la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 trebuie să fie în conformitate cu anexa XVIII litera B la prezentul regulament.
Articolul 39
Adaosul de alcool la vinurile petiante
În sensul articolului 42 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, adaosul de alcool la vinurile petiante nu conduce la o creștere a tăriei alcoolice totale în volume a vinului petiant cu mai mult de 0,5 % vol. Alcoolul poate fi adăugat numai sub formă de licoare de expediție și cu condiția ca o astfel de metodă să fie permisă de regulamentele în vigoare în statul membru producător și ca aceste regulamente să fi fost aduse la cunoștința Comisiei și a celorlalte state membre.
CAPITOLUL VII
ANUMITE CONDIȚII PRIVIND MATURAREA
Articolul 40
Maturarea anumitor vinuri licoroase
Maturarea efectuată în condițiile stabilite în anexa V litera J punctul 6 litera (c) la Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 este autorizată pentru v.l.p.r.d. „Madeira”.
TITLUL III
UTILIZAREA EXPERIMENTALĂ A NOILOR PRACTICI OENOLOGICE
Articolul 41
Norme generale
(1) În scopuri experimentale menționate la articolul 46 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, fiecare stat membru poate autoriza utilizarea anumitor practici sau tratamente oenologice care nu au fost incluse în prezentul regulament, pentru o perioadă maximă de trei ani, cu condiția ca:
— practicile sau tratamentele în cauză să îndeplinească condițiile stabilite la articolul 42 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999;
— aceste practici sau tratamente să fie aplicate unor cantități care să nu depășească 50 000 hectolitri pe an pentru un singur experiment;
— produsele obținute să nu fie expediate în afara statului membru pe teritoriul căruia s-a desfășurat experimentul;
— la începutul experimentului, statul membru în cauză să informeze Comisia și restul statelor membre cu privire la condițiile fiecărei autorizații.
Un „experiment” constă într-una sau mai multe operațiuni efectuate în cadrul unui proiect de cercetare bine definit cu un singur protocol experimental.
(2) Înainte de expirarea perioadei prevăzute la alineatul (1), Comisia este sesizată de către statul membru interesat printr-o comunicare privind experimentul autorizat. Comisia informează celelalte state membre despre rezultatul acestui experiment. Dacă este cazul și în funcție de rezultate, statul membru în cauză poate sesiza Comisia cu o cerere privind autorizarea de a continua experimentul, eventual cu un volum mai mare. Pentru susținerea acestei cereri, statul membru prezintă un dosar adecvat.
(3) Hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 75 din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, Comisia decide cu privire la cererea menționată la alineatul (2); în același timp, aceasta poate decide să permită continuarea experimentului în alt stat membru, în aceleași condiții.
(4) La sfârșitul perioadei menționate la alineatul (1) sau, acolo unde este cazul, la alineatul (2), și după culegerea tuturor informațiilor cu privire la experiment, dacă este cazul, Comisia poate prezenta Consiliului o propunere pentru autorizarea definitivă a practicii sau procesului oenologic pe care se bazează experimentul respectiv.
TITLUL IV
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 42
Vinuri produse înainte de 1 august 2000
Vinurile produse înainte de data de 1 august 2000 pot fi oferite sau distribuite pentru consumul uman direct după data respectivă, cu condiția să corespundă normelor comunitare sau naționale în vigoare înainte de data respectivă.
Articolul 43
Cerințe pentru distilarea, deplasarea și utilizarea produselor care nu sunt conforme cu Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 sau cu prezentul regulament
(1) Produsele care, în sensul articolului 45 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999, nu pot fi oferite sau distribuite pentru consumul uman direct trebuie distruse. Cu toate acestea, statele membre pot autoriza utilizarea anumitor produse ale căror caracteristici le vor determina, în distilerii, fabrici de oțet sau în scopuri industriale.
(2) Aceste produse nu pot fi păstrate de către producători sau comercianți fără un motiv legitim și nu pot fi mutate decât în distilerii, fabrici de oțet, întreprinderi unde sunt utilizate în scopuri industriale sau pentru produse industriale sau în instalații de eliminare.
(3) Statele membre pot adăuga agenți de denaturare sau indicatori la vinurile menționate la alineatul anterior, pentru a ușura identificarea vinurilor respective. Dacă este necesar, statele membre pot interzice utilizările menționate la alineatul (1) și pot dispune distrugerea produselor.
Articolul 44
Abrogări
(1) Regulamentele (CEE) nr. 1618/70, nr. 1972/78, nr. 2394/84, nr. 305/86, nr. 1888/86, nr. 2094/86, nr. 2202/89, nr. 2240/89, nr. 3220/90 și nr. 586/93 și Regulamentele (CE) nr. 3111/93 și nr. 1128/93 se abrogă.
(2) Regulamentul (CE) nr. 2676/90 se aplică produselor menționate în Regulamentul (CE) nr. 1493/1999. Dispozițiile cuprinse în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2676/90 partea 1 punctul 5, partea 3 punctul 5, partea 5 punctul 3.2, partea 12 punctul 3, partea 16 punctul 3, partea 18 punctul 3, partea 23 punctul 3, partea 25 punctul 2.3, partea 26 punctul 3, partea 27 punctul 3, partea 30 punctul 3, partea 37 punctul 3 și partea 40 punctul 1.4 se abrogă începând cu 1 august 2001.
Articolul 45
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Se aplică de la 1 august 2000.