Începe proba gratuită

Act UE 2000/56 · CELEX 32000E0056

Poziția comună a Consiliului din 24 ianuarie 2000 de modificare și completare a Poziției comune 1999/318/PESC privind măsurile restrictive suplimentare împotriva Republicii Federale Iugoslavia (RFI)

Data act
24.01.2000
Intrare in vigoare
24.01.2000
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2000_021_R_0004_01
Status
In vigoare
Iugoslavia Politica UE în domeniul vizelor restricții ale libertății sancțiuni internaționale securitate internațională Serbia

Articolul 1

Poziția comună 1999/318/PESC se modifică după cum urmează: (1) Considerentul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) întrucât Consiliul s-a declarat favorabil menținerii sau întăririi sancțiunilor împotriva regimului, fără a sancționa populația sârbă,”. (2) Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 1 (1) Nu se eliberează vize președintelui Miloșevici, membrilor familiei sale, miniștrilor și înalților funcționari ai Guvernelor RFI și Serbiei și nici persoanelor care, prin activitățile lor, îl susțin pe președintele Miloșevici. (2) În conformitate cu alineatul (1), Consiliul identifică, printr-o decizie de punere în aplicare, persoanele care trebuie informate în sensul neadmiterii în statele membre, în conformitate cu unul sau cu toate criteriile următoare: — persoanele inculpate pentru săvârșirea de crime, astfel cum sunt definite în articolele 1-5 din statutul Tribunalului Penal Internațional pentru Iugoslavia; — președintele Miloșevici, membrii familiei sale și toți miniștrii și înalții funcționari ai Guvernelor RFI și Serbiei; — persoanele care, prin activitățile lor, îl susțin pe președintele Miloșevici pe plan politic și/sau financiar (în special editorii, redactorii șefi și membrii SPS); — liderii forțelor militare și ai poliției și persoanele responsabile cu serviciile de informații și de securitate; — persoanele care participă la activități de represiune. (3) Persoanele cărora nu li se aplică criteriile menționate la alineatul (2) sunt eliminate de pe lista persoanelor informate în sensul neadmiterii. (4) Deciziile de aplicare adoptate de Consiliu sunt actualizate în conformitate cu necesitățile, cel puțin o dată la două luni. (5) Președinția se asigură că se instituie proceduri corespunzătoare pentru punerea în aplicare a alineatelor (1)-(4). (6) Alineatele (2)-(5) se aplică, de asemenea, măsurilor privind interdicțiile de eliberare de vize, stabilite în conformitate cu articolul 4 din Poziția comună 1998/240/PESC și cu articolul 1 din Poziția comună 1998/725/PESC. (7) În cazuri excepționale, se pot acorda derogări, în cazul în care acest lucru este de natură să contribuie la realizarea obiectivelor esențiale ale Uniunii și să favorizeze o soluționare politică, sub rezerva unei notificări prealabile a celorlalte state membre de către statul membru care acordă derogarea.”

Articolul 2

Prezenta poziție comună produce efecte la data adoptării.

Articolul 3

Prezenta poziție comună se publică în Jurnalul Oficial.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.