Articolul 1
Decizia 96/411/CE se modifică după cum urmează: 1. Articolul 2 litera (a) se înlocuiește cu următorul text: „(a) definește domeniile statistice prioritare, printre cele stabilite în anexa II, care pot face obiectul acțiunilor la nivelul statului membru pentru anul următor;”. 2. Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 3 Perioada și procedura de aplicare Procesul de adaptare a statisticilor agricole comunitare prevăzut în articolul 1 continuă în perioada 2000-2002. Este coordonat de Comisie prin planurile tehnice de acțiune în conformitate cu articolul 4. După această perioadă, Parlamentul European și Consiliul pot decide să extindă procesul în conformitate cu propunerile Comisiei prevăzute în articolul 11.” 3. Articolul 4 alineatul (2) se elimină. 4. Articolul 5 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 5 Rapoarte ale statelor membre Statele membre prezintă Comisiei: (a) până la 31 mai cel târziu în fiecare an, o comunicare stabilind intențiile lor, dacă există, de a participa la acțiuni prioritare pentru anul următor, însoțită de un sumar al planurilor pentru punerea în aplicare și o estimare a costurilor; (b) în urma adoptării de către Comisie a planului de acțiune tehnică, un plan de lucru pentru fiecare acțiune referitoare la acestea; (c) după încheierea fiecărei acțiuni, un scurt raport privind punerea în aplicare a acțiunii la care au participat. Documentele de prezentat în sensul literelor (a), (b) și (c) trebuie să acopere modificările planificate la metodologia de punere în aplicare, lucrările ce trebuie desfășurate, dificultățile identificate și propunerile de depășire a acestora, resursele naționale și comunitare de mobilizat și propunerile de îmbunătățire la nivel comunitar. Acțiunile pentru care este necesar sprijinul comunitar trebuie identificate ca atare. În temeiul procedurii prevăzute în articolul 10, Comisia redactează formulare standard simplificate pentru a facilita prezentarea informațiilor de mai sus.” 5. Articolul 6 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3) Contribuția este plătită statelor membre în două tranșe, prima din acestea, echivalentă cu 30 % din partea Comunității în costul acțiunii, este plătită în avans, după notificarea și acceptarea de către Comisie a planului de lucru pentru acțiunea în cauză. Diferența se plătește la prezentarea și aprobarea de către Comisie a raportului privind punerea în aplicare a acțiunii de către statele membre. Comisia desfășoară orice controale la fața locului pe care le consideră necesare în colaborare cu autoritățile competente din statele membre.” (b) se adaugă următorul alineat: „(4) Cadrul financiar pentru punerea în aplicare a acestui program pentru perioada 2000-2002 este stabilit la 3 milioane EUR. Alocațiile anuale sunt autorizate de autoritatea bugetară în limitele perspectivei financiare.” 6. Articolul 10 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 10 (1) Comisia este sprijinită de Comitetul permanent pentru statistică agricolă, denumit în continuare «comitet». (2) Când se face trimitere la prezentul articol, se aplică articolele 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din decizia menționată. Perioada prevăzută în articolul 4 alineatul (3) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni. (3) Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.” 7. La articolul 11, „1999” se înlocuiește cu „2002”. 8. Se inserează următorul articol în decizie: „Articolul 11a Baza de date a plăților FEOGA (secțiunea Garantare) Comisia continuă studiile de fezabilitate în curs pentru a determina posibilitatea tehnică de a stabili o bază de date legată de plățile efectuate de FEOGA (secțiunea Garantare) care să includă, în special, la nivelul fiecărui beneficiar, date privind nivelul ajutorului primit, suprafețele și numărul de animale în cauză, precum și cel mai adecvat sistem informatic care să proceseze aceste date. La 31 decembrie 2001 cel târziu, Comisia prezintă un raport Parlamentului European și al Consiliului cu privire la rezultatele acestor studii de fezabilitate și cu privire la resursele (tehnice, financiare și umane) care ar fi necesare pentru a întocmi baza de date și pentru a prelucra statistic datele.”