Articolul 1
(1) Statele membre sprijină elaborarea unei propuneri de convenție a Organizației Națiunilor Unite împotriva crimei organizate și a oricărui alt protocol. Statele membre preconizează introducerea în proiectul de convenție a unor dispoziții care să faciliteze cât mai mult lupta efectivă împotriva crimei organizate la nivelul prevenirii, anchetelor și al urmăririlor. (2) Statele membre veghează ca dispozițiile din proiectul de convenție referitoare la obligația de a transfera în domeniul penal anumite activități să fie compatibile cu articolele 1 și 2 din Acțiunea comună 98/733/JAI. (3) Celelalte dispoziții din proiectul de convenție trebuie să se aplice la un nivel cât mai general în cazul activităților organizațiilor criminale și al cooperării internaționale în lupta împotriva acestor organizații. În principiu, dispozițiile relevante din proiectul de convenție trebuie să se refere la activitățile persoanelor care acționează de comun acord în vederea comiterii unei infracțiuni grave și care sunt implicate în orice organizație criminală care dispune de o structură și care există de mai mult timp sau care a existat pe o perioadă determinată. Dispozițiile nu trebuie să se limiteze numai la grupurile care au o structură foarte dezvoltată sau un caracter permanent, cum ar fi organizațiile de tip mafiot; organizațiile nu trebuie să aibă neapărat participanți cu roluri definite formal și nici membri permanenți. (4) Dispozițiile în materie de cooperare internațională care vor fi introduse în proiectul de convenție trebuie să ofere garanțiile necesare pentru a asigura protejarea drepturilor omului și a facilita această cooperare. Ele trebuie să se aplice atunci când, ancheta aflându-se într-un stadiu preliminar, nu este posibil ca un stat anume să stabilească cu certitudine dacă o infracțiune este legată de crima organizată. De asemenea, este poate util să se precizeze anumite criterii în scopul evidențierii legăturilor cu crima organizată. (5) În ceea ce privește măsurile de luptă împotriva spălării banilor, convenția trebuie să își lărgească sfera de aplicare la un număr mare de infracțiuni și, în special, să fie compatibilă cu cele patruzeci de recomandări ale Grupului de acțiune financiară. (6) Orice dispoziție a proiectului de convenție referitoare la activele de proveniență criminală nu trebuie să fie incompatibilă cu Acțiunea comună 98/699/JAI din 3 decembrie 1998 privind identificarea, depistarea, blocarea sau sechestrul și confiscarea instrumentelor și a produselor infracțiunii (2). (7) Dacă este cazul, dispozițiile relevante din proiectul de convenție pot fi inspirate din Convenția Organizației Națiunilor Unite din 1988 împotriva traficului ilicit de stupefiante și de substanțe psihotrope. În afară de aceasta, ele trebuie să țină seama de convenția Consiliului Europei din 1990 referitoare la ascunderea caracterului ilicit, la depistarea, sechestrul și confiscarea produselor infracțiunii.