Articolul 1
Regulamentul (CEE) nr. 3030/93 se modifică după cum urmează: 1. La articolul 1, alineatul (1) se înlocuiește cu textul următor: „(1) Prezentul regulament se aplică importurilor: — de produse textile prezentate în anexa I, originare din terțe țări cu care Comunitatea a încheiat acorduri bilaterale, protocoale sau alte înțelegeri prezentate în anexa II; — de produse textile originare din terțe țări, membre ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), care până acum, în ceea ce privește Comunitatea, nu au fost integrate în GATT 1994, în înțelesul articolului 2 alineatul (6) sau alineatul (8) din Acordul OMC privind produsele textile și confecțiile (ATC) și care figurează în anexa X. Comisia se asigură că lista țărilor terțe membre OMC și orice actualizare a acesteia sunt publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria «C».” 2. La articolul 3, alineatul (1) se înlocuiește cu textul următor: „(1) Limitele cantitative prevăzute în anexa V nu se aplică produselor de artă populară și țesăturilor manuale prevăzute în anexa VI care sunt însoțite la import de un certificat emis de autoritățile competente ale țării de origine în conformitate cu dispozițiile anexei VI și care îndeplinesc celelalte condiții stabilite în anexa respectivă.” 3. La articolul 3, alineatul (3) se înlocuiește cu textul următor: „(3) Alineatele (1) și (2) nu se aplică pentru Brazilia, Hong Kong și Macao.” 4. Articolul 8 se înlocuiește cu textul următor: „Articolul 8 Importuri suplimentare Atunci când, în anumite situații, sunt necesare importuri de cantități suplimentare în afara celor prevăzute în anexa V privind una sau mai multe categorii de produse, Comisia poate acorda posibilități suplimentare de import în timpul unui anumit an contingentar, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17. Atunci când se acordă astfel de posibilități suplimentare în urma eliberării unui surplus de licențe de către autoritățile țării furnizoare, ele sunt supuse deducerii unei cantități corespunzătoare cantității suplimentare din limita cantitativă: — din una sau mai multe categorii de produse ce aparțin aceleiași grupe sau subgrupe de produse pentru anul contingentar în curs (cu condiția ca această cantitate să nu depășească 3 % din limita cantitativă pentru categoria pentru care se acordă posibilități suplimentare) și/sau — din aceeași categorie de produse pentru anul contingentar următor. În caz de urgență, Comisia inițiază consultări în cadrul comitetului instituit în temeiul articolului 17, în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea cererii din partea unui stat membru și adoptă o decizie în termen de 15 zile lucrătoare, începând cu aceeași dată. Aceste posibilități suplimentare de import nu se iau în considerare în scopul aplicării articolului 7.” 5. La articolul 15, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Atunci când, ca urmare a cercetărilor efectuate în conformitate cu procedurile prevăzute în anexa IV, Comisia constată că informațiile pe care le deține constituie dovada că produsele originare dintr-o țară furnizoare, prevăzută în anexa V și supuse limitelor cantitative prevăzute la articolul 2 sau introduse în temeiul articolului 10, au fost transbordate, redirecționate sau importate în alt mod în Comunitate prin eludarea acestor limite cantitative și că trebuie să se facă modificările necesare, Comisia solicită începerea unor consultări în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 16, astfel încât să se ajungă la o înțelegere asupra unei modificări echivalente a limitelor cantitative corespunzătoare.” 6. La articolul 15, alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text: „(5) În plus, atunci când există dovada implicării unor teritorii ale țărilor terțe care sunt membre OMC, dar care nu sunt prevăzute în anexa V, Comisia solicită consultări cu țara sau țările terțe respective, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 16, pentru a adopta măsurile corespunzătoare pentru soluționarea problemei. Comisia, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17, poate introduce limite cantitative pentru țara sau țările terțe respective, sau poate lua orice altă măsură adecvată.” 7. Teza introductivă de la articolul 16 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Comisia, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17 alineatul (5), întreprinde consultările prevăzute în prezentul regulament în conformitate cu modalitățile următoare:” 8. Articolul 20 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 20 Prezentul regulament nu aduce atingere dispozițiilor ATC, cu privire la membrii OMC, nici acordurilor bilaterale, protocoalelor sau înțelegerilor dintre Comunitate și țările terțe prevăzute în anexa II.” 9. În anexa III articolul 14, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Atunci când Comisia, în conformitate cu articolul 12 din prezentul regulament a confirmat disponibilitatea cantității solicitate în limitele cantitative respective, autoritățile statelor membre emit o autorizație de import în maximum cinci zile lucrătoare de la prezentarea de către importator a licenței de export corespunzătoare, în original. Această prezentare trebuie efectuată cel mai târziu la data de 31 martie a anului următor celui în care mărfurile prevăzute în licență au fost expediate. În cazuri speciale termenul limită de prezentare a licenței de export poate fi prelungit până la data de 30 iunie, pe baza unei cereri ce trebuie justificată de statul membru și în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17 din prezentul regulament.” 10. În anexa III se adaugă următorul paragraf la articolul 14 alineatul (4), la articolul 21 alineatul (3) și la articolul 26: „Autoritățile competente, în conformitate cu condițiile stabilite de către acestea, permit ca declarațiile sau cererile să fie transmise sau tipărite prin mijloace electronice. Cu toate acestea, toate documentele și toate dovezile trebuie să fie puse la dispoziția autorităților competente.” 11. În anexa III teza introductivă de la articolul 14 alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text: „(4) Declarația sau cererea adresată de importator autorităților competente cu scopul de a obține autorizația de import trebuie să conțină:” 12. În anexa III articolul 21, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Autoritățile statelor membre emit o autorizație de import în maximum cinci zile lucrătoare de la prezentarea de către importator a licenței de export corespunzătoare, în original. Această prezentare a licenței de export se efectuează cel mai târziu la data de 31 martie a anului următor celui în care au fost expediate mărfurile prevăzute în licență. În cazuri speciale termenul limită de prezentare a licenței de export se poate prelungi până la data de 30 iunie, pe baza unei cereri ce trebuie justificată de statul membru și în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17 din prezentul regulament. Acest termen nu se aplică pentru Egipt și Malta. Autorizațiile de import elaborate pe formulare în conformitate cu modelul care figurează în apendicele 1 al acestei anexe sunt valabile pe întregul teritoriu vamal al Comunității.” 13. În anexa III articolul 21 alineatul (3) teza introductivă se înlocuiește cu următorul text: „(3) Declarația sau cererea adresată de importator autorităților competente cu scopul de a obține autorizația de import trebuie să conțină:” 14. În anexa III articolul 26 teza introductivă se înlocuiește cu următorul text: „Declarația sau cererea adresată de importator către autoritățile competente cu scopul de a obține documentul de supraveghere, trebuie să conțină:” 15. În anexa III se inserează următorul articol: „Articolul 30a Lista și adresele autorităților competente prevăzute la articolul 14 alineatul (4), articolul 21 alineatele (1) și (3), articolul 25 alineatul (3), articolul 26 și articolul 31 alineatul (1) se publică de către Comisie în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria «C».” 16. În anexa III articolul 31, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Formularele pe care trebuie să le utilizeze autoritățile competente ale statelor membre pentru eliberarea autorizațiilor de import și a documentelor de supraveghere prevăzute la articolul 14 alineatul (1), articolul 21 alineatul (1) și articolul 25 alineatul (3) sunt în conformitate cu modelul licenței de import care figurează la apendicele 1 al prezentei anexe.” 17. La articolul 31 din anexa III se adaugă alineatul (12): „(12) Licența de import poate fi eliberată prin intermediul mijloacelor electronice atât timp cât birourile vamale respective au acces la licență prin intermediul unei rețele informatice.” 18. Se elimină anexa XI și apendicele 2 la anexa III.