Articolul 1
Statele membre efectuează controale în conformitate cu prezentul regulament pentru a verifica dacă bananele care intră sub incidența codului NC ex 0803 destinate livrării către consumator în stare proaspătă se conformează cu standardele de calitate stabilite în Regulamentul (CE) nr. 2257/94.
Articolul 2
Bananele produse în Comunitate sunt supuse unui control privind conformitatea cu standardele de calitate comunitare, înainte de încărcarea într-un mijloc de transport în vederea comercializării în stare proaspătă. Aceste controale pot fi efectuate la unitatea de ambalare.
Bananele care se comercializează în afara regiunii lor de producție se supun controalelor neanunțate atunci când sunt descărcate pentru prima dată în alt loc din Comunitate.
Controalele prevăzute în paragrafele precedente se efectuează sub rezerva aplicării articolul 7.
Articolul 3
Înainte de punerea în liberă circulație, bananele importate din țări terțe se supun controalelor privind conformitatea lor cu standardele de calitate comunitare, în statul membru în care sunt descărcate pentru prima dată în Comunitate, sub rezerva aplicării articolului 7.
Articolul 4
(1) Controalele de conformitate se efectuează conform articolelor 2 și 3, cu excepția alineatului (7) din Regulamentul (CEE) nr. 2251/92.
(2) Pentru produsele care, din motive tehnice, nu pot fi controlate cu privire la conformitate în momentul primei descărcări în Comunitate, controalele se efectuează ulterior, cel mai târziu la sosirea în depozitul de coacere și în orice caz, cu privire la produsele importate din țări terțe, înainte de punerea în liberă circulație.
(3) La finalizarea controalelor de conformitate, se eliberează un certificat întocmit în conformitate cu anexa I, pentru marfa a cărei conformitate cu standardele a fost certificată.
Certificatul de inspecție eliberat pentru bananele originare din țări terțe se prezintă autorităților vamale pentru punerea acestor produse în liberă circulație în Comunitate.
(4) În cazul neconformității, se aplică articolul 3 alineatul (9) et seq. din Regulamentul (CEE) nr. 2251/92.
(5) Dacă autoritatea competentă nu a inspectat o anumită marfă, aceasta își aplică ștampila oficială pe notificarea prevăzută în articolul 5 sau, în lipsa acesteia, în cazul produselor importate, aceasta informează în timp util autoritățile vamale prin orice alte mijloace adecvate.
(6) Comercianții furnizează toate facilitățile solicitate de agenția competentă pentru efectuarea verificărilor, conform prezentului regulament.
Articolul 5
Comerciantul în cauză sau reprezentantul său, care nu se califică pentru exceptările prevăzute în articolul 7, furnizează agenției competente în timp util toate informațiile necesare pentru identificarea loturilor și informații detaliate privind locul și data ambalării și expedierii pentru bananele recoltate în Comunitate, locul și data planificate pentru descărcare în Comunitate pentru bananele din țările terțe sau din regiunile de producție ale Comunității și livrările la depozitele de coacere pentru bananele care nu pot fi controlate atunci când sunt descărcate pentru prima dată în Comunitate.
Articolul 6
(1) Controalele de conformitate se efectuează de către departamentele sau agențiile desemnate de autoritățile naționale competente. Aceste agenții trebuie să prezinte garanții adecvate pentru efectuarea acestor controale, în special cu privire la echipament, calificare și experiență.
(2) Autoritățile naționale competente pot să delege responsabilitatea pentru efectuarea controalelor, organismelor private aprobate în acest scop care:
(a) au inspectori care au urmat un curs de perfecționare recunoscut de autoritatea competentă;
(b) posedă echipamentul și facilitățile necesare pentru efectuarea verificărilor și analizelor necesare controalelor și
(c) dețin facilitățile adecvate pentru comunicarea informațiilor.
(3) Autoritățile competente verifică periodic executarea și eficacitatea controalelor. Acestea retrag autorizația atunci când descoperă anomalii sau nereguli care ar putea afecta executarea corectă a controalelor sau când cerințele nu mai sunt satisfăcute.
Articolul 7
(1) Comercianții care comercializează banane cultivate în Comunitate sau banane importate din țări terțe nu fac obiectul controalelor de conformitate cu standardele de calitate în etapele prevăzute în articolul 2 și 3 atunci când:
(a) dețin personal experimentat în standarde de calitate și facilități de manipulare și inspecție;
(b) țin evidența operațiunilor pe care le efectuează și
(c) prezintă garanții că bananele pe care le comercializează se conformează, din punct de vedere al calității, cu standardele Comunității.
Comercianții exceptați de la controale obțin un certificat de exceptare, în conformitate cu specimenul prezentat în anexa II.
(2) Exceptarea de la controale se acordă, la cererea comerciantului respectiv, de către departamentele de inspecție sau agențiile desemnate de autoritățile naționale competente, fie ale statului membru producător, pentru bananele comercializate în regiunea de producție a Comunității, fie de statul membru de descărcare, pentru bananele din Comunitate comercializate în alt loc în Comunitate și bananele importate din țări terțe. Exceptarea de la controale se acordă pentru o perioadă maximă de trei ani și se reînnoiește. Această exceptare se aplică întregii piețe comunitare pentru produsele descărcate în statul membru care a acordat exceptarea.
Departamentele sau agențiile respective retrag exceptarea atunci când constată anomalii sau nereguli care ar putea afecta conformitatea bananelor cu standardele sau când condițiile stabilite în alineatul (1) nu mai sunt satisfăcute. Retragerea este temporară sau permanentă, în conformitate cu gravitatea deficiențelor detectate.
Statele membre creează un registru al comercianților de banane exceptați de la controale, le alocă un număr de înregistrare și iau măsurile necesare pentru diseminarea acestor informații.
(3) Departamentele competente sau agențiile statelor membre verifică periodic calitatea bananelor comercializate de comercianții prevăzuți în alineatul (1) și concordanța cu condițiile stabilite. Comercianții exceptați furnizează, de asemenea, toate facilitățile necesare pentru efectuarea acestor verificări.
Acestea comunică la Comisie lista comercianților cărora li s-a acordat exceptarea prevăzută în prezentul articol și orice retrageri ale exceptării.
Articolul 8
Prezentul regulament se aplică fără să aducă atingere controalelor la fața locului neanunțate, efectuate ulterior, până în etapa de coacere în depozit.
Articolul 9
Prezentul regulament intră în vigoare la 1 aprilie 1996.