Articolul 1
Găinile ouătoare (păsările pentru producție crescute în vederea producerii de ouă pentru consum) destinate Finlandei și Suediei sunt supuse unui test microbiologic, efectuat prin prelevarea de probe de la efectivul de origine.
Decizie 1995/161 · CELEX 31995D0161
Articolul 1
Găinile ouătoare (păsările pentru producție crescute în vederea producerii de ouă pentru consum) destinate Finlandei și Suediei sunt supuse unui test microbiologic, efectuat prin prelevarea de probe de la efectivul de origine.
Articolul 2
Testul microbiologic menționat la articolul 1 se efectuează în conformitate cu anexa I.
Articolul 3
(1) Găinile ouătoare destinate Finlandei și Suediei sunt însoțite de certificatul prezentat în anexa II. (2) Certificatul prevăzut la alineatul (1) poate: — să fie însoțit de modelul 3 de certificat prevăzut de anexa IV la Directiva 90/539/CEE sau — să fie inclus în certificatul menționat la prima liniuță.
Articolul 4
Garanțiile suplimentare prevăzute de prezenta decizie nu se aplică efectivelor care fac obiectul unui program recunoscut, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 32 din Directiva 90/539/CEE, ca fiind echivalent cu cel pus în aplicare de Finlanda și Suedia.
Articolul 5
Prezenta decizie se revizuiește până la 31 decembrie 1996. Revizuirea se face pe baza unui raport întocmit de Finlanda și Suedia care ține seama de experiența acumulată, prezentat până la 30 septembrie 1996.
Articolul 6
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Alege ce accepți. Poți reveni oricând.
Sesiunea de autentificare, securitatea și protecția formularelor. Fără ele site-ul nu poate funcționa, de aceea nu pot fi dezactivate.
Google Analytics ne arată statistici agregate despre paginile publice. Nu îl folosim în cont sau workspace, iar semnalele de publicitate rămân dezactivate.