Articolul 1
Directiva 92/12/CEE se modifică după cum urmează: 1. Articolul 5 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (2) prima liniuță se înlocuiește cu următorul text: „— provin sau se îndreaptă spre țări terțe sau teritorii prevăzute la articolul 2 alineatele (1), (2) și (3) sau spre Channel Islands și intră sub incidența uneia dintre procedurile vamale de suspendare prevăzute la articolul 84 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CEE) Nr. 2913/92 (9) sau într-o zonă sau antrepozit liber; (b) la alineatul (2), a doua liniuță se înlocuiește cu următorul text: „— sunt expediate între statele membre prin țări AELS sau între un stat membru și o țară AELS conform procedurii de tranzit intern intracomunitar sau prin una sau mai multe țări terțe non AELS cu un carnet TIR sau ATA”; (c) la alineatul (2), prima parte a tezei din al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Dacă se folosește un singur document administrativ:”; (d) se adaugă următorul alineat: „(3) Orice detalii suplimentare care trebuie menționate pe documentele de transport sau pe cele comerciale servind ca și documente de tranzit și modificările care trebuie făcute pentru adaptarea procedurii de descărcare, dacă bunurile care fac obiectul accizei circulă sub o procedură simplificată de tranzit intracomunitar, se stabilesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 24.” 2. La articolul 7 se adaugă următoarele alineate: „(7) Dacă produsele care fac obiectul accizei și sunt deja introduse spre consum într-un stat membru trebuie să circule spre un loc de destinație în respectivul stat membru traversând teritoriul unui alt stat membru, produsele circulă însoțite de documentul de însoțire menționat la alineatul (4) și utilizează un itinerar adecvat. (8) În cazurile prevăzute la alineatul (7): (a) înainte ca bunurile să fie expediate, expeditorul face o declarație către autoritățile fiscale de la locul de expediere responsabile cu verificarea accizelor; (b) destinatarul atestă faptul că a primit bunurile în conformitate cu normele stabilite de autoritățile fiscale de la locul de destinație responsabile cu verificarea accizelor; (c) expeditorul și destinatarul consimt la orice fel de verificare ce le permite autorităților fiscale respective să constate că bunurile au fost primite. (9) Dacă produsele care fac obiectul accizelor circulă în mod frecvent și regulat în condițiile prevăzute la alineatul (7), statele membre pot conveni în mod bilateral să autorizeze o procedură simplificată prin derogare de la alineatele (7) și (8).” 3. La articolul 13, litera (a) se înlocuiește cu următorul text: „(a) furnizează o garanție, dacă este necesar, care să acopere producerea, prelucrarea și deținerea și o garanție obligatorie pentru a asigura circulația, sub rezerva articolul 15 alineatul (3), condițiile pentru acestea stabilindu-se de către autoritățile competente ale statelor membre în care este autorizat antrepozitul fiscal”; 4. La articolul 14 se adaugă următorul alineat: „(4) Lipsurile menționate la alineatul (3) și pierderile care nu sunt scutite conform alineatul (1) se indică, în toate cazurile, de către autoritățile competente pe versoul copiei documentului însoțitor menționat la articolul 18 alineatul (1), care trebuie înapoiată expeditorului. Procedura este următoarea: — în cazul pierderilor sau al lipsurilor care au loc în timpul transportului intracomunitar de produse supuse accizelor și care intră sub incidența acordurilor de suspendare, autoritățile competente din statele membre în care au fost constatate respectivele lipsuri sau pierderi fac adnotările corespunzătoare pe copia documentelor însoțitoare care urmează a fi returnată; — la sosirea produselor în statul membru de destinație, autoritățile competente indică dacă acordă o scutire parțială sau nu acordă nici o scutire pentru pierderile constatate. În cazurile menționate anterior, se specifică baza de calcul al accizelor care urmează a fi percepute în conformitate cu alineatul (3). Autoritățile competente din statul membru de destinație trimit o copie a exemplarului care urmează a fi returnat din documentele însoțitoare autorităților competente din statul membru în care au fost constatate pierderile.” 5. Articolul 15 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Fără a aduce atingere articolului 5 alineatul (2), articolului 16, articolului 19 alineatul (4) și articolului 23 alineatul (1a), circulația produselor care fac obiectul accizelor, conform acordurilor de suspendare, are loc între antrepozite fiscale. Primul paragraf se aplică circulației intracomunitare a produselor care nu au fost introduse spre consum și care fac obiectul accizelor la o rată zero.”; (b) alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3) Riscurile inerente circulației intracomunitare sunt acoperite de garanția furnizată de antrepozitarul autorizat la expediere, conform articolului 13, sau, dacă este cazul, de o garanție de răspundere solidară obligatorie furnizată de expeditor și transportator. Autoritățile competente din statele membre pot permite transportatorului sau proprietarului produselor să furnizeze o garanție în locul celei eliberate de antrepozitarul autorizat la expediere. Dacă este cazul, statele membre pot cere destinatarului să furnizeze o garanție. Dacă uleiurile minerale care fac obiectul accizelor sunt transportate în interiorul Comunității pe cale maritimă sau prin conducte, statele membre pot scuti antrepozitarii autorizați la expediere de obligația de a furniza garanția menționată la primul paragraf. Statele membre stabilesc normele detaliate privind garanțiile. Garanția este valabilă în toată Comunitatea.”; (c) alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text: „(5) Un antrepozitar autorizat la expediere sau agentul său pot modifica conținutul rubricilor 4, 7, 7a, 13, 14 și/sau 17 pe documentele de însoțire pentru a indica un nou destinatar, care trebuie să fie un antrepozitar autorizat sau un comerciant înregistrat, sau un nou loc de livrare. Autoritatea competentă de la locul expediției trebuie notificată imediat și noul destinatar sau noul loc de livrare sunt indicate imediat de versoul documentului de însoțire.”; (d) se adaugă următorul alineat: „(6) În cazul circulației intracomunitare de uleiuri minerale pe cale maritimă sau fluvială, antrepozitarul autorizat de expediere nu trebuie să completeze rubricile 4, 7, 7a, 13 și 17 pe documentele de însoțire, dacă, la expedierea produselor, destinatarul nu este în mod clar cunoscut, cu condiția ca: — autoritățile competente din statul membru de expediere să autorizeze în avans expeditorul să nu completeze respectivele rubrici; — aceleași autorități să fie notificate cu privire la numele și adresa destinatarului, numărul său de identificare ca plătitor de accize și țara de destinație imediat ce acestea sunt cunoscute sau cel târziu când produsele ajung la destinația lor finală.” 6. Se inserează următorul articol: „Articolul 15b (1) În ceea ce privește verificările la fața locului prevăzute la articolul 19 alineatul (6), autoritățile competente dintr-un stat membru pot solicita autorităților competente din alt stat membru informații suplimentare față de cele prevăzute la articolul 15a. În cazul acestor schimburi de informații, se aplică prevederile Directivei 77/799/CEE (10) cu privire la protecția datelor. (2) Dacă schimbul de informații are loc în conformitate cu alineatul (1) și dacă legislația internă a unui stat membru prevede că trebuie consultate persoanele despre care se face acest schimb de informații, se continuă aplicarea legislației respective. (3) Informațiile necesare desfășurării verificărilor la fața locului, conform alineatului (1), se furnizează prin intermediul unui document de control uniform. Forma și conținutul documentului se stabilesc în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 24. 7. La articolul 18 se adaugă următorul alineat: „(6) Prezentul articol se aplică produselor care fac obiectul accizelor și care circulă, sub incidența acordurilor de suspendare, între două antrepozite fiscale care au sediul în același stat membru traversând teritoriul unui alt stat membru.” 8. Articolul 19 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (1), după primul paragraf se adaugă următorul paragraf: „Autoritățile competente ale statului membru de expediere și de destinație pot prevedea ca informațiile conținute în exemplarele documentelor de însoțire destinate lor să le fie transmise prin mijloace computerizate.”; (b) la alineatul (2), după primul paragraf se adaugă următoarele două paragrafe: „Fără a aduce atingere prevederilor anterioare, statele membre de expediere pot prevedea ca o copie a exemplarului de restituit să fie trimisă imediat destinatarului prin fax, astfel încât garanția să poate fi eliberată rapid. Acest lucru nu afectează obligația de a restitui originalul conform primei teze. Dacă produsele care fac obiectul accizelor circulă în mod frecvent și regulat între două state membre, în conformitate cu acordurile de suspendare, autoritățile competente ale statelor membre în cauză pot, de comun acord, să autorizeze simplificarea procedurii de predare a documentelor însoțitoare prin intermediul unei certificări sumare sau automate”; (c) alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text: „(4) Produsele care fac obiectul accizelor expediate de un antrepozitar autorizat dintr-un stat membru și destinate exportului via unul sau mai multe state membre pot să circule sub incidența acordurilor de suspendare prevăzute la articolul 14 litera (c). Respectivele acorduri se aplică sub forma unui atestat întocmit de biroul vamal de ieșire din Comunitate, care confirmă faptul că produsele au părăsit în fapt Comunitatea. Biroul vamal trimite destinatarului copia certificată a documentului de însoțire destinat acestuia.” 9. La articolul 21 alineatul (2), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Fără a aduce atingere prevederilor adoptate în scopul aplicării adecvate a prezentului articol și în scopul prevenirii oricărei fraude, evaziuni sau abuz, statele membre se asigură că aceste mărci sau marcaje nu creează obstacole în calea liberei circulații a produselor care fac obiectul accizelor.” 10. La articolul 23 se inserează următorul alineat: „(1a) Forțele armate și organizațiile menționate la alineatul (1) sunt autorizate să primească de la alte state membre, în temeiul acordurilor de suspendare a accizelor, produse care intră sub incidența documentului însoțitor menționat la articolul 18, cu condiția că documentul să fie însoțit de un certificat de scutire de accize. Forma și conținutul certificatului de scutire se stabilesc conform procedurii prevăzute la articolul 24.” 11. Articolul 24 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Măsurile necesare punerii în aplicare a articolulelor 5, 7, 15b, 18, 19 și 23 se adoptă în conformitate cu procedurile prevăzute la alineatele (3) și (4).”; (b) alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text: „(5) În completarea măsurilor menționate la alineatul (2), Comitetul examinează elementele propuse de președinte privind aplicarea prevederilor comunitare asupra accizelor, fie din proprie inițiativă, fie la cererea reprezentantului unui stat membru.”