Articolul 1
Regulamentul (CEE) nr. 2159/89 se modifică după cum urmează: 1. La articolul 19 se adaugă următorul paragraf: „Cu excepția cazurilor de forță majoră, cererea prezentată ulterior termenului menționat anterior are drept rezultat o reținere de 5 % din ajutor; pentru o întârziere mai mare de 30 de zile, nu se mai admit cereri.” 2. Se inserează următorul articol: „Articolul 22a (1) Statele membre acordă organizațiilor de producători care prezintă o cerere avansuri pentru constituirea unui fond de rulment și pentru punerea în aplicare a planului de îmbunătățire a calității și a comercializării. (2) În ceea ce privește asistența pentru constituirea fondului de rulment, se acordă un singur avans: — pentru o cerere prezentată în termen de cel târziu optsprezece luni de la recunoașterea specifică, în forma stabilită în anexa V; — dacă organizația de producători solicitantă prezintă dovada că fondul de rulment a fost constituit în conformitate cu articolul 14c alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 1035/72. Valoarea maximă a avansului este de cel mult 60 % din valoarea participației financiare globale a statului membru și a Comunității la constituirea fondului de rulment stabilit în temeiul unui bilanț estimativ al anului de comercializare care urmează recunoașterii specifice, în conformitate cu punctul (6) din anexa V. În cazul plății avansului, cererea de achitare a ajutorului asistenței se prezintă în conformitate cu anexa VI. (3) În ceea ce privește ajutorul pentru punerea în aplicare a planului, se pot prezenta cereri de plată a unor avansuri ulterior aprobării acestuia, în conformitate cu anexa VII. Pentru fiecare an de punere în aplicare a planului, se poate face o singură cerere de plată a unui avans, după prezentarea dovezii începerii etapei de aplicare anuale. Dovada susținută cu documente justificative trebuie să se refere la un procent de cel puțin 20 % din estimarea prevăzută la anexa VII punctul (7). Valoarea fiecărui avans trebuie să reprezinte cel mult 80 % din participația financiară globală a statului membru și a Comunității la costul anual pentru punerea în aplicare a planului estimat de către organizația de producători prevăzută la anexa VII punctul (7). Avansul respectiv nu poate depăși, cu toate acestea, 90 % din valoarea stabilită la articolul 2 din Regulamentul (CEE) nr. 790/89. În acest scop, cursul de schimb aplicabil pentru conversia în monedă națională a valorii maxime menționate anterior este cursul de schimb agricol valabil la data de 1 septembrie care precede cererea de acordare a avansului. Cererea de plată a soldului pentru o etapă anuală de punere în aplicare a planului trebuie să fie prezentată în conformitate cu anexa VIII. (4) Plata avansurilor prevăzute la alineatul (2) și alineatul (3) depinde de prezentarea de către solicitanți a dovezii constituirii unei garanții în valoare de 110 % din valoarea avansului. Garanția se constituie în conformitate cu titlul VIII din Regulamentul (CEE) nr. 2220/85 al Comisiei (4). (5) Garanția se eliberează de îndată: (a) pentru avansul din ajutorul prevăzut la alineatul (2), cu ocazia plății soldului ajutorului; (b) pentru avansul din ajutorul prevăzut la alineatul (3), cu ocazia plății soldului din etapa anuală a ajutorului. 6. Garanția se reține parțial, dacă avansul este mai mare decât soldul ajutorului anual care urmează a fi plătit; garanția se reține până la valoarea sumei efectiv plătite. (7) Garanția se reține în întregime: — pentru ajutorul de constituire a fondului de rulment, dacă cererea de ajutor nu este prezentată înainte de sfârșitul celei de-a patra luni de la încheierea celui de-al doilea an de comercializare care urmează datei recunoașterii specifice a organizației de producători; — pentru ajutorul de punere în aplicare a planului, dacă cererea de plată a soldului asistenței anuale nu este prezentată în conformitate cu articolul 19 al treilea paragraf. Fără a aduce atingere aplicării alineatului (6), un procent de 10 % se reține, dacă cererea de plată a soldului asistenței anuale este prezentată după termenul menționat anterior, dar cu o întârziere care nu depășește cincisprezece zile. 3. Anexa la prezentul regulament se adaugă la Regulamentul (CEE) nr. 2159/89.