Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 9 din 3 iulie 2008 privind cunoaşterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor şi finanţării terorismului

Articolul 9

Articolul 9

Art. 9 din REGULAMENT nr. 9 din 3 iulie 2008 privind cunoaşterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor şi finanţării terorismului

  1. Capitolul III Dispoziţii privind măsurile-standard de cunoaştere a clientelei

(1) Identificarea clienților entități persoane juridice sau fără personalitate juridică are în vedere obținerea cel puțin a următoarelor informații:

a) denumirea;

b) forma juridică;

c) sediul social și, dacă este cazul, sediul unde se situează centrul de conducere și de gestiune a activității statutare;

d) numărul de telefon, fax, adresa de poștă electronică, după caz;

e) tipul și natura activității desfășurate;

f) identitatea persoanelor care, potrivit actelor constitutive și/sau hotărârii organelor statutare, sunt învestite cu competența de a conduce și reprezenta entitatea, precum și puterile acestora de angajare a entității;

g) numele beneficiarului real, dacă este cazul, sau, în situația prevăzută la

, cu modificările și completările ulterioare, informații despre grupul de persoane care constituie beneficiarul real;

Litera g) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de pct. 2 al articolului unic din , .

h) identitatea persoanei care acționează în numele clientului, precum și informații pentru a se stabili că aceasta este autorizată/împuternicită în acest sens.

(2) Instituțiile au obligația de a verifica existența legală a entității, respectiv dacă aceasta este înregistrată în registrul comerțului sau, după caz, într-un alt registru public, precum și informațiile și documentele corespunzătoare cu privire la identitatea persoanei care acționează în numele clientului și cele referitoare la natura și limitele împuternicirii.

(3) Verificarea informațiilor furnizate de client se va realiza prin orice metodă corespunzătoare, astfel încât instituția să se asigure de veridicitatea acestor informații, ca de exemplu prin obținerea, de la client sau de la un registru public ori din ambele surse, a documentelor care au stat la baza înmatriculării ori înregistrării acestora și a unui extras la zi din acel registru, prin obținerea unei copii a ultimei situații financiare auditate, prin consultarea unor surse publice specializate sau cabinete de avocatură ori societăți de audit, prin observarea directă a locației la adresa de sediu indicată, prin schimb de corespondență și/sau accesarea numărului de telefon furnizat de client, prin obținerea de referințe de la o altă instituție.

(4) În cazul absenței unei cerințe de înregistrare, verificarea informațiilor prevăzute la alin. (1) se va realiza pe baza documentelor de constituire și, după caz, a autorizațiilor de funcționare și/sau a rapoartelor de audit, precum și prin alte metode de tipul celor prevăzute la alin. (3).

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.