Începe proba gratuită

LEGE nr. 590 din 22 decembrie 2003 privind tratatele

Articolul 41

Articolul 41

Art. 41 din LEGE nr. 590 din 22 decembrie 2003 privind tratatele

  1. Capitolul IV Dispoziții diverse
  2. Secţiunea a 4-a Procedura încheierii înțelegerilor la nivelul autorităților administrației publice locale cu autorități similare din alte state

(1) Autoritățile administrației publice locale au obligația de a solicita avizul de oportunitate al Ministerului Afacerilor Externe și al ministerului cu atribuții de sprijin și control al autorităților publice locale cu privire la intenția de a iniția negocieri pentru încheierea de înțelegeri de cooperare cu autorități similare din alte state.

(2) Înțelegerile de cooperare prevăzute la alin. (1) se încheie cu respectarea prevederilor prezentei legi.

(3) Anterior semnării, proiectele de înțelegeri de cooperare pe care autoritățile administrației publice locale intenționează să le încheie cu autorități similare din alte state vor fi avizate de către Ministerul Afacerilor Externe și de către ministerul cu atribuții de sprijin și control al autorităților publice locale.

(4) Înțelegerile de cooperare la care se referă prezentul articol pot intră în vigoare de la data semnării.

(5) Copii ale înțelegerilor de cooperare semnate vor fi transmise, în termen de 10 zile lucrătoare de la data semnării, Ministerului Afacerilor Externe și ministerului cu atribuții de sprijin și control al autorităților publice locale.

(6) Procedura prevăzută la alin. (1)-(4) este suplimentară procedurilor în acest domeniu care trebuie îndeplinite la nivelul autorităților publice locale pentru aprobarea inițierii negocierilor, respectiv a semnării, sau pentru îndeplinirea altor acte cu privire la înțelegerile de cooperare respective.